Recenzie: Oraşe de hârtie de John Green

orase-de-hartie-john-green-827-2

Atât de mult a fost lăudat John Green că mi-am zis că trebuie să îl încerc şi eu, să văd dacă îmi e pe plac ori nu. Criteriul de alegere a fost simplu, ştiam că în curând va apărea filmul Papertowns, deci alegerea evidentă era cartea din care se inspiră şi-anume Oraşe de hârtie.

Într-o noapte, Margo intră pe fereastră şi îl îndeamnă pe Quentin ( mai exact, îl împinge de la spate) să ia maşina şi să plece în oraş pentru că are ea un plan foarte bun. Vrea să se răzbune, aşadar îl ia cu ea într-o mică aventură în care poznele sunt alăturate momentelor de reflecţie. Amuzament, adrenalină, un pic de folozofie, ceva apropiere şi noaptea s-a sfârşit. A doua zi, Margo dispare. Mister declanşat, căci nimeni nu ştie unde s-a dus fata. Cum nu e prima ei escapadă şi pentru că este considerată rebelă, extravagantă şi tot aşa, nu toţi se îngrijorează din cauza dispariţiei ei. Quentin însă, deh, în mod total neaşteptat e îndrăgostit de ea.

Cartea asta a fost plusuri şi minusuri, din această cauză a ajuns la echilibratul punctaj de 3 steluţe pe Goodreads. Să începem cu cele bune, aşa e frumos. E o lectură rapidă, uşoară, absolut nesolicitantă, deci ar putea fi o alegere bună după o carte mai grea. De asemenea, este posibil să vă aducă mici zâmbete pe buze când citiţi despre păţaniile tinerilor. În plus, mi-a plăcut ideea oraşelor de hârtie şi filozofie din spate, însă mi-aş fi dorit să fie dezvoltată mai mult şi discutată mai des. Înţeleg totuşi că această carte este destinată adolescenţilor şi anumite idei ar putea fi prea dificile la vârste mai mici.

Nu m-au încântat: stilul de a scrie ( nu e cine ştie ce complexitate acolo), tendinţa lui Quentin de a fi obsedat de fata aceasta, acţiunea destul de previzibilă ( hai să zicem cu excepţia finalului) şi imaturitatea prietenilor lui. Ştiu că multe persoane i-au îndrăgit pe aceşti prieteni, mie mi s-a părut doar că fac glume proaste şi că nu au capacitatea de a înţelege nişte lucruri. Mult mai deşteaptă mi se pare Margo care cred că e personajul meu preferat din cartea asta.

Dacă totuşi să plac chestiunile cute, dacă nu vă deranjează clişeele şi dacă preferaţi cărţile pentru adolescenţi, Oraşe de hârtie s-ar putea să fie pentru voi. Cred că aş fi fost mai mulţumită de ea în urmă cu ceva ani, acum n-a reuşit să mă prindă şi să mă impresioneze, ci doar să îmi lase impresia de ok.

Mulţumesc, Librex, pentru această carte oferită spre recenzie!

Recenzie: Povestea lui O de Pauline Reage

Titlu: Povestea lui O10822583_397290023760942_686993919_n

Autor: Pauline Reage

Editura: Trei

An apariţie: 2012

Carte primită de la librăria Libris

 

Am citit multe cărţi în ultimul timp, însă timpul nu mi-a permis să vă împărtăşesc impresiile mele despre ele. Remediez această situaţie cu o recenzie pentru o carte din colecţia Eroscop de la editura Trei, Povestea lui O. 

Subiectul romanului

O tânără, O, este dusă de prietenul ei  într-o clădire impunătoare unde află primele reguli: din momentul în care a intrat, ea aparţine tuturor bărbaţilor din acel grup, ei având voie să profite de trupul ei după cum doresc, să o tortureze, să o pedepsească, în principiu cam tot ce le trece prin cap. De asemenea, află că nu are voie să îi privească în ochi, să le vorbească şi că trebuie să poarte îmbrăcăminte specială pentru ca ei să nu se chinuie să o dezbrace şi să arate că e mereu disponibilă.

Impresii

Această carte m-a făcut curioasă începând cu povestea ei, mai exact Povestea lui O s-a publicat cu autor anonim, toată lumea presupunând că a fost scrisă de un bărbat. Ajunsă la o vârstă înaintată, Pauline Reage a recunoscut că e lucrarea ei şi că a scris-o pentru a-i demonstra iubitului ei că o femeie poate scrie ca Sade. O presupunere uşor exagerată, însă veţi vedea că romanul e chiar interesant de citit.

Un lucru pe care aş dori să îl evidenţiez este că deşi O nu simte vreo plăcere atunci când este supusă acestor ritualuri, ea nu se împotriveşte şi nici nu încearcă să evadeze, tot ce vrea este să îi facă pe plac iubitului ei şi să se pedepsească pentru câteva evenimente din trecutul ei ce îi macină conştiinţa. Am simţit pe tot parcursul lecturii că ea ar fi putut pleca oricând şi ei nu ar fi venit să o recupereze, însă O era prea prinsă în mrejele ataşamentului şi în dorinţa de a nu-l dezamăgi pe el, cel care îi oferă din când în când câteva vorbe frumoase şi câteva gesturi de iubire. Totodată, vreau să remarc că autoarea nu pune accentul pe partea sexuală efectivă, ci mai degrabă pe tortură şi chin. Iar tortura ajunge la câteva lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat, chiar şi după ce l-am citit pe Sade.

Romanul are două posibilităţi de încheiere, fiecare ducând-o pe O în altă direcţie. Eu am apreciat sfârşitul numărul 2, mi s-a părut mai legat de ceea ce s-a întâmplat anterior şi de trăsăturile personajului principal. Ultimul lucru pe care vreau să îl punctez este că nu am simţit compasiune, milă pentru O, nu pentru că aş fi insensibilă, ci pentru că mi s-a părut că ea a ales acest traseu şi că, într-un fel, îi plăcea unde a ajuns.

Recomandare pentru:

cititori cu mintea deschisă şi care pot citi despre tortură fără să leşine, cititori care l-au citit şi apreciat pe Sade, cititori nemulţumiţi de Fifty Shades

Recenzia a fost realizată datorită librăriei online Libris , care mi-a oferit “Povestea lui O”. În Libris, găsiţi cărţi online aparţinând editurilor cunoscute (cărţi în engleză sau în română) din diverse domenii.

 

Currently reading

Foarte rar mi se întâmplă să citesc mai mult de o carte/două în acelaşi timp, însă acesta este unul din acele momente şi, ironia sorţii, vine într-o perioadă foarte aglomerată ( pentru necunoscători: teste&proiecte&licenţă).

Le voi prezenta în ordinea în care le-am început :

După ce am terminat Cuvântul pierdut, am vrut să citesc o carte mai puţin tulburătoare, iar prima care mi-a atras atenţie de pe raft a fost Harta timpului. Acesta este un roman ce porneşte din alte scrieri ( ex. romanele lui Wells) sau legende şi are ca temă călătoria în timp pentru diverse scopuri. Se citeşte uşor, deşi are destul de multe pagini ( undeva pe la 700), iar eu sunt pe la jumătate în acest moment.Export de tipar

A urmat sosirea unui colet pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură şi poftă de citit, cel cu al meu Kindle Paperwhite. Este evident că nu îl puteam lăsa în cutia lui, nefolosit şi am început să citesc A classical victorian erotic novel: Romance of lust. Am abandonat-o pe parcurs, nu pentru că m-ar fi deranjat partea erotică ( 99% din roman), ci pentru că mi s-a părut că lucrurile erau uşor exagerate, iar expresiile se cam repetau. Aş zice că prima parte ar merita citită, însă după aceea nu urmează nimic nou, nimic surprinzător. Aşa că am început o altă carte, una pe care ştiam că o voi duce la capăt: Frankenstein. Am terminat 40% din roman şi până acum îmi place.

Observaţie 1: Citesc numai în engleză pe Kindle şi mă bucură acest lucru din mai multe motive. Poate fac o postare separată pe această temă.

Observaţie 2: Când zic 40%, nu fac eu o aproximare, ci aşa mă informează noul membru al familiei, Kindle, despre care (din nou) s-ar putea să scriu un articol.

La Gaudeamus m-am întâlnit cu Oana de la Editura Univers şi mi-a oferit trei cărţi frumoase: Sfârşitul poveştii, Era să fiu eu şi Zero Zero Zero. Mi-am făcut o altă listă de dorinţe pentru data viitoare: cărţile lui Andrei Makine, City, Aproape de inima vijelioasă a lumii şi aproape orice carte din colecţia Globus. Având aceste noutăţi, nu m-am putut abţine să nu încep Sfârşitul poveştii care are toate şansele să devină una din cărţile mele preferate. În plus, are o copertă superbă, după cum puteţi vedea în sfârșitul-poveștiiimagine.

Să fie trei cărţi suficiente? Bineînţeles că nu, pentru că am primit coletul de la Libris ce conţinea Povestea lui O şi Dora Bruder şi le-am început pe amândouă. Prima spune povestea unei tinere, O, ce doreşte să îi fie pe plac iubitului ei şi-atunci acceptă să fie dăruită altora, să fie supusă chinurilor, este umilită, torturată şi învăţată să fie de acord cu orice ordin al bărbaţilor din respectivul grup ( îmi venea să scriu gaşcă, nu ştiu de ce). Mie mi s-a părut mai degrabă un roman psihologic decât erotic, este foarte interesant modul în care ea, O, renunţă la libertatea de a alege şi preferă să transforme un bărbat într-un stăpân absolut. De asemenea, această carte care a revoltat atât de mult femeile este scrisă, surpriză, tot de o femeie. A doua alegere are un motiv evident: Patrick Modiano a câştigat Nobelul în 2014 şi eu nu citisem nimic de el. Dacă Dora Bruder îmi va fi pe plac, voi citi şi cele două cărţi apărute pe Polirom.

 

Mă opresc aici, la cinci cărţi şi vă îndemn să fiţi cu ochii pe blog pentru următoarele recenzii (şi poate concursuri).