Recenzie: Un proiect sângeros de Graeme Macrae Burnet

Notă: 4 din 5 steluțe

Există trei motive pentru care am ales să citesc Un proiect sângeros de Graeme Macrae Burnet:

1. Este finalist Man Booker din 2016, un premiu în care am încredere și pe care îl urmăresc în fiecare an

2. Are acțiunea plasată în Scoția, o țară care mă fascinează și spre care am plănuită o vacanță în curând (pumnii strânși)

3. Face parte din colecția musai, consider că e cu adevărat musai să citesc tot ce apare aici (am mai citit Viață după viață și Vegetariana)

Așadar am pornit cu așteptări ridicate și mă bucur tare mult că acestea au fost îndeplinite. În romanul Un proiect sângeros, aflăm de la început că o crimă tragică a avut loc, făcută de un tânăr aparținând unui sat din Highlands, cu foarte puțini locuitori (cred că erau 6-7 căsuțe). Citim întâi câteva declarații ale locuitorilor și anchetatorilor, declarații care se contrazic și care ne dau o idee vagă despre ce s-a întâmplat. Partea cea mai lungă este confesiunea lui Roderick Macrae unde descoperim cum s-a născut și evoluat un conflict ce pare să fi dus la crimă. De asemenea, este descrisă familia lui Roderick din perspectiva unui copil inocent, este detaliat traiul în acel sat izolat, aflăm cât de absurde erau regulile de pe domeniu și ce răsplată era oferită după multă muncă. Evident, întâmplările sunt din ce în ce mai întunecate, culminând cu detalierea grafică a crimei. Cartea conține rapoarte medicale, extrem de tulburătoare, fragmente din Călătorii în ținuturile mărginașe ale nebuniei, o scriere a unui om ce l-a analizat pe criminal cu ajutorul științei și a tras propriile concluzii și procesul, unde aflăm dacă Roderick este declarat vinovat sau nevinovat.

Cititorul intră în această lume odată cu declarațiile locuitorilor, nu știm pe cine să credem și pe cine nu, nu avem suficiente informații să ne dăm seama ce crimă a avut loc și de ce. După care Roderick apare, iar povestea lui pare a fi tipică pentru un tânăr dintr-o familie obișnuită, cu bune și rele, cu griji și bucurie, cu necazuri și perioade liniștite. Este inocent, naiv, stângace, iar uneori acțiunile lui sunt interpretate în mod eronat, era surprins în momentul nepotrivit sau sub influența nepotrivită. Se îndrăgostește și află cum se poate eșua. Pe de altă parte, citim cum înfăptuiește crimele, cititorul este lovit în moalele capului. Mi-a plăcut că autorul a oferit acele declarații pasagere, iar secțiunea cea mai lungă este dedicată lui Roderick, astfel încât să ne putem apropia de el, să aflăm mai multe detalii despre acțiunile sale și să dezvoltăm compasiune. Am citit partea finală în care el descria proiectul sângeros, am trecut prin rapoartele medicale și mi s-a oprit inima. Comparația între cele două a fost mai tulburătoare decât mi-aș fi putut imagina. Este evident că autorul încearcă să ne trimită pe diverse rute, chiar am apreciat modul în care a condus acțiunea, fără a se impune prea mult și fără a exagera, a ales subtilitățile și nu a jignit inteligența cititorului. Oferă indicii, dar și libertate.

Un alt plus al romanului este că stilul de scriere, te captivează, îți menține interesul, te face să te atașezi de personaje și te emoționează. Te face să fii un participant în mica lume din Highlands, atunci când ai toate informațiile și ți-ai format o opinie, urmărești procesul de parcă ar fi al tău. Îți dorești să iasă verdictul care ți se pare ție corect. Ce mi se pare cel mai puternic element al romanului este că deși cred că știu dacă Roderick este vinovat sau nu, oarecum am remușcări pentru că am ales astfel, sunt conștientă că poți săpa prin text să cauți argumente pro și contra pentru orice decizie.

Un proiect sângeros nu seamănă cu nicio carte citită de mine până acum, este cu adevărat un roman musai de citit pentru că se va juca cu emoțiile voastre și vă va face să vă întrebați dacă ați înțeles lucrurile în mod corect. Mai am puțin și l-aș chema pe autor la un interviu, să ne lămurească verdictul corect. Poate nici el nu știe.

Mulțumiri către Libris pentru acest exemplar.

Recenzie: Ocolul zilei în optzeci de lumi de Julio Cortazar

Ocolul zilei în optzeci de lumi m-a atras imediat prin titlu, mi-a adus aminte atât de slăbiciunea pentru Jules Verne de când eram o cititoare la început de drum, cât și de universul în care Cortazar m-a introdus prin Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii. Planul meu include mai multe cărți scrise de Cortazar, am impresia că am descoperit un scriitor extrem de bun. Nu știu dacă e doar o impresie, dar părerea mea este că se vorbește foarte puțin despre Cortazar, în România și în străinătate, față de cât ar merita.

Ocolul zilei în optzeci de lumi este o colecție de gânduri ale autorului sub diverse forme: recenzii, povestiri, poeme, discuții, iar textul este însoțit de imaginile potrivite. Bineînțeles, toate sunt bine cufundate în realism magic și în combinații fascinante de cuvinte, după cum eram deja obișnuită din lectura precedentă. Una din lecturile care mi-a plăcut este Mângâierea cea mai profundă, în care personajul principal începe să se afunde în podea, în pământ puțin câte puțin. Nimeni din jur nu pare să observe că picioarele lui dispar sub podea, totul este sub control, așa că el ridică din umeri și își duce viața mai departe. De asemenea, textele lui despre nebunie mi se par foarte reușite, atunci când ești cronopiu (o caracteristică specifică lui Cortazar) cei în toate mințile par a fi niște ciudați.

Sunt două puncte pe care aș vrea să le deschid în această recenzie: stilul și imaginația. Pablo Neruda spune:

Cine nu citește Cortazar este condamnat. A nu-l citi este o boală gravă, invizibilă, care în timp poate avea consecințe groaznice.

În timpul lecturii, m-am tot gândit cum a reușit autorul să adune acele idei, cât de puternică și dezvoltată este imaginația lui dacă ne poate încânta atât de mult. Nu am găsit răspunsul, ideile lui mi se par geniale, sunt genul de imagini pe care nu le-ai fi putut vedea înainte de lectură, dar care par normale, obișnuite, ușor de acceptat după ce intri în lumea lui Cortazar. Prin intermediul cărții, este construit un univers legat de al nostru și totuși diferit, unde cititorul privește conceptul de normalitate răsturnat, unde mintea este eliberată.

Iar acum trecem la al doilea punct, stilul. Dacă aș scrie vreodată, mi-ar plăcea să scriu la fel ca prietenul nostru, Cortazar. Stăpânește atât de bine cuvintele, se joacă atât de frumos cu ele, le combină, le răstoarnă, le modifică, le schimbă sensul, încât lectura devine un entuziasm fără oprire pentru cititor. Trebuie neapărat să colectez celelalte cărți scrise de el, mai ales că Art are seria de autor Cortazar.

Spre finalul recenziei, o mică recomandare pentru cei care au fost convinși de pasiunea mea pentru Cortazar. Opinia mea este ca întâi să citiți povestirile și romanele scrise de acest autor, după aceea să reveniți la Ocolul zilei în optzeci de lumi pentru a descoperi sursa ideilor din cărțile precedente. Cred că voi face același lucru, voi mai citi 4-5 cărți (printre care neapărat să se afle Șotron), după care mă voi întoarce la aceasta. Dacă nu sunteți familiari cu universul Cortazar, este posibil ca lectura să nu reușească să vă atragă.

 

 

Recenzie: Vegetariana de Han Kang

Notă Goodreads: 4 din 5 steluțe

Vegetariana este pe lista mea musai de citit, așadar m-am bucurat nespus că a fost tradusă la editura Art. Dacă nu, oricum aș fi ajuns la versiunea în engleză, la fel cum mi-aș dori pentru Human acts. Vegetariana e una din acele lecturi care te tulbură, care nu te lasă să respiri, care te solicită și te face să te gândești de două ori (sau mai multe) la temele propuse.

Yeong-hye este o femeie obișnuită, aleasă de soțul său tocmai pentru normalitatea ei, el își dorește o femeie care nu se remarcă prin nimic, care e supusă, cuminte și care îi poate oferi pace în familie. După ce trece prin câteva coșmaruri sângeroase, în care umanul se transformă în animal, Yeong-hye ia decizia bruscă de a deveni vegetariană: aruncă toată carnea din frigider și se pregătește pentru un stil de viață diferit. Altfel spus, ia o decizie în ceea ce o privește. Numai că hotărârea ei dă peste cap planurile de liniște ale soțului, familia o crede o mofturoasă, pe scurt: societatea i se opune. Și ce face societatea când identifică ceva anormal? Alungă.

Povestea este spusă din trei perspective: a soțului săturat de ciudățeniile ei, a cumnatului fascinant de corpul ei și a surorii sale ce încearcă să o înțeleagă și să o ajute în noua cale aleasă. Yeong-hye nu are dreptul de a spune propria poveste, însă avem acces la coșmarurile sale și la ce simțea în acele momente. Trebuie să menționez că această lectură nu este pentru cei slabi de inimă, violența este mereu prezentă, abuzul mental și fizic la fel. Ție ca cititor îți este greu să fii un simplu observator ce nu poate interveni atunci când personajele consideră că pot face orice cu Yeong-hye pentru că ea a luat o decizie eronată. Capacitatea femeii de a lua decizii în ceea ce o privește este subiectul principal al acestui roman, însă apar discuții legate de normalitate, ce înseamnă și cine e capabil să o impună, despre nebunie și libertate, despre consimțământ versus viol. Cititorul nu este menajat pe parcursul acestui lecturi și nici n-ar trebui să fie, aceste subiecte sunt de o importanță ridicată și nu suficient discutate, analizate, soluționate.

Pentru a o convinge că a luat o decizie greșită, tatăl lui Yeong-hye îi îndeasă cu forța carne în gură, devine violent pe măsură ce aceasta se opune. Obligația de a te supune unor reguli absurde nu este ceva neobișnuit în nicio societate, iar îndreptarea nu se realizează aproape niciodată pe căi pașnice, drepte. Aceste abuzuri determină transformarea lui Yeong-hye în vegetal, dorința ei de a face parte din natură depășește restricția impusă de societate.

Vegetariana nu este o carte pe care o citești pentru plăcere, pentru amuzament, pentru că te va lăsa cu multe frustări, cu nervi, cu supărări și teamă, cu dorința chinuitoare de a schimba ceva în traseul personajului. Stilul de scriere este foarte reușit, iar imaginile create sunt incredibile, te urmăresc multă vreme după ce termini romanul. Vegetariana nu a fost însoțită de mult hype degeaba, chiar este o carte ce merită atenția noastră, are un discurs puternic, tulburător, are toate calitățile unei cărți bune în ceea ce privește stilul, acțiunea și personajele.

Ultima dovadă că Vegetariana e o carte răscolitoare este că recenzia aceasta a fost construită cu greu, cuvintele îmi lipsesc pentru a spune tot ce cred despre roman.  Totodată, nu pot renunța să vorbesc despre o carte doar pentru că m-a lovit de toți pereții. Așa că, să îmi fie cu iertare.

Recenzie: Viaţă după viaţă de Kate Atkinson

Notă Goodreads: 3.5 steluţe din 5

Pagină Goodreads Lorellei

O colecţie recent apărută şi care a reuşit să îmi câştige încrederea imediat este musai de la editura Art. Momentan am citit două din cele patru cărţi apărute în această colecţie, Vegetariana şi Viaţă după viaţă, pe lista viitoare aflându-se Luminătorii şi Simpatizantul. Astăzi vă voi împărtăşi impresiile mele despre Viaţă după viaţă, un roman al posibilităţilor nenumărate.

Am menţionat de la început pe Goodreads că Viaţă după viaţă are un subiect fascinant, personajul principal, Ursula Todd, trăieşte  şi moare, revine la viaţă şi ia alte decizii ce duc la alte întâmplări, respectiv la altă moarte. Nu este neapărat vorba despre a corecta o greşeală din trecut, ci mai degrabă de a alege o altă cale, bună sau rea. Fiecare decizie luată poate duce la o viaţă cu totul diferită sau la una asemănătoare, cu câteva detalii schimbate.

Când Ursula este copilă, morţile au loc mult mai des şi nu înaintăm foarte mult în poveste. Ulterior, urmărim un fir de poveste mai mult timp, aflăm mai multe posibilităţi ale relaţiilor ei cu diverşi bărbaţi, dar mai ales putem observa rolul Ursulei în raport cu războiul în multiplele ei vieţi. Este accentuată ideea că o mică schimbare te poate duce în altă tabără decât în cea care te aflai iniţial, o călătorie poate schimba totul, drumul pe care alegi să te întorci acasă, apartamentul unde alegi să stai, jobul pe care îl obţii. Ursula are o oarecare legătură cu ceea ce s-a întâmplat în vieţile anterioare şi, inconştient, face anumite acţiuni care schimbă traseul poveştii. Faptul că evită o anumită persoană previne o moarte prin boală. Faptul că alege să însoţească o prietenă spre casă previne moartea altcuiva.

Mi-a plăcut să urmăresc în ce direcţie poate merge viaţă cuiva ca urmare a unor mici modificări, ştiind foarte bine ce s-a întâmplat anterior. Te bucuri când Ursula reuşeşte să evite o catrastrofă printr-un mic gest, ea neînţelegând însă ce impact major are respectiva decizie. Dacă tot vorbim de catastrofe, trebuie să menţionez un trigger warning pentru viol şi violenţă extremă, pe alocuri romanul are scene grafice şi tulburătoare privind violenţa domentică şi tragediile războiului.

Izzie, mătuşa Ursulei, pare a fi cel mai îndrăgit personaj în general, fiind un spirit liber, aventuros, iresponsabil, descurcăreţ şi nepăsător faţă de regulile societăţii. Mi-a plăcut de ea, însă mult mai mult mi-au plăcut Hugh, tatăl Ursulei, şi Tedd, fratele ei. Mi s-au părut personajele bune prin definiţie, răbdători, înţelegători, curajoşi, fără prejudecăţi şi gata să sară mereu în ajutor celor dragi. Ce-i drept, viaţa lor nu este foarte schimbată de la o posibilitate la alta, însă mie mi-a plăcut să îi regăsesc aşa cum îi ştiam din alte variante.

Am citit nenumărate cărţi care atingeau subiectul războiului sau erau exclusiv despre război, de fiecare dată am ajuns la aceeaşi concluzie: toată lumea pierde. Ursula remarcă faptul că în tabără adversă se află tineri inteligenţi, buni, iubiţi de cei dragi, aşteptaţi acasă la fel cum sunt ai ei. Oroarea războiului ar trebui să eclipseze orice interes egoist de a obţine mai mult, de a dovedi puterea mai mare. Scenele de recuperare a cadavrelor după bombardamente sunt incredibil de tulburătoare şi arată fragilitatea umanităţii în vremuri periculoase. De asemenea, în astfel de circumstanţe orice mică decizie poate face diferenţa între viaţă şi moarte sau, în cazul Ursulei, între viaţă şi reluarea acesteia într-o altă formă.

Stilul lui Atkinson nu mi-a fost pe plac de la început, însă după câteva pagini m-am obişnuit şi m-am putut bucura de el. Autoarea presară mici informaţii pe parcurs, fără detalii (de exemplu personajul principal observă un bărbat pe drum), dacă cititorul conectează aceste fapte cu ce s-a întâmplat anterior realizează imediat ce a fost evitat şi de ce. Un indiciu care mi-a plăcut foarte mult, dar nu a fost exploatat de autoare apare atunci când se naşte Ursula, mama sa are pregătit un foarfece şi cordonul ombilical este tăiat la timp. Pare că mama sa are aceeaşi caracteristică de a retrăi evenimentele, repetiţia făcând-o să fie prevezătoare.

Conform cunoştinţelor mele, nu există nimeni acum care să îşi retrăiască viaţa şi să poată face modificări, ceea ce ne învaţă cartea este să acordăm atenţie micilor decizii şi să luptăm atunci când ceva nu ni se pare în regulă. Să apreciem ceea ce trăim şi să încercăm să îmbunătăţim după puteri. Viaţă după viaţă este o carte interesantă prin toate posibilităţile pe care le oferă, de obicei citim în romane un singur traseu cu un singur final. Aici putem explora mai multe situaţii şi totodată putem înţelege că mult mai multe scenarii ar putea exista.

Mulţumesc editurii Art pentru acest volum!

Recenzie: Unchiul Oswald de Roald Dahl

 

Cărțile lui Roald Dahl îmi sunt cunoscute încă din copilărie, însă recent i-am putut descoperi o altă latură în cadrul romanului Unchiul Oswald. Țin să menționez că acest text e considerat potrivit adulților nu numai din cauza înțelegerii, ci și prin tematică. Vom vedea imediat de ce.

Oswald, personajul central al romanului, este un bărbat lipsit de scrupule și pregătit să facă orice astfel încât să se îmbogățească. Are spirit antreprenorial am putea spune, căci dorește să pornească o afacere inedită. După ce descoperă că pulberea făcută dintr-un anume gândac are efecte afrodisiatice, se gândește că poate folosi un partener feminin pentru a atrage geniile în viață la acel moment, pentru a administra pulberea și pentru a duce actul sexual la capăt, urmând ca ulterior sperma să fie furată, conservată și apoi vândută femeilor ce vor să aibă copii cu anumite persoane faimoase. Cam așa e subiectul, destul de șocant dacă ne gândim la ce a mai scris Dahl,

Inițial, echipa de conducere a acestei afaceri dubioase ( Oswald- cel care a avut ideea, Yasmin- femeia ce se oferea acestor bărbați și care fura rezultatul și bărbatul care găsise o metoda de conservare) alcătuiesc o listă cu regi și oameni importanți (scriitori, pictori etc) ce sunt în viață la acel moment, ce sunt recunoscuți sau ar putea fi recunoscuți pentru meritele lor peste ceva ani și care pot prezenta interes pentru femeile în căutare de copii-genii. Deși ceilalți doi mai au din când în când conștiință, Oswald nu se gândește nici măcar o secundă la moralitatea întregii povești, ci doar la banii pe care îi poate obține. Este evident că nu este personaj care ne-ar putea plăcea, primul instinct fiind să i te împotrivești.

Spuneam pe Goodreads că acest roman a fost suprinzător, pe alocuri amuzant și prin alte părți problematic. Roald Dahl știe să construiască povești, știe să scrie atractiv și să te mențină atent. Scopul lecturii ar fi amuzamentul și o antipatie totală față de personajul principal. Totuși nu pot să nu remarc sexismul infiltrat în această lectură, alături de subiectul în sine: bărbați drogați, folosiți împotriva cunoștinței și voinței lor. Deși este oarecum amuzant să vezi scriitorii sau regii ca niște oameni obișnuiți, mistuiți de dorințe primitive, nu trebuie să uităm că au fost aduși în starea aceasta printr-o pulbere pe care nu știau că o iau și obligați să acționeze împotriva propriilor dorințe cu prima femeie care le iese în cale (Yasmin fiind plasată intenționat acolo), după care avem furtul de spermă și niște copii plauzibili nedoriți. Consimțământul nu a fost acordat pentru nicio etapă din această afacere teribilă.

Ceea ce mi se pare problematic este că Dahl aduce acest subiect în discuție pentru amuzament, nu pentru a atrage atenția asupra consecințelor unor astfel de fapte. În contextul actual, o carte de acest gen nu mă poate încânta peste măsură și nu mă poate impresiona chiar dacă este scrisă într-un mod reușit. Mi se pare un subiect sensibil și n-ar fi stricat să existe un focus pe imoralitatea situației. Ținând cont de aceste lucruri, nu intenționez să evit tot ce a mai scris acest autor, însă nici nu îl voi pune cap de listă. Dacă va mai apărea ceva în colecția de autor care să îmi sune bine (nu problematic sau sexist), poate îi voi mai da o șansă.

Mulțumesc editurii Art pentru acest volum!