Recenzie: Căsătorie de plăcere de Tahar Ben Jelloun

Notă Goodreads: 4 steluţe

În general, urmăresc cu interes ce apare în colecţia Babel de la editura Nemira pentru că majoritatea cărţilor impresionează prin stilul de scriere şi are subiecte atractive. Puţine sunt titlurile care nu m-au interesat sau nu mi-au plăcut din această colecţie. Căsătorie de plăcere nu numai că mi-a atras atenţia, dar m-a convins că nu se poate să nu o am în bibliotecă. Aş adăuga că a stârnit interesul celor din metrou, care m-au văzut citind această carte, cel mai probabil pentru că are o copertă intrigantă ţinând cont de contextul actual.

Amir părăseşte Marocul din când în când pentru a se ocupa de afacerile sale şi pentru a le face să prospere. Fiind plecat de acasă pentru mai mult timp, îi este permis de religie să intre într-o căsătorie de plăcere, adică o recunoaştere temporară a legăturii dintre respectivul bărbat şi o femeie. După cum sugerează titlul, scopul căsătoriei este plăcerea, iar femeia primeşte în schimb câteva bunuri, o răsplată pentru ceea ce oferă fizic. Nabou este aleasa lui Amir, însă problema este că acesta se îndrăgosteşte de ea şi decide să îi devină a doua soţie, un lucru nu tocmai pe placul primei soţii. Prima soţie nu o respinge din pricina geloziei, în fond căsătoria lor e bazată mai mult pe interese, ci din cauza culorii lui Nabou, o soţie albă nu poate percepe să fie înlocuită de o persoană de culoare.

Aceasta este tema principală a romanului: rasismul. Este analizat în detaliu modul în care culoarea influenţează destinul unui personaj, cum deciziile acestuia se schimbă în funcţie de categoria în care a fost repartizat. Deşi mă aşteptam ca autorul să se concentreze pe ce se întâmplă între cele două soţii şi pe reacţiile lui Amir, alături de povestea plină de pasiune a celor doi, are loc o schimbare către generaţia următoare, a copiilor lui Amir şi Nabou, unul alb şi unul negru. Culoarea îi afectează din nou, la fel cum a avut un impact major asupra mamei lor. Mi-a plăcut că am putut urmări două generaţii, situaţiile în care se află fiecare sunt diferite, iar perspectiva de înţelegere este astfel lărgită. Fiind preocupată de drepturile celor marginalizaţi, rasismul este un subiect de interes pentru mine şi mă bucur că există din ce în ce mai multe cărţi care îl tratează. Educaţia mi se pare singura cale de rezolvare a acestei probleme, este mai uşor să acceptăm ceea ce înţelegem, ceea ce ştim, ceea ce ne este familiar. De aceea, încerc că am lecturile cât mai diversificate, e o modalitate bună de a avea o imagine de ansamblu asupra problemelor ce ne înconjoară.

Revenind la roman, personajele mi s-au părut foarte bine conturate, în special Nabou, o femeie puternică, încrezătoare, conştientă de dezavantajele ce îi sunt aduse de culoarea pielii. O femeie ce păşeşte într-o casă unde nu este primită cu prietenie şi care nu întotdeauna este apărată de cel iubit. Prima soţie nu este un personaj de îndrăgit, însă e evident că rasismul ei provine din prejudecăţi şi ignoranţă ce pot fi tratate prin educaţie şi prin expunerea faţă de nou. Pe de altă parte, am putea înţelege de ce situaţia ei nu e fericită, soţul aduce pe altcineva în casa lor, iar ea trebuie să accepte că el le poate iubi pe amândouă. Situaţia nu se poate inversa, ea neputând aduce un al doilea soţ. Nu are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte acţiunile soţului său deoarece religia se află de partea lui.

Personajele mi-au plăcut, stilul de a scrie a fost reuşit şi capabil să surprindă ideile autorului, acţiunea a fost captivantă. Ce mi-aş fi dorit în plus ar fi subtilitatea, fiind foarte pasionat de subiect, autorul tinde să fie foarte direct în ceea ce priveşte rasismul, să îl sublinieze de două ori dacă e posibil. Aş fi preferat să aleagă cuvintele astfel încât mesajul să alunece în mintea cititorului, nu să fie aruncat cu forţă. Totuşi, înţeleg motivaţia din spatele acestui discurs antrenant, este dorită o schimbare de mentalitate, o intervenţie în forţă pentru a îndepărta rasismul. Eu m-aş fi mulţumit cu subtilitate pentru că am deja idei clare pe această temă şi nu e nevoie să fiu convinsă de gravitatea acestei probleme.

Prin urmare, mă bucur că acest roman a fost tradus la Nemira şi că am avut şansa să îl citesc, acesta cuprinde o poveste deosebită de dragoste şi o discuţie pe tema rasismului ce trebuie absorbită de orice cititor. A fost o lectură apropiată de cinci steluţe, mi-ar fi plăcut să ajungă până acolo.

Mulţumesc editurii Nemira pentru acest roman!

Recenzie: Așteptându-l pe Bojangles de Olivier Bourdeaut

Așteptându-l pe Bojangles a fost, pe scurt, o carte surprinzătoare. Urmărim o familie ce se bucură de viață, ce prioritizează plăcerea, ce nu se conformează societății. Părinții lasă facturile să se adune în teancuri, iar deseori își duc fiul în casa de vacanță susținând că are mai multe de învățat de la invitații de seamă decât ce li se predă la școală. Neobișnuitul este la el acasă, iar regulile sunt lăsate la intrare.

Discuțiile între membrii familiei sunt savuroase, aflându-se la limita dintre rațiune și nebunie. Ca cititor, simți că ceva nu este în regulă, dar nu întotdeauna găsești argumente împotrivă. În special, personajul feminin are capacitatea de a avea un discurs foarte convingător și de a atrage pe toată lumea în jocul ei. De ce? Pentru că e plină de energie, de imaginație, de râsete și de hai să uităm ce ne înconjoară și să trăim puțin. O cunoaștem prin numele de Mama (atunci când fiul povestește) și prin orice alt nume, schimbat periodic atunci când tatăl ia frâiele povestirii. Identitatea ei se schimbă în funcție de numele ce i se oferă în acea zi, un mic indiciu al problemei ce va fi dezvăluită mai târziu.

În ceea ce privește acțiunea, trecem printr-o transformare, pornim de la această familie veselă, boemă,  în căutare de aventuri, îndrăgostită de pericol și ajungem la un subiect sensibil, la apăsare, la durere, la pierdere. Pe măsură ce înaintăm în lectură, atmosfera e din ce în ce mai apăsătoare, lucrurile nu mai par să meargă bine, glumele se răresc. Evoluția personajelor este pe aceeași lungime de undă cu evoluția acțiunii. Avem parte de un final previzibil, unul pe care îl anticipasem de la jumătatea lecturii, un altul nu ar fi încheiat povestea, nu s-ar fi potrivit în imaginea de ansamblu.

Este interesant cum tatăl și fiul sunt dispuși să facă orice, să accepte orice pentru ca Mama să rămână alături de ei, să fie fericită și să continue jocurile sale. Pierderea ei este cumplită, așadar preferă ca ei să fie cei care fac compromisuri, mici sacrificii. Îi spun “da”, indiferent de propunere, îi acceptă planurile fără a sta pe gânduri. Îndepărtarea ei, tristețea ei reprezintă cel mai rău lucru din lume, în special pentru copil. Așteptându-l pe Bojangles este romanul unei iubiri fără limite, trăită sub pericolul pierderii în orice moment. Este o lectură a nebuniei, a acțiunilor fără consecințe, a inocenței și a controlului inexistent.

Mi-a plăcut să intru în lumea creată de autor, să descopăr un personaj feminin ce atrage ca un magnet pe toți martorii jocurilor ei. A existat o doză suficientă de amuzament și o doza suficientă de subiecte serioase, iar stilul de a scrie a fost potrivit de bun. După cum ziceam a fost o lectură suprinzătoare, mă așteptam să fie una rapidă (și a fost) și ușoară (chiar deloc, mai ales spre final), mi-a depășit așteptările și m-a făcut să recitesc de câteva ori unele dialoguri. Altfel spus, colecția Babel dă lovitura din nou, mă bucur că au avut inițiativa de a traduce acest roman, altfel nu cred că aș fi auzit de el.

Mulțumesc editurii Nemira pentru acest exemplar!