Recenzie: Aleph de J.L. Borges

Notă Goodreads: 3 steluțe

Acum câteva săptămâni, am finalizat un curs online oferit de Harvard pe tema World literature, unul dintre autorii studiați fiind Borges. Toate informațiile din curs mi-au făcut poftă să îl recitesc pe Borges, zis și făcut. Notițele făcute de mine spun că am mai citit Cartea de nisip, Istoria universală a infamiei și Cartea ființelor imaginare, din păcate nu îmi aduc aminte ce conțineau sau la ce moment le-am citit, bănuiala mea este că au trecut vreo 4-5 ani cel puțin. De data aceasta, am ales o cărticică apărută în colecția Top 10+: Aleph.

Aleph este o colecție de povestiri pe tema morții, a dublului, a identității. Personajele sunt volatile, istoria lor se rescrie pe măsură ce cititorul parcurge paginile, acesta din urmă riscă să fie blocat în aceleași aparențe ca personajele descoperite. Autorul folosește în povestirile lui labirintul, tigrul, moneda ca simboluri puternice, recurente. De asemenea, obișnuiește să transforme elementele familiare, adevărurile cunoscute la acest moment în ceva cu totul nou, în altceva. Îi oferă un sens nou, păstrând în același timp sensul vechi, cunoscut nouă. Acest stil mi-a amintit de Cortazar, el face jocuri similare de cuvinte și înțelesuri.

Fiind o colecție de proză scurtă, este de așteptat ca fiecare povestire să îmi placă într-o măsură mai mare sau mai mică. În general, cele care mergeau mai departe cu fantasticul, cu răsturnările de perspectivă, cu rescrierea obișnuitului au fost cele care mi-au plăcut cel mai mult, cele care mi s-au părut interesante. Aș menționa Biografia lui Tadeo Isidoro Cruz, Emma Zunz, Cealaltă moarte, Zahirul, Abenjacan el Bojari, ucis în labirintul său și Aleph.

Și-acum trecem la parte controversată a recenziei. M-am bucurat de experiența lecturii, stilul de a scrie a lui Borges este pe placul meu, tehnica este impecabilă. Este evident că autorul are ideile bine puse la punct, că știe să se joace cu ele și să capteze atenția cititorului. Povestirile sale sunt inteligente și bifează aproape toate cerințele mele pentru o lectură reușită. Dar nu sunt memorabile. Ba chiar aș spune că se uită foarte repede, deși mi-au plăcut multe dintre ele, nu am reținut subiectul, întâmplările, detaliile. Am reținut în schimb că stilul e bun și că autorul se pricepe să refacă ceea ce e banal, mi-am dorit să păstrez plăcerea lecturii și mai târziu. Aș fi curioasă dacă altcineva a observat același fenomen atunci când îl citea pe Borges, să știu dacă e ceva caracteristic doar mie, dacă povestirile lui au ceva ce le face ușor de uitat pentru mine.

Pentru că mi-a plăcut stilul, cel mai probabil mă voi reîntoarce la Borges mai târziu (îmi voi pregăti notițele astfel încât să nu mai uit atât de ușor). Până atunci, lecturi plăcute!

 

Mulțumesc, Libris, pentru pachetul de cărți trimis!