Recenzie: Mica enciclopedie Hygge

Notă Goodreads: 4 din 5 steluțe

Nu obișnuiesc să citesc cărți aflate în trend, însă pentru hygge am făcut o excepție, îmi place conceptul și aș fi vrut să aflu mai multe despre el. Pentru cine nu știe deja, hygge este un fel de stare de relaxare, calm, împăcare, cuprinde activitățile care îți fac plăcere, care te bucură și care crează o atmosferă intimă, prietenoasă. Hygge poate însemna să îți construiești un loc de lectură, să savurezi o cană de ceai, să stai cu prietenii tăi la o discuție generală, într-o lumină difuză, cu diverse prăjituri la dispoziție. Acest concept este legat deseori de fericire, mai ales că Danemarca a fost aleasă în mulți ani ca fiind țara cu cele mai multe persoane fericite, în ciuda vremii teribile ce nu îți permite să faci aproape nimic.

Mica enciclopedie Hygge s-a dovedit a fi mult mai cuprinzătoare decât m-aș fi așteptat: autorul ne povestește despre ce înseamnă hygge și cum se poate aplica cu ajutorul diverselor elemente (lumânări, îmbrăcăminte, mâncare, băuturi, decor, locuri, oameni etc.). Fiecare secțiune este descrisă în detaliu, se oferă informații practice (rețete, idei de hygge pentru fiecare perioadă a anului) și statistici legate de hygge (de exemplu, există date despre consumul lumânărilor pe cap de locuitor, ceea ce mi se pare fascinant). Textul e abundent în glume, autorul nu se ia foarte în serios și nu se consideră atotștiutor pe hygge sau obiceiurile danezilor, însă oferă suficiente informații astfel încât să simți că ai învățat ceva nou. Mi-a plăcut cum a fost scrisă fiecare secțiune, a reușit să facă fiecare categorie interesantă, iar pozele însoțitoare sunt minunate, zici că sunt scoase direct de pe cel mai mișto cont de Instagram. Trebuie să recunosc că am petrecut câteva minute de relaxare doar uitându-mă pe poze și imaginându-mi conceptul de hygge pus în aplicare.

În general, mi-a plăcut ce am aflat despre danezi, au un nivel înalt de fericire datorită faptului că acceptă să plătească taxe mai ridicate pentru ca toată lumea să aibă siguranță financiară în cazul unor greutăți și, de asemenea, respectă programul de lucru astfel încât să le rămână timp de petrecut cu prietenii, cu familia. Pentru o persoană care se întoarce acasă la 8-9, mi se pare surprinzător să aflu că danezii pleacă de la lucru la ora cinci, iar dacă au copii chiar mai devreme, la patru. Timpul liber îi ajută să aibă parte de hygge și să revină cu mai mult entuziasm și mai multă eficiență la sarcinile zilnice. Totodată, este menționat și faptul că e mai greu să intri în cercurile constituite de danezi, tocmai pentru că ei preferă să aibă doar prietenii apropiați pentru momentele de hygge și nu sunt foarte receptivi la oamenii noi, din cauză că le-ar putea strica atmosfera.

O altă parte care mi-a plăcut la hygge este că opulența este considerată a fi ceva rău, iar minimalismul este cel cel care duce la fericire. E o componentă la care aș vrea să mai lucrez, am adunat o mulțime de lucruri de care nu am nevoie și acum ar fi mai bine să le vând/arunc/donez (inclusiv cărți, nu mai am spațiu pentru ele și nici interes pentru unele). Mai puține lucruri, mai multă utilitate, orientarea spre lucruri mici: hygge.

În ceea ce privește ideile practice din această carte, eu aveam pregătite deja diverse esențe și lumânări, însă mai am mult de lucru până să instalez hygge (pași mici, așadar). Rețetele nu mă încumet să le fac, mâncarea daneză nu e pe gustul meu, mi se pare cam grea și prea abundentă în carne și zahăr.  Mi-ar plăcea în schimb să am mai multe obiecte decorative din lemn și mai multe plante (șase nu sunt suficiente), iar ca experiențe mult mai multe ieșiri la munte, într-o cabană.

Prin urmare, Mica enciclopedie Hygge nu este chiar atât de mică, detaliază pe larg componentele hygge, statisticile existente și este însoțită de poze superbe. Poate fi răsfoită din când în când, dar eu recomand și o lectură amănunțită. După ce am citit cele 250 de pagini (se citește foarte repede, în maxim 2 ore), mă voi întoarce la ea ocazional să îmi amintească cum pot obține hygge.

Mulțumesc pentru acest volum, Libris!

Recenzie: Freeman’s: cele mai bune texte noi despre familie

Notă Goodreads: 4 din 5 steluțe

Freeman’s: cele mai bune texte noi despre familie mi-a depășit cu mult așteptările,  acolo unde mă așteptam să găsesc scene din familia obișnuită, cu bucuriile și problemele lor, am găsit o mulțime de perspective, o răsturnare a conceptului de familie, prospețime în gândire și tăiș în scriere. Nu mă așteptam să găsesc o carte croită exact după principiile și interesele mele, cu texte ce abordează subiecte grele, actuale, controversate.  Este o lectură ce deschide drumul către cercetare suplimentară și către discuții lungi despre ce se întâmplă în lume, ce este corect și ce ar trebui îmbunătățit.

Pentru că este o colecție scrisă de autori cu stiluri complet diferite, este de așteptat ca unele texte să fie pe gustul unui cititor, în timp ce altele nu. Eu pot spune că în afara unui singur text ( Operele alese ale lui Abdullah) care nu a reușit să îmi stârnească interesul, toate celelalte au fost pe placul meu și mi-au împlinit dorința de a afla mai multe despre tema abordată. Dintre autori nu l-am citit anterior decât pe Marlon James, iar Mo Yan și Cesar Aira erau pe lista mea de dorințe. Așadar, bucurie mare, am descoperit niște autori proaspăți, cu spirit revoluționar, preocupați de problemele mondiale: Valera Luiselli, Aleksander Hemon, Sandra Cisneros, Athena Farrokhzad și mulți alții.

Printre textele care mi-au plăcut se numără Un nume de familie, ce are ca subiect importanța identității. De asemenea, Marlon James scrie extraordinar, nu se lasă mai prejos în Într-o zi o să scriu despre mama. Abordarea este dură, cuvintele sunt bine alese, iar subiectul se concentrează pe relația dintre fiu și mamă, dar și pe  acceptarea homosexualității și pe dificultatea de a recunoaște cine este. Tunelul de Mo Yan este povestea unui mame chineze ce se refugiază într-un tunel atunci când autoritățile vin să preia femeile ce au mai mult de un copil. Ea este ajutată de soțul ei, bărbatul nerăbdător să aibă un fiu moștenitor, să nu cumva să mai aibă fete. Fetele așteaptă în casă și sunt pregătite să spună povestea legată de locul unde se află părinții lor atunci când autoritățile vor să îi prindă. Politica unui singur copil mi se pare un subiect fascinant, mi-aș dori să citesc non-ficțiune pe tema aceasta (găsisem la un moment dat o carte pe tema asta care probabil că se chema One child). Și pentru că mi-a plăcut cum scria, aș vrea să încerc romanele lui Mo Yan. P.S. Nici nu trebuie să pun accentul pe tratamentul fetelor în cazul acestei politici deoarece este evident că toată lumea prefera să aibă băieți.

Spune-mi cum se termină este un text tulburător despre tratamentul copiilor imigranți, despre întrebările ce li se pun și despre șansele de a avea un viitor mai bun. Pericolele traversării graniței dintre Mexic și SUA sunt imense, însă unii copii reușesc să facă asta la vârste fragede (trei ani) sub supravegherea unui grup plătit de rude. 80% din fetele ce ajung în SUA sunt violate pe drum, așa că iau anticoncepționale preventiv înainte de plecare. După toate aceste greutăți, după violență și frică, după bucuria că scapi de un sistem abuziv, în care drogurile sunt mai importante decât orice viață, dai peste o țară care nu e dispusă să te accepte decât după ce se târăște printr-un sistem din care este dificil să scapi. Totuși, e mai bine să muncești la negru în SUA și să nu ai niciodată drepturile unui cetățean obișnuit decât să te întorci acasă. Textul conduce spre ideea că poate există ceva ce nu facem bine, poate că am permis prea multe sau poate că nu am intervenit când trebuia.

Scala Edinburgh în 10 puncte a depresiei portpartum este un text despre depresie, probleme ale cuplului și despre lipsa de comunicare. Ce mi-a plăcut la acest text este că modul în care sunt construite propozițiile și în care sunt alese cuvintele spune mai mult decât pare să o facă la prima vedere. Aproape că putem vedea că mai există ceva ce nu ni s-a spus, că ar fi o problemă de care nu știm.

Un plus al acestei colecții este că are în conținut poezie, m-a bucurat peste măsură că am găsit poezii moderne, puternice, pline de idei. Cea care mi-a plăcut cel mai mult a fost Ai face bine să nu mă bagi într-un poem, o poezie în care autoarea inventariază bărbații care au intrat și au ieșit din viața ei, pe un fundal abundent în sexualitate și limbaj dur.

Se înțelege deja că textele din această colecție au fost bine alese, că stilul de scriere și subiectele abordate nu au dezamăgit. Ba mai mult, mi-ar fi plăcut să am mai multe scrieri la dispoziție, să am mai multe pagini de savurat, să am mai multe idei de dezbătut. Dacă mai știți o astfel de colecție, puteți să îmi lăsați un comentariu cu numele ei, chiar mi-aș dori să citesc ceva asemănător.

 

Mulțumiri către editura Black Button Books care mi-a oferit acest volum, mă bucur că vă concentrați pe subiecte importante, pe probleme actuale și pe autori deosebiți.

P.S. Vor urma recenzii pentru Războiul poveștilor și Flamurile negre: Ascensiunea ISIS, după care sunt foarte nerăbdătoare să citesc: Între lume și mine, Argonauții, Iubire și obstacole și Uite-așa o pierzi (în această ordine).