Recenzie: 77 de legende pragheze de Alena Ježková

Notă Goodreads pentru 77 de legende pragheze: 4 din 5 steluţe

După ce am terminat de citit 77 de legende pragheze am căutat câteva păreri pe Goodreads şi am observat că mulţi au cumpărat această carte în timp ce vizitau Praga. Am înţeles de ce, mie mi-a făcut o mare poftă de a descoperi acest oraş, de a căuta locurile menţionate, de a fotografia, de a rătăci pe străzi şi de a descoperi clădiri. Aş fi vizitat locurile cunoscute pline de turişti şi locurile necunoscute pline de mister.

Volumul arată elegant, ca de colecţie şi cuprinde, evident, 77 de legende conectate cu acest oraş interesant. Legendele sunt împărţite pe Oraşul Vechi, Oraşul Mic, Hradcany, Iosefov Cartierul Evreiesc, Oraşul Nou şi Vsyehrad. La începutul fiecărui capitol se află o hartă pe care sunt distribuite legendele, iar la începutul fiecărei legende se află un desen sugestiv. Mi s-a părut util acest aspect în cazul în care doreai să descoperi efectiv acele locuri sau, în cazul meu, atunci când voiam să vizualizez oraşul şi să fac legătura între legende. Am apreciat efortul de a alcătui acest volum, de a căuta toate informaţiile, de a realiza hărţile şi desenele respective.

Majoritatea legendelor nu are mai mult de 2-3 pagini, însă acestea sunt bine alcătuite astfel încât să înţelegi pe scurt toată povestea. Sunt legende destul de macabre, nu din genul celor care pot fi citite de către copii şi mi-au amintit de cartea Faery Tales citită de curând. Avem crime din dragoste, răzbunări, pedepse, fantome, toate descrise cu o atitudine destul de lejeră, fără a îngrozi cititorul. Nu m-am simţit ca şi cum aş citi nişte legende de groază, ci ca şi cum ar fi normal ca o persoană care a greşit cu ceva grav să bântuie Praga până când turiştii se vor apropia de ea. Totuşi consider că ar trebui selectate dacă sunt destinate lecturii pentru cei mici. Bineînţeles, mi-au plăcut unele legende mai mult decât altele, însă asta ţine de fiecare persoană în parte şi sunt sigură că voi vă veţi putea găsi preferatele printre ele. Favoritele mele au fost crimele din dragoste şi o legendă cu o sirenă. Nu mai e nevoie să spun că această carte se citeşte uşor, că nu e nevoie să o citiţi din scoarţă în scoarţă, ci puteţi să o descoperiţi şi redescoperiţi treptat.

În ultimul timp, am redescoperit dragostea mea pentru legende, mituri, basme de când eram mică. Încerc să îmi explic această fascinaţie pentru poveşti, cred că ţine de dorinţa noastră de a explora lumi misterioase şi periculoase fără a exista posibilitatea de a păţi ceva şi de a afla ceea ce ar putea fi lumea noastră într-un alt context. Cert este că mi-a făcut plăcere să descopăr o Praga plină de secrete şi fantome şi că mi-aş dori să existe un astfel de volum pentru fiecare oraş cu o istorie frumoasă. Mie îmi place să călătoresc şi ar fi o adevărată bucurie să combin lectura cu acest hobby.

Nota finală de 4 steluţe a fost obţinută după ce am considerat că legendele ar fi putut primi individual de la 3 la 5 steluţe, iar echilibrul ar fi undeva la patru. Consider că e o lectură plăcută şi nu ar strica să o căutaţi prin librării, fizice sau online chiar dacă nu plănuiţi o excursie în Praga.

 

Rezumat recenzie:

Mi-au plăcut: toate legendele

Au fost ok: stilul de a scrie

Nu mi-au plăcut:  –

 

Editura: Curtea Veche

Colecţia: În afara colecţiilor

An apariţie: 2013

Nr. pag.: 162

 

Mulţumesc editurii Curtea Veche pentru şansa de a citi această carte!

Recenzie: Vodca-Cola de Irina Denejkina

Notă Goodreads pentru Vodca-Cola: 1 din 5 steluţe

Nu vreau să vă distragă nota oferită pe Goodreads şi să credeţi că a fost o carte nereuşită de la început până la sfârşit. Vodca-cola nu a fost pe gustul meu, însă am descoperit cui pot să o recomand şi cum mă poate ajuta această experienţă pentru lecturile mele viitoare.

Vodca-Cola este formată din mai multe povestiri care pornesc de la tineri ruşi rebeli, prinşi într-un cerc vicios al sexului, drogurilor, fumatului şi alcoolului. Autoarea face aluzie la câteva elemente privind Rusia, dacă acestea nu ar fi existat tinerii respectivi ar putea fi de oriunde. Ar putea fi vecinul tău, colega ta, sora ta, prietenul tău cel mai bun. Sunt tineri confuzi ce se refugiază în ceea ce pare mai atrăgător şi mai cool, uitând de consecinţele faptelor lor. De fapt, consecinţele nici nu apar prea bine evidenţiate căci autoarea pare a le permite acest stil de viaţă.

Dacă vă atrag aceste subiecte, puteţi încerca proza Irinei Denejkina, stilul de a scrie nu e rău, e modern, direct şi nu mi-a creat probleme în a citi cartea. Mi se întâmplă rar ca subiectul unei cărţi să mă deranjeze mai mult decât tehnica, Vodca-Cola a fost această excepţie. Adolescenţii aceştia nu mi-au spus nimic, am fost indiferentă faţă de toate evenimentele din viaţa lor. Nu mi-a păsat de dramele relaţiilor lor, de cine s-a culcat cu cine, cine a părăsit pe cine, cine a băut mai mult sau cine s-a bătut mai tare. Ceea ce am citit nu m-a influenţat cu nimic şi nu am putut învăţa nimic despre oameni pentru că ştiam deja tot ce era acolo. E suficient să ieşi din casă şi să vezi personajele din carte umblând pe lângă tine. Poate fi un lucru bun ( realismul cărţii), însă eu aş prefera să găsesc altceva în cărţile mele. Din această cauză, am considerat că nu am citit această carte degeaba, mi-am dat seama că ar fi bine să evit în continuare subiectele din această categorie pentru că nu voi putea avea o experienţă a lecturii obiectivă pentru mult timp. Sunt capabilă să zic acum că această carte ar putea fi apreciată de mulţi tineri şi că autoarea are potenţial, însă dacă voi mai citi încă vreo două din aceeaşi categorie e foarte probabil să mă satur şi să trec pe subiectivism. Pentru câteva pagini, Irina Denejkina renunţă la aceşti adolescenţi şi se orientează spre o povestire creepy, destul de scârboasă şi ciudată. Mi-a plăcut şi de aceea pot afirma că Irina nu scrie rău. M-a făcut să simt ceva doar trecând la un alt subiect. A  fost o reuşită de scurtă durată.

De asemenea, atunci când am deschis colaborarea cu editura Curtea Veche nu cunoşteam colecţiile şi genurile abordate prea bine. După patru cărţi citite, trei reuşite şi această carte ce nu a fost pe gustul meu, mă pot ghida mult mai bine printre colecţii şi subiecte, pot alege cărţi pe care să vi le prezint cu drag şi pot da mai departe ce am descoperit frumos în ele.

Aşadar putem încheia într-o notă pozitivă, iar voi rămâneţi cu privirile aţintite pe blog căci urmează a patra recenzie de la Curtea Veche pentru o carte de 4 steluţe.

Rezumat recenzie:

Mi-au plăcut: o singură povestire

Au fost ok: stilul de a scrie

Nu mi-au plăcut:  subiectele abordate

 

Editura: Curtea Veche

Colecţia: Byblos

An apariţie: 2008

Nr. pag.: 208

 

Mulţumesc editurii Curtea Veche pentru şansa de a citi această carte!

 

Recenzie: Fiesta în bârlog de Juan Pablo Villalobos

 

Dacă simţiţi nevoia să citiţi o carte ce nu se întinde pe sute de pagini, dar vreţi să păstraţi filozofia şi înţelesurile ascunse, puteţi deschide fără teamă Fiesta în bârlog de Juan Pablo Villalobos. Tochtli e un copil ce trăieşte într-un palat izolat de restul lumii pentru că tatăl său are de-a face cu distribuţia drogurilor şi trebuie să se protejeze. O lume dură privită din perspectiva unui copil ar trebui să fie un motiv suficient de bun să citiţi această carte.

Pasiunea pentru cuvinte, pălării şi dorinţa de a avea un hipopotam pitic din Libania fac din Tochtli un copil inteligent, special. Este evident că abordarea ar fi trebuit să fie diferită, însă în acel mediu “atenţia” era egală cu sumele de bani investite pentru a îndeplini capricii.

Mi s-a părut interesant să urmăresc lumea drogurilor din perspectiva unui băiat ce nu înţelege ce se întâmplă şi care interpretează faptele în modul său propriu. De exemplu, nu înţelege de ce, din când în când, tatăl său dispare cu diverse femei prin camerele din palat. Nu înţelege ce păţesc oamenii dubioşi ce se înfăţişează la palat. Oarecum naiv, el găseşte o explicaţie potrivită vârstei şi experienţei sale, palatul unde locuieşte este întregul univers. Spun oarecum naiv pentru că am observat la el un comportament înclinat spre violenţă, cruzime sau răutate, tocmai pentru că mediul în care trăieşte este intoxicat cu atitudini nepotrivite pentru un copil.

Pe lângă acest subiect, autorul încearcă să transmită un mesaj despre Mexic, dacă extrapolăm palatul obţinem o ţară plină de pericole, în care lucrurile nu merg cum ar trebui. Copilul inocent nu are puterea să schimbe, fiind prins şi el în plasa luxului obţinut cu uşurinţă.

Deşi stilul de a scrie este fluid, iar unele imagini sunt amuzante, cartea ridică întrebări foarte serioase, la care nu este atât de uşor să răspundem. Debutul lui Juan Pablo Villalobos mi se pare a fi reuşit şi mă bucur că l-am descoperit.

 

Rezumat recenzie:

Mi-au plăcut: subiectul

Au fost ok: stilul de a scrie

Nu mi-au plăcut: –

 

Editura: Curtea Veche

Colecţia: Byblos

An apariţie: 2013

Nr. pag.: 96

 

Mulţumesc editurii Curtea Veche pentru şansa de a citi această carte!

Recenzie: Fancsiko şi Pinta de Peter Esterhazy

fancsiko_si_pinta_cop_1

Notă Goodreads pentru Fancsiko şi Pinta: 3 din 5 steluţe

Se face că eram la Bookfest, acolo am încheiat o colaborare pe loc cu editura Curtea Veche şi astfel am primit patru cărţi. Printre acestea se afla Fancsiko şi Pinta de Peter Esterhazy despre care nu ştiam absolut nimic. De fapt, nu cred că am citit nimic din literatura maghiară ( va trebui să verific această informaţie).

Atât de pierdută eram cu această alegere, că am crezut ( citind în grabă) că numele personajului e Francisko şi m-am gândit că ar putea fi o poveste de dragoste. Greşit! Mă aflam departe de adevăr şi veţi vedea imediat de ce. Acţiunea romanului (dacă o pot numi acţiune) este privită din perspectiva unui copil, extrem de inteligent şi sensibil, care are doi prieteni imaginari, Fancsiko şi Pinta. Mă aşteptam ca întâmplările să fie dureroase, traumatizante având experienţa cărţilor Cartea de gramatică interioasă şi Fiesta în bârlog ( în curând va urma o recenzie). Cumva chiar aşa au fost.

Să analizăm acum stilul de a scrie. Vă voi povesti experienţa mea în etape, peste ce am dat şi ce impresii am avut.

Deschid cartea, citesc nota traducătorului şi apoi dau la prima pagină a capitolului. Văd aşa:

Sfoara este formată din două bucăţele care au fost înnodate

Prima bucată

Începutul sună promiţător, nu-i aşa? Am observat apoi că titlurile sunt trecute în paranteză, că nu se respectă forma unei cărţi şi că există unele capitole cu 2 propoziţii. O scriitură modernă, încărcată de absurd, neînţeles şi poezie, acestea ar fi caracteristicile romanului discutat. Fragment din prima pagină:

O carte neagră, închisă, de format mare atinge altarul acoperit cu o pânză albă, în faţa căruia stă un puşti, pe unul dintre genunchi

am trădat spiralele, bucăţile de linii întortocheate, frânte, care se intersectează şi se înfundă, având arcul din ce în ce mai îngust, nu m-am ţinut de promisiunea că ţin seama de ele, de arcurile tot mai îngust, de planurile noi, aplecate unele peste altele şi—după ce am scos un ţipăt profund—îmi lipesc plin de aşteptare urechea de spirale

genunchi urmele unei răni cu buzele trandafirii. La fel ca pe genunchii tuturor puştilor, are şi el pe unul dintre genunchi o rană cu petale de trandafiri.

Stilul continuă asemănător pe parcursul a peste 100 de pagini, trăgând astfel conturul unei familii deraiate. Mi-a făcut plăcere să mă rătăcesc prin cuvintele lui Peter Esterhazy, să mă cufund în lirismul propoziţiilor sale, însă scriitura e atât de frumoasă când curge printre pagini încât povestea mi s-a părut a fi în ceaţă. Imaginile construite precum în fragmentul de mai sus sunt uşor de vizualizat, însă ceea ce se întâmplă în care mi se pare un mister total. E ca şi cum ni s-ar descrie o comoară, însă nu avem cheia care deschide lacătul. Mi-am dat seama că cei doi sunt prieteni imagini şi că există probleme în familie ( moarte, înşelat, ambele?), în rest habar n-am care a fost situaţia reală. Am avut impresia că prietenii imaginari au rolul de a schimba realitate, de a o modela astfel încât copilul să nu fie afectat atât de mult. Prin urmare, percepţia noastră a fost schimbată şi capacitatea noastră redusă.

Cred că la un moment am renunţat să urmăresc povestea şi m-am concentrat pe stil. De aceea, nota finală a fost de 3 stele după multe controverse în mintea mea. Să fie 2,3 sau 4 stele? Scriitură excelentă, poveste greu de înţeles, unde am putea încadra acest roman? Probabil că e menit să rămână undeva între, plutind în necunoscut.

Aşadar, Peter Esterhazy, mă voi întoarce la cărţile tale şi voi încerca să îmi formez o opinie în ceea ce te priveşte. M-ai atras, mă păstrezi ca cititor!

Rezumat recenzie:

Mi-au plăcut: stilul, originalitatea, traducerea

Au fost ok: subiectele abordate

Nu mi-au plăcut: neînţelegerea evenimentelor

 

Editura: Curtea Veche

Colecţia: Byblos

An apariţie: 2014

Nr. pag: 144

 

Mulţumesc frumos editurii Curtea Veche pentru că mi-au oferit această carte şi ocazia de a descoperi un autor impresionant!

 

 

 

Savoare şi economie? Se poate!

jamie_oliver_2_v08

Sursă: www.eyecandypopper.com

Obişnuiam să îl urmăresc la Jamie Oliver la televizor, însă de ceva timp am mutat vizualizările pe youtube unde mi se pare mult mai uşor să îi găseşti reţetele urmărind playlist-ul în care sunt încadrate. E o sursă sigură de inspiraţie atunci când nu mai ştiu ce aş putea să mănânc, a se înţelege însă că mă uit pentru a învăţa şi transmite către prietenul meu. El chiar are o pasiune pentru gătit şi pentru experimentat în bucătărie, iar eu sunt personajul care gustă şi apreciază şi sunt mai puţin implicată pe parcursul procesului. Evident, nu spun asta cu părere de rău, de ce i-aş lua eu din bucurie intervenind în gătit?

Revenind la bucătărit, un lucru pe care l-am conştientizat cam pe atunci când m-am mutat în Bucureşti şi deci am devenit flămândă studentă este că savoarea trebuie să vină mână în mână cu economisirea. Se poate să fie câteva influenţe de natură profesională ( căci economist voi ieşi de pe băncile facultăţii), însă cred cu tărie că e important să gestionăm corect gătitul. Am întâlnit multe cazuri de neglijenţă sau indiferenţă care s-au sfârşit cu mâncare gătită sau chiar materie primă aruncată. Un exces inutil care nu numai că afectează bugetul respectivului, dar perturbă echilibrul general.

Aşadar azi voi fi un Don Quijote mai norocos şi voi încerca să nu mă lupt cu morile de vânt, ci cu obiceiurile nu tocmai fericite ale consumatorilor. Vor avea loc trei bătălii şi sper că rezultatul va fi o victorie. În cinstea voastră, pornim la drum alături de simpaticul Sancho Panza- bugetul.

Bătălia I

Locaţie: Dealul Condimentelor

Participanţi: Natural versus Cumpărat

Dacă este un lucru pe care l-am învăţat de la Jamie Oliver şi pe care nu îl voi uita vreodată este acela cum că ar fi bine să îţi creşti condimentele acasă. Dacă staţi la casă, acest lucru nu e numai necesar, ci chiar obligatoriu datorită nenumăratelor avantaje aduse, dacă staţi la apartament ( cazul meu), lucrurile se mai complică puţintel. Sunt câteva condimente sau chiar legume ce pot fi crescute şi în apartament, trebuia doar să vă informaţi ce se poate face şi ce nu. Pentru această bătălie, aveţi bugetul de partea voastră întrucât nu va mai trebui să cumpăraţi cele necesare, investiţia va fi făcută doar la început, urmând ca ulterior să culegeţi roadele. Economisim, însă nu ne oprim aici. Condimentele vor fi întotdeaua proaspete, veţi fi siguri că sunt naturale şi în plus, acestea au capacitatea de a scoate din banal orice fel de mâncare. Nu e nevoie să cumpărăţi ingrediente extravagante şi să căutaţi reţete de lux, puteţi contracara aceste cheltuieli prin câteva condimente de bază.

Bătălia II

Duşman: Expirarea

Armă letală: Timpul

Din păcate, de multe ori bugetul e grav rănit pentru că nu suntem atenţi la ingrediente şi le lăsăm să lâncezească undeva prin fundul frigiderului. Asul pe care îl scot din mânecă este folosirea a ceea ce a rămas din alte reţete pentru una cu totul nouă. Dacă lipseşte inspiraţia, puteţi căuta reţete sau puteţi experimenta dacă sunteţi mai curajoşi. Chiar zilele trecute, am văzut un desert din ciocolată şi brânză tofu propus de Jamie. Un mic exemplu: aţi făcut o tartă din ciuperci şi v-au rămas câteva: puteţi pune puţină brânză deasupra şi apoi să le băgaţi în cuptop sau puteţi face o supă de ciuperci. Sau poate că aţi folosit ceapă la o salată, restul poate fi folosit într-un sos pentru paste. Ideea principală pe care trebuie să o reţineţi este să folosiţi ingredientele ce se strică cel mai uşor astfel încât să nu mai aruncaţi nimic. Va fi mai greu la început, însă pe parcurs veţi face acest lucru din instinct. E un pas mic, însă e important pentru victorie.

Bătălia III

Aliat: Verdeaţa

După primele două bătălii, am învăţat să ne procurăm singuri unele ingrediente şi să nu le irosim. Prin irosit se înţelege şi cumpărarea unor ingrediente de care nu avem nevoie ( fiind sub influenţa cumpărăturilor). Mai trebuie să vedem şi ce anume ar fi de preferat să mâncăm pentru a atinge echilibrul savoare- economisire. În locul unor snackuri sau a mâncărurilor de fast food, ne putem face o salată. Sună clişeic, ştiu, însă eu nu suport fast food-ul şi dacă vreau să mănând ceva rapid, adaug salată, roşii, castraveţi, câteva măsline şi puţină brânză ( pentru un adevărat festin, feta) într-un bol şi gata. Am economisit, am fost rapidă şi am mâncat sănătos. Trei puncte dintr-o lovitură! Tot aici intră şi alegerea ingredientelor: le puteţi cumpăra pe cele basic ( ouă, brânză, carne, legume etc) şi le puteţi trimite în bătălii pe mai multe fronturi-feluri de mâncare. De asemenea, puteţi face compoturi sau dulceaţă, costul total va fi mult sub cel găsit în piaţă. Strategia de luptă este foarte importantă dacă vrem să avem o victorie în ale gătitului, partea bună este că singurele arme de care aveţi nevoie sunt voinţa, atenţia şi preocuparea.

Sper că Don Quijote a doborât morile de vânt şi a reuşit să ajungă în bucătăria voastră, rămânând să vă fie alături şi să vă sprijine în ale gătitului. Am luptat ca urmare a acestei iniţiative:

Irosirea mâncării este o problemă acută în țara noastră. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face o diferență în acest sens. Jamie Oliver propune în noua sa carte, “Economisește cu Jamie”, apărută la Curtea Veche Publishing, un nou stil de a face cumpărături, de a găti și de a utiliza alimentele astfel încât să economisim mai ușor. Rețetele sunt realizabile cu un buget redus și gândite astfel încât să valorifice la maximum ingredientele.