Recenzie: Dora Bruder de Patrick Modiano

Titlu: Dora Bruder10819108_397290057094272_819042925_n

Autor: Patrick Modiano

Editura: Rao

An apariţie: 2006

Nr. pagini: 128

Carte primită de la Librăria Libris

Înainte de a trece la recenzie, vreau să îi felicit pe cei de la Libris că au implementat această idee frumoasă a strecurării unui semn de carte în colet. Din câte am înţeles, va fi un semn diferit pentru fiecare lună, deci putem face colecţie.

De ce am ales acest titlu?

Motivul mi se pare destul de evident, Patrick Modiano a câştigat Nobelul pentru literatură în anul 2014 şi cum nu ştiam nimic despre el, trebuia să mă pun la punct şi să mă lămuresc cum stă treaba cu opera lui. În plus, am avut experienţe foarte plăcute cu aproape toţi câştigătorii de Nobel pe care i-am citit.

Subiectul romanului

Subiectul o are în centru pe Dora, o fată de 15 ani ce ajunge într-un lagăr. Pe parcursul paginilor, aflăm câteva date despre părinţii ei, despre educaţia ei, despre fugile ei de acasă sau din instituţii, totul fiind desfăşurat sub forma unei investigaţii a autorului. Cu documentele anexate, bineînţeles.

Impresii

Din păcate, trebuie să vă spun că nu m-a impresionat. Probabil aveam aşteptări prea mari sau poate îmi imaginam o altă dezvoltare a acestui subiect, însă chiar nu a reuşit să mă atragă în poveste, să mă sensibilizeze, să mă apropie de personaj. Singurele părţi care mi s-au părut mai interesante au fost cele cu descriere: a străzilor, a clădirilor, a unui peisaj mohorât. Abia aici am surprins un stil frumos de scriitor, însă se vede treaba că lucrurile nu stau la fel de bine pe partea cu acţiunea. Finalul nu a fost spectaculos, dar am reuşit să simt emoţia unei poveşti ce a nu fost spusă până la capăt. După cum observaţi, au fost câteva momente cu trăiri mai intense pe parcursul romanului, însă nu suficiente încât să mă facă să îl încadrez în categoria cărţi dragi.

S-au lansat alte câteva cărţi de Patrick Modiano în ultimul timp, însă acum nu prea mai am curajul să le aduc în biblioteca mea. Dacă ştiţi că ar fi mai reuşite, argumentaţi în secţiunea de comentarii.

 

Recenzia a fost realizată datorită librăriei online Libris , care mi-a oferit “Dora Bruder”. În Libris, găsiţi cărţi online aparţinând editurilor cunoscute (cărţi în engleză sau în română) din diverse domenii.

Review: Apă micelară de la Nivea

unnamed (7)

Acum o lună ( dacă nu mă înşel) am scris un review pentru BB cream, iar astăzi continuăm seria de produse Nivea cu păreri despre apa micelară.

Mă bucur extrem de mult că s-a făcut această tranziţie de la acele demachiante cremoase la ape micelare şi demachiante bifazice pentru ochi ( vezi review demachiant Garnier), astfel am scăpat de o senzaţie neplăcută pe ten. Dat fiind că tenul meu este gras, prefer ceva răcoritor, lichid pentru demachiere, nu mă încântă cum se simte demachiantul clasic şi nici nu mi se pare că are proprietăţi de hidratare nemaipomenite.

Apa micelară Nivea promite să bifeze trei puncte: curăţarea în profunzime, o demachiere blândă a tenului şi a ochilor şi a împrospătare a pielii. Nu are parabeni, parfum sau alcool, ceea ce cred că îi aduce un mare plus în zona de ingrediente, eu cel puţin nu mi-aş dori să simt parfum la o apă micelară. Mai mult, apa micelară conţine ulei din sâmburi de struguri şi dexpantenol ce au rolul de a proteja şi hidrata pielea.

Ingrediente:

Aqua; PEG 40 Hydrogenated Castor Oil;Vitis Vinifera Seed Oil; Panthenol; Glyceryl Glucoside; Glycerin;Sorbitol Decyl Glucoside; Poloxamer 124; Polyquaternium – 10; Disodium Cocoyl Glutamate;Citric Acid Sodium Chloride;Sodium Acetate; Propylene Glycol;1.2 Hexanediol; Trisodium EDTA;Phenoxyethanol

unnamed (9)

Aplicarea este uşoară, pur şi simplu apăs pe sticluţă şi las să curgă cantitatea necesară pe discheta demachiantă. Sistemul de folosire este gândit în aşa fel încât să nu irosim produs atunci când aplicăm pe dischetă. După aceea, doar trec discheta peste ten şi obţin o demachiere blândă, deloc agresivă cu tenul meu. Deşi conţine ulei, apa micelară are o formulă lejeră, răcoritoare şi nu lasă senzaţia de ten lipicios după demachiere şi nici nu îl usucă. După folosirea ei, nu mai simt nevoia folosirii unei loţiuni tonice, cele trei produse deja începute aşteaptă pe etajeră terminarea apei micelare.

În ceea ce priveşte demachierea ochilor, am folosit apa micelară înainte de a-mi cumpăra demachiantul bifazic de la Garnier. Nu am simţit nicio senzaţie neplăcută, nu m-au usturat ochii, însă acum prefer să folosesc un demachiant special pentru ochi mai ales că cel de la Garnier conţine substanţe ce întăresc genele şi opreşte căderea lor. Nu pot să vă spun cum reacţionează această apă micelară la demachiere produselor waterproof pentru că nu folosesc în general astfel de machiaj.

Eu am acest produs de două luni şi am consumat aproximativ un sfert, chiar o treime din el. Cantitatea este de 200 ml, ceea ce mi se pare suficient. Un alt detaliu tehnic este că apa micelară nu mai poate fi folosită după 12 luni. Oricum, dacă o foloseşti doar pe ea, se termină înainte de expirare.

Înainte de încheiere, vreau să menţionez că apreciez faptul că Nivea nu s-a oprit la produsele ei clasice, ci a fost în continuare preocupată de cercetare şi inovaţie, scoţând mereu produse de îngrijire noi şi ridicând mereu nivelul de dezvoltare. Poate cel mai bun exemplu la care mă pot gândi acum este loţiunea de corp sub duş care a strârnit ceva vâlvă la momentul respectiv.

 

Vouă vă place apa micelară de la Nivea? Care sunt produsele voastre favorite de la acest brand?

 

Recenzie: Cuvântul pierdut de Oya Baydar

Titlu: Cuvântul pierdutcuvântul-pierdut

Autor: Oya Baydar

Editura: Univers

An apariţie: 2013

Traducere: Leila Unal

Nr. pagini: 408

Am lăsat să treacă ceva timp înainte de a face recenzia acestei cărţi, m-a tulburat atât de mult că n-aş fi fost coerentă, nici acum nu ştiu dacă sunt în stare să vă transmit cât de frumoasă e, cât de puternică şi cât de tristă fără să mă încurc în idei.

Câteva cuvinte despre subiect

Un scriitor celebru este martor atunci când o tânără kurdă este împuşcată, ceva îl îndeamnă să o ajute pe ea şi pe prietenul ei. Această intervenţie îl va duce într-o călătorie de căutare a cuvântului pierdut chiar în locul de unde vin cei doi. În acelaşi timp, soţia lui merge în Norvegia pentru a reface legăturile cu fiul său, cel pierdut. Deşi drumurile lor sunt în sens contrar, cei doi rezolvă ceea ce nu este în ordine în viaţa lor, o condiţie obligatorie pentru a-şi continua relaţia. Inimile lor se apropie, chiar dacă distanţa îi desparte. Pe parcursul romanului, nu descoperim doar povestea celor doi, ci şi a personajelor care le ies în drum, pânza de păianjen se ţese cu durere, cu suferinţă, cu violenţă, cu nedreptate.

Păreri, impresii

Ipoteza de la care plecăm este că romanul Cuvântul pierdut este minunat şi tulburător atât la nivel de conflict între kurzi şi turci, cât şi la nivel individual. Fiecare personaj are drama lui, piatra care îl trage în jos şi îl împiedică să se bucure de viaţă, dar niciunul nu renunţă, nu capitulează în faţa tragediei. Fie că vorbim de călătorie, de fugă, de izolare sau de legătura cu altă femeie, personajele noastre caută o cale de ieşire, de salvare din cercul vicios al orgoliului, al puterii şi al violenţei. Nu o să vă spun ce se întâmplă în acest roman pentru a nu risipi tensiunea în care veţi fi cufundaţi încă de la primele pagini, dar pot să mărturisesc că am citit finalul printre lacrimi şi multă vreme gândurile îmi tot reveneau la subiectele atinse de această autoare. Nu mai ţin minte când am plâns ultima oară din cauza unei cărţi, deci nu mă tulbură chiar orice, nu sunt atât de sensibilă încât să mă emoţionez la fiecare poveste de dragoste citită sau mai ştiu eu ce. Chiar este puternică şi ar fi bine să fiţi pregătiţi emoţional înainte de a o parcurge.

O recomand?

Se mai pune oare problema? Aştept să o citiţi şi să îmi spuneţi ce impact a avut asupra voastră. Eu am citit ceva mai lejer după pentru că nu mai puteam face faţă altor tragedii.

Mulţumesc editurii Univers pentru acest roman superb şi pentru recomandări! P.S. Oferta lor de carte de la Gaudeamus este de cercetat!

Recenzie: Northanger Abbey de Jane Austen

10721394_368526003304011_667115844_nTitlu: Northanger Abbey

Autor: Jane Austen

Editura: Penguin Group

An apariţie: 2012

Limba: engleză

Unde o găsiţi: librăria Libris 

Preţ: 32 de lei

 

Îmi doream de când mă ştiu o carte ( de fapt, mai multe ) din colecţiile clasice de la Penguin, iar Northanger Abbey s-a dovedit a fi prima care ajunge la mine, între timp am mai cules două pe care vi le-am arătat în In my mailbox.

Pot să spun de pe acum că aşteptarea a meritat, cărţile acestea arată absolut minunat, coperta  e catifelată la atingere, imaginea este bine aleasă, iar hârtia e de calitate ridicată. A fost o plăcere să o răsfoiesc, să o citesc şi să o alătur suratelor ei din bibliotecă. Am avut mici problemuţe cu nişte cratime puse aiurea în text, dar am trecut peste dat fiind modul în care arată acest roman.Nu sunt la fel de îngăduitoare în ceea ce priveşte conţinutul, dar nu văd cum ar putea să mă dezamăgească Jane Austen vreodată, iar acesta nu a fost bineînţeles cazul.

Catherine este o tânără ce abia dă piept cu societatea, iese la baluri, îţi face prietene şi în general, învaţă să facă diferenţa dintre bine şi rău, dintre adevărat şi fals, astfel îşi schiţează personalitatea, caracterul şi atitudinea. Fiind uşor naivă, în relaţia cu prima ei prietenă e mult mai credulă decât ne-am aştepta şi eşuează să observe câteva lucruri ce dau semne că nu ar fi în regulă. Încetul cu încetul, ea se dezvoltă şi devine mai perspicace, în special după ce legăturile cu familia Tilney se consolidează.

Dacă tot am ajuns la Tilney, ar fi de menţionat că prima dragoste a lui Catherine se îndreaptă spre Henry. Jane Austen este extrem de pricepută în a caracteriza relaţia celor doi, micile lor flirturi ( mai mult din partea lui Henry pentru că ea nu prindea aluziile) şi cum ajung cei doi să aleagă un drum comun. De cele mai multe ori, eroinele sunt cele perspicace, inteligente, dornice de cultură în romanele lui Austen, în acest caz cel isteţ este Henry. E genul de personaj pe care îl îndrăgeşti de la început până la sfârşit, este sarcastic, inteligent, îşi dă uşor seama ce caracter are prietena lui Catherine, arată bine şi mai e şi foarte grijuliu cu cei la care ţine. Hai să zicem pe scurt că se apropie de perfecţiune.

Acest roman m-a (re)introdus în lumea cu baluri, rochii fastuoase, cu onoare şi flirturi, cu restricţiile pentru tinerele domnişoare şi câmpuri verzi. Este foarte plăcut şi liniştitor să o citeşti pe Austen, iar personajele ei sunt persoane cu care ţi-ai dori să conversezi. Şi uite-aşa, cartea a primit 4 steluţe pe Goodreads. Aştept să îmi spuneţi în comentarii ce cărţi vă plac de la Jane Austen.

Recenzia a fost realizată datorită librăriei online Libris , care mi-a oferit “Northanger Abbey”. În Libris, găsiţi cărţi online aparţinând editurilor cunoscute (cărţi în engleză sau în română) din diverse domenii.

 

Recenzie: Fugara de Alice Munro + Concurs

Titlu: Fugara10744679_743201439085687_1293800393_n

Autor: Alice Munro

Editura: Litera

Nr. pagini: 448

An apariţie: 2014

Notă Goodreads: 4/5

De când a fost tradusă în România, am citit fiecare volum de Alice Munro şi m-am bucurat de stilul ei frumos, direct, natural. Fugara a ajuns ceva mai greu în colecţia mea, însă asta nu a făcut decât să crească plăcerea lecturii şi bucuria reîntâlnirii cu personajele excepţionale create de Munro.

După cum suntem ştim din celelalte volume, povestirile au în centru diverse femei cu trăsături şi idei bine definite ce trec prin situaţii mai mult sau mai puţin neobişnuite. Întâlnim în Fugara o femeie ce vrea să evadeze dintr-o căsnicie nefericită, dar care se hotărăşte până la urmă să se întoarcă acasă la soţul ei, alta care are o pasiune pentru limbile clasice şi probleme cu fiica ei mereu neînţeleasă, cu soţul ei infidel şi cu părinţii ei de care nu se simte legată, o fată care nu ştie care sunt adevăraţii ei părinţi, o femeie ce fuge într-o mică escapadă cu fratele iubitului ei sau o alta care îşi ratează fericirea din cauza unei întâmplări nefericite.

Ce îmi place cel mai mult la Munro este că personajele ei trec prin situaţii limită, tragice, extrem de dureroase, însă reacţiile lor nu sunt disperate, exagerate, suferinţa lor nu se exteriorizează, ci se adânceşte şi se amplifică în sufletul acestora. Toate aceste stări sunt scrise cu o atât de multă naturaleţe încât simţi că eşti apropiat de personaj şi îl înţelegi în totalitate, ba mai mult oricare ar fi reacţiilor lor nu te simţi capabil să îi judeci. Te identifici cu ei şi participi la trăirile lor. În continuare cred că această trăsătură a stilului i-a adus premiul Nobel lui Alice Munro, ea te face să citeşti cu plăcere orice povestire şi să doreşti mai multe. La fel cum îmi doresc eu să se mai traducă din volumele ei.

Eu vă îndemn să citiţi ce cărţi găsiţi pe la noi şi veţi vedea de ce Alice Munro e atât de apreciată şi iubită. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi, puteţi citi celelalte recenzii de pe blog:

Prea multă fericire

Dragă viaţă

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie

Concurs

Am lansat acum ceva timp un concurs prin care puteţi câştiga toate cele patru volume, informaţii despre acesta puteţi găsi dând click aici.