Ne mândrim cu români la Bruxelles

postare-concurs1

Că noi, românii, suntem inventivi este ştiut măcar pe plaiul natal. Nu întotdeauna spunem asta cu inima deschisă, ci mai degrabă cu un rânjet ironic şi o ridicare de sprânceană. Dar, iacătă, numele ţării noastre ajunge şi în acel spaţiu mirific numit Bruxelles şi nu e însoţit de replici răutăcioase sau critici. Acum vă întrebaţi cum am ajuns noi acolo şi ce bine am făcut. Ei bine, nu chiar noi, ci Gabriel Moagăr Poladian a ajuns acolo. Medalia de aur pentru ( tobe şi alte zgomote încurajatoare)…

Procedeu de nanolitografie 2D și 3D de tip «fountain pen aperture» asistat optic

Whaaaat? Acum regret că nu am dat la Politehnică, aş fi înţeles mai multe din acest titlu care te sperie în primă fază. Există “invenţii” şi în domeniul meu, al finanţelor şi al băncilor, dar sistemul acesta este atât de abstract că rareori poţi vedea rezultatele concrete ale unei minţi frumoase.

Aşadar m-am pus pe cercetat, ştiut fiind că omul cât lucrează la licenţă trăieşte, învaţă. M-am lămurit înainte de toate că este vorba nanotehnologie, carevasăzică e o metodă de 3D Printing la scară nano, undeva pe la 30 nm. Se foloseşte în optica integrată, în medicină (diagnoză de tip lab-on chip) ( hai şi cu regretele legate de Medicină), microsenzori şi nanosenzori ( în domeniul aerospaţial şi industrial) şi micro- şi nanoelectronică ( pe aici mai am nişte idei căci am prieten absolvent de Electronică). Plusurile acestei invenţii fiind flexibilitatea de construcţie şi viteza ridicată de execuţie.

Să lăsăm regretele la o parte şi să reintrăm în domeniul economic, să vă explic eu de ce promovez această invenţie. Schema este logică:

Avem invenţii utile, ce au rezultate, deci:

  • tehnologia avansează
  • eficienţa creşte
  • productivitatea creşte
  • companiile se dezvoltă
  • se crează locuri de muncă
  • scad cheltuielile statului
  • scade deficitul

şi tot aşa. Bineînţeles, aceste efecte nu se văd imediat şi nu doar datorită unei invenţii, din această cauză mai sunt alte optsprezece invenţii care aşteaptă să câştige “PR3MIAZĂ INOVAȚIA”. Eu vă invit să o votaţi pe cea propusă de mine, din motivele menţionat mai sus, chiar aici şi să o ajutaţi astfel să câştige 2000 de euro.

Ultima descoperire a cercetătorilor britanici

TUBORG_Christmas

 

Cercetătorii din Marea Britanie au făcut o nouă descoperire ce depăşeşte graniţele imaginaţiei noastre, există o legătură ( chiar foarte strânsă) între bere şi sărbători. Rezultatele vin după multe teste complexe ( gâl-gâl), sondaje şi modele matematice, se pare că în toată lumea oamenii aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul pentru a se bucura de o bere cu un gust deosebit, una brună şi frumoasă.

Lăsând ironiile la o parte, am o veste bună pentru voi, berea lansată în 1981  cu aceeaşi concentraţie de 5,6% a revenit în România pe 7 noiembrie al acestui an. Şi da, este vorba de Tuuubooorg Christmaaaaas Breeeew în ediţie limitată ( daţi vestea mai departe dacă aţi citit ultima propoziţie cântând).

kitul-sustinatorului

Ce este totuşi #ChristmasTaste?

Totul începe de la origini, iar eu cum mi-s moldoveancă apreciez berea bună şi generoasă (750 ml) . Pasul următor este ambalajul care te trimite imediat cu gândul la ninsoare, la voie bună şi la momente frumoase din cadrul sărbătorilor. Cum văd eu sosirea acestei ediţii? Frigul de afară în contrast cu temperatura ridicată din cameră, decoraţiunile ce plutesc prin oraş şi prin brad, o canapea confortabilă unde stăm la discuţii. Apoi soseşte ea, berea cu paharele aferente. Se rostogoleşte pasional în pahar şi stârneşte valuri de poftă în familie. Că aşa facem noi, nu bem singuri, ci ne veselim gusturile alături de cei dragi. Când Tuborgul ajunge la noi, ne răsfăţăm cu câteva sorbituri şi ne umplem de bună dispoziţie. Apoi discuţiile curg la fel de repede cum se umplu paharele, iar sărbătorile ni se par astfel mult mai apropiate, mai pe gustul nostru * cel de #ChristmasBrew*.

Nu ştiu alţii cum sunt

dar eu aş cumpăra Tuborg Christmas Brew doar pentru modul de prezentare, foarte reuşit şi atrăgător. Parcă îţi zâmbeşte şi te pofteşte să te bucuri de gustul de sărbătoare al brunei. Aşteptările vor fi cu siguranţă depăşite, aşadar ochiţi rafturile pentru această ediţie limitată.

 

Sănătate în cinci capitole. Pentru bloggeri şi nu numai!

Complete-Life-680x150px

Nu mi-aş fi imaginat înainte să devin blogger că va fi atât de frumos şi totodată că va avea un impact atât de puternic asupra stilului meu de viaţă, asupra modului în care văd lucrurile şi acţionez. Sunt extrem de multe momente frumoase ce s-au adunat în aceşti şapte ani: am cunoscut cititori ce mi-au fost alături şi m-au încurajat, am deschis colaborări dragi mie, am organizat concursuri, am câştigat premii la diverse competiţii, prin toate aceste forme am simţit că munca mea este apreciată şi am primit multă energie pentru a merge mai departe cu acest proiect ce s-a integrat perfect în viaţa mea.

Mic dejun de blogger

Poate că nu veţi vedea legătura directă între mic dejun şi meseria de blogger, însă eu am văzut schimbări semnificative în obiceiurile mele legate de alimentaţie după ce am intrat în această febră a scrisului.

Capitolul I- Noi nu suntem doar bloggeri

Am observat această gândire a unor persoane cum că bloggerii ar sta acasă liniştiţi şi din când în când ar trânti un articol, primind beneficii nu tocmai pe merit în raport cu efortul depus. Cum aşa, să stai confortabil acasă şi să mai fii plătit pentru asta? Revoltător! Nu zic că nu există şi persoane care se întreţin exclusiv din scris ( munca lor fiind totodată de proporţii uriaşe şi plină de merite), majoritar însă, scriem în timpul lăsat liber după ce alocăm ore pentru serviciu sau studii. Şi-atunci intervine micul dejun, avem nevoie de energie care să ne susţină activitatea de dimineaţă până la orele mici. Exemplul personal este concludent, am cursuri, proiecte de făcut, articole ( ştiinţifice) de cercetat şi analizat, naterie de înăţat, ore de predat ( căci fac în paralel cu facultatea cursuri de pedagogie) şi pe lângă toate acestea trebuie să îmi menţin cititorii aproape şi să le ofer material de citit alături de o cană de ceai.

Capitolul II- Deadline

Sunt o norocoasă la acest capitol, colaboratorii mei au înţeles mereu că facultatea îmi atacă agresiv timpul liber şi mi-au acordat câte zile am avut eu nevoie pentru a pune totul la punct. Însă într-o competiţie lucrurile nu se mai desfăşoară atât de lejer, orice campanie are o dată limită de înscriere şi nu poţi veni cu articole după cum ţi-e voinţa de blogger. Din nou intervine exemplul personal, mai că mă înroşesc atunci când mă gândesc că acest articol este scris în ultima zi de campanie, deşi ştiam ce gânduri îmi răscolesc imaginaţia încă de când s-a lansat campania. Se vede deci că am nevoie de un mic dejun care să îmi livreze porţia de vitamine.

Capitolul III. Curierii

Nu ştiu cum sunt alţi bloggeri, dar eu am zeci de poveşti de aşternut pe această temă. Pentru că ei, curierii, vin la pachet cu meseria de blogger şi de multe ori nu înţeleg că ai putea avea şi alte treburi în afară de a-i aştepta zâmbitor la uşă. Aşa că mesele mele au ajuns să fie planificate în funcţie de orele la care ajung curierii, căci da, ei nu binevoiesc a urca până sus şi îmi solicită deplasarea către maşina lor parcată la intrare. Ajungem astfel la un alt criteriu de îndeplinit pentru un mic dejun: să se prepare rapid astfel încât să fii gata de plecare imediat.

Capitolul IV- Bine, bine, un blogger e mereu grăbit, atunci cum arată micul dejun?

Revenim la exemplul personal şi vedem ce combinaţii avem:

  • lapte cu musli, îmi place mult această variantă şi are un plus pentru că e o alegere sănătoasă
  • iaurturi, sana, chefir sau alte variaţiuni pe aceeaşi temă
  • sandvişuri cu caşcaval, brânză topită, salată, roşii sau ce-o mai conţine frigiderul
  • pâine cu unt şi gem ( de casă)
  • fructe: mereu, kiwi, pere, banane sau altele de prin fructieră
  • diverse batoane, pâinici cu seminţe, măsline
  • situaţia cea mai rea: un covrig ( bucureştenii ştiu despre ce este vorba, fiind un obicei de-al lor alături de cafeaua la 1 leu 2 lei)
  • omletă

Capitolul V – Despre ce campanie e vorba în acest articol

Acestea ar fi cele mai întâlnite alegeri pentru micul dejun, dacă mai aveţi alte propuneri vă aştept în comentarii cu reţete şi sfaturi. Însă acest articol nu a fost scris doar pentru a vă face poftă la ora 22:07 când nu prea mai e în regulă să scoţi friptura pa masă, ci  vreau să trag un semnal de alarmă legat de o boală de care îmi este cel mai frică tocmai din cauza slăbiciunii mele pentru dulciuri: diabetul. Partea nefericită din această poveste este că am avut cazuri în familie şi s-au terminat în modul cel mai rău cu putinţă, aşadar oricât mi-aş dori să mă înfrupt din ciocolată încerc să mă abţin sau să compensez printr-o alimentaţie sănătoasă în general. Am văzut efectele diabetului şi sunt cumplite, la un moment dat chiar mi-a fost teamă că s-a prins şi de mine, însă a fost doar o alarmă falsă a analizelor. Vă spun în încheierea acestui articol că pe 14 noiembrie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Diabetului, cu efecte atât pentru prevenirea acestei boli, cât şi pentru încercarea de a ajuta persoanele care suferă deja de această boală. Ba mai mult, Federaţia Internaţională de Diabet ne îndeamnă să fim cu ochii în patru şi să ne ferim de această boală prin alegeri cât mai corecte legate de alimentaţie ( şi de ce nu, sport?).  Puteţi găsi mai multe informaţii despre diabet chiar aici, un site plin de informaţii utile şi mult mai detaliate faţă de ce am prezentat eu în această postare.

Aşadar, dragi bloggeri şi cititori, atenţie la ce puneţi în farfurie! Vă doresc o minte frumoasă şi un corp sănătos!

Mărgeliţi? Mărgelim, Măria Ta!

gemsalero-1399103752

 

Cu ce pornim la drum: Pune bani deoparte până de Black Friday, www.gemsale.ro promite cele mai mari reduceri dintre site-urile de profil!

Povestea începe de la om, această fiinţă înzestrată cu simţ estetic ce caută cu ochiul sufletului „frumosul „ pentru a-l admira, preţui şi valorifica. Nu ne miră că omul a început încă din cele mai veche timpuri să meşterească lucruşoare ce nu aveau neapărat o utilitate în supravieţuire, ci mai degrabă o funcţie de decor, de înfrumuseţare a banalului unei vieţi.  În genetica noastră este adânc întipărită nouţiunea de creator, ne dorim cu disperare să obţinem ceva al nostru, creat de mâinile ori de gândirea noastră. Pe de altă parte, omul este atras de ceea ce este unic, de lucrurile care au o poveste în spate. Aşa îmi explic pasiunea pentru obiectele handmade, atât de a le crea, cât şi de a le obţine.

Cunosc multe persoane ce au trecut de la confecţionarea unor cercei şi a unor brăţări pentru ei şi pentru prieteni la o adevărată afacere, deschisă din pasiune pentru bijuterii şi artă şi dezvoltată prin efortul continuu şi prin migală. Ştiu aşadar că ceea ce vedem noi, produsul final, este suma multor încercări eşuate, a multor ore de exerciţiu şi retuşări. Doar dacă eşti mânat de pasiune şi încredere, poţi ajunge de la un simplu hobby la comenzi de sute de exemplare.

margele-jade-lemon copacei-feng-shui

Un domeniu mai aparte al obiectelor handmade mi se pare a fi cel de confecţionare bijuterii cu pietre semipreţioase. Necesită multă atenţie pentru ca bijuteria rezultată să fie fără imperfecţiuni, fără asimetrii sau spaţii goale, în acelaşi timp materialul cu care se lucrează este deosebit şi delicat. Dacă tot am deschis acest subiect,  trebuie să ţinem cont de calitatea pietrelor semipreţioase şi de uneltele folosite. GemSale se ocupă de acest aspect, oferind o gamă largă de mărgele, pietre semipreţioase,perle, accesorii bijuterii, unelte mărgelit sau cărţi, acestea putând fi folosite cu succes pentru a crea o bijuterie handmade unicat.  M-am gândit de multe ori să fac din handmade o ocupaţie, începând cu câteva figurine din Fimo ataşate unor cercei sau unui lănţişor şi brăţări cu mărgele simple, urmând ca atunci când voi căpăta dexteritate să mă ocup şi de confecţionarea bijuteriilor cu pietre semipreţioase. Îmi imaginez astfel traseul nu pentru că celalte tipuri ar mai uşoare ( pentru toate ai nevoie de atenţie, îndemânare şi răbdare), ci pentru că materialul cu care lucrezi este preţios şi trebuie să înveţi cum să îl pui în valoare. Posibilităţile sunt nenumărate: poţi face brăţări din ametist,  cuarţ, onix sau lavă vulcanică, multitudinea de culori şi forme va fascina ochiul iubitor de frumos.

Etapele realizării unei astfel de brăţări sunt următoarele:

  1. Alegerea modelului, însemnând că nu e obligatoriu să ai doar un anumit tip de piatră preţioasă, le poţi combina în funcţie de culoare şi formă.
  2. De obicei, aceste mărgele au o gaură în mijloc prin care se trece sârma sau şnurul respectiv. Această etapă este destul de migăloasă, ca şi cum ai trece aţa printr-un ac.
  3. Se alege lungimea brăţării în funcţie de persoana care o va primi, urmând ca firul respectiv să fie tăiat cu precizie.
  4. Se conectează capatele firelor fie printr-un sistem de prindere, fie prin alipire, în funcţie de preferinţe. Cred ca varianta mai delicată ar fi cea din urmă.

Aceasta ar fi varianta pentru începători, când se merge pe ideea de simplitate, ulterior puteţi adăuga diverse accesorii, împletituri sau puteţi opta pentru o formă complexă. O sugestie ar fi cea din filmuleţul de mai jos:

 

Pentru că preţurile scad de Black Friday, nu aveţi nicio scuză să nu vă apucaţi de mărgelit în zilele reci de noiembrie, iar dacă preferinţele voastre se îndreaptă spre tehnicile quilling, tehnici origami sau decoraţiuni din hârtie aveţi parte de aceleaşi reduceri semnificative. Detalii mai jos:

- 25% reducere la pietre semipretioase, accesorii bijuterii, bijuterii, margele, adezivi, ambalaje, sarme, guta, textile 

- 15% reducere la pasta si accesorii FIMO, carti si argint

Reducerea se calculează automat în coşul de cumpărături dacă valoarea acestuia trece de 25 de lei. E bine de ştiut că la comenzi de peste 100 de lei, avem transport gratuit prin poştă, iar la cele mai mari de 250 de lei gratuit prin curier. În acest fel, economisim banii de transport şi putem cumpăra alte mărgele sau accesorii din acea sumă. De asemenea, este important faptul că celelalte reduceri de pe site rămân valabile pe parcursul Black Friday ( ex. puncte de fidelitate).

Mici dorinţe pentru Black Friday

Black Friday se apropie repejor, eu m-am hotărât spre ce să îmi îndrept atenţia:

  • Un eBook Reader. Sper să prind un Kindle Paperwhite cu tot cu husă la un preţ rezonabil. Există veşti cum că s-ar ajunge la 400 de lei ceea ce mi s-ar părea absolut minunat. Vedem.
  • Cărţi, de parcă nu aş avea deja suficiente. Voi apela la site-uri deja cunoscute, de la care am făcut comenzi anterior: Elefant ( de unde mi-aş dori şi nişte lumânări parfumate), Adevărul ( e o ofertă cu 5 lei pe carte care a început deja) şi bineînţeles, Libris. M-ar interesa şi cei de la Okian, dar se pare că ei au reduceri pe 29, nu pe 21 noiembrie.
  • Cosmetice & Haine. Prefer să merg spre Miniprix ( unde în general au preţuri mici), Kurtmann ( reduceri de 50% pentru mii de produse) şi Yves Rocher.
  • Aş mai fi interesată de un magazin online de ceaiuri, CTS Corner unde se pare că se întâlnesc arome interesante, având de asemenea o selecţie atractivă de cafea şi mirodenii. Pe ei nu i-am încercat, dar din informaţiile găsite mi se par a fi serioşi.

Şi-apoi, vom mai vedea. Voi ce aveţi pe listă?