Recenzie: Viaţă după viaţă de Kate Atkinson

Notă Goodreads: 3.5 steluţe din 5

Pagină Goodreads Lorellei

O colecţie recent apărută şi care a reuşit să îmi câştige încrederea imediat este musai de la editura Art. Momentan am citit două din cele patru cărţi apărute în această colecţie, Vegetariana şi Viaţă după viaţă, pe lista viitoare aflându-se Luminătorii şi Simpatizantul. Astăzi vă voi împărtăşi impresiile mele despre Viaţă după viaţă, un roman al posibilităţilor nenumărate.

Am menţionat de la început pe Goodreads că Viaţă după viaţă are un subiect fascinant, personajul principal, Ursula Todd, trăieşte  şi moare, revine la viaţă şi ia alte decizii ce duc la alte întâmplări, respectiv la altă moarte. Nu este neapărat vorba despre a corecta o greşeală din trecut, ci mai degrabă de a alege o altă cale, bună sau rea. Fiecare decizie luată poate duce la o viaţă cu totul diferită sau la una asemănătoare, cu câteva detalii schimbate.

Când Ursula este copilă, morţile au loc mult mai des şi nu înaintăm foarte mult în poveste. Ulterior, urmărim un fir de poveste mai mult timp, aflăm mai multe posibilităţi ale relaţiilor ei cu diverşi bărbaţi, dar mai ales putem observa rolul Ursulei în raport cu războiul în multiplele ei vieţi. Este accentuată ideea că o mică schimbare te poate duce în altă tabără decât în cea care te aflai iniţial, o călătorie poate schimba totul, drumul pe care alegi să te întorci acasă, apartamentul unde alegi să stai, jobul pe care îl obţii. Ursula are o oarecare legătură cu ceea ce s-a întâmplat în vieţile anterioare şi, inconştient, face anumite acţiuni care schimbă traseul poveştii. Faptul că evită o anumită persoană previne o moarte prin boală. Faptul că alege să însoţească o prietenă spre casă previne moartea altcuiva.

Mi-a plăcut să urmăresc în ce direcţie poate merge viaţă cuiva ca urmare a unor mici modificări, ştiind foarte bine ce s-a întâmplat anterior. Te bucuri când Ursula reuşeşte să evite o catrastrofă printr-un mic gest, ea neînţelegând însă ce impact major are respectiva decizie. Dacă tot vorbim de catastrofe, trebuie să menţionez un trigger warning pentru viol şi violenţă extremă, pe alocuri romanul are scene grafice şi tulburătoare privind violenţa domentică şi tragediile războiului.

Izzie, mătuşa Ursulei, pare a fi cel mai îndrăgit personaj în general, fiind un spirit liber, aventuros, iresponsabil, descurcăreţ şi nepăsător faţă de regulile societăţii. Mi-a plăcut de ea, însă mult mai mult mi-au plăcut Hugh, tatăl Ursulei, şi Tedd, fratele ei. Mi s-au părut personajele bune prin definiţie, răbdători, înţelegători, curajoşi, fără prejudecăţi şi gata să sară mereu în ajutor celor dragi. Ce-i drept, viaţa lor nu este foarte schimbată de la o posibilitate la alta, însă mie mi-a plăcut să îi regăsesc aşa cum îi ştiam din alte variante.

Am citit nenumărate cărţi care atingeau subiectul războiului sau erau exclusiv despre război, de fiecare dată am ajuns la aceeaşi concluzie: toată lumea pierde. Ursula remarcă faptul că în tabără adversă se află tineri inteligenţi, buni, iubiţi de cei dragi, aşteptaţi acasă la fel cum sunt ai ei. Oroarea războiului ar trebui să eclipseze orice interes egoist de a obţine mai mult, de a dovedi puterea mai mare. Scenele de recuperare a cadavrelor după bombardamente sunt incredibil de tulburătoare şi arată fragilitatea umanităţii în vremuri periculoase. De asemenea, în astfel de circumstanţe orice mică decizie poate face diferenţa între viaţă şi moarte sau, în cazul Ursulei, între viaţă şi reluarea acesteia într-o altă formă.

Stilul lui Atkinson nu mi-a fost pe plac de la început, însă după câteva pagini m-am obişnuit şi m-am putut bucura de el. Autoarea presară mici informaţii pe parcurs, fără detalii (de exemplu personajul principal observă un bărbat pe drum), dacă cititorul conectează aceste fapte cu ce s-a întâmplat anterior realizează imediat ce a fost evitat şi de ce. Un indiciu care mi-a plăcut foarte mult, dar nu a fost exploatat de autoare apare atunci când se naşte Ursula, mama sa are pregătit un foarfece şi cordonul ombilical este tăiat la timp. Pare că mama sa are aceeaşi caracteristică de a retrăi evenimentele, repetiţia făcând-o să fie prevezătoare.

Conform cunoştinţelor mele, nu există nimeni acum care să îşi retrăiască viaţa şi să poată face modificări, ceea ce ne învaţă cartea este să acordăm atenţie micilor decizii şi să luptăm atunci când ceva nu ni se pare în regulă. Să apreciem ceea ce trăim şi să încercăm să îmbunătăţim după puteri. Viaţă după viaţă este o carte interesantă prin toate posibilităţile pe care le oferă, de obicei citim în romane un singur traseu cu un singur final. Aici putem explora mai multe situaţii şi totodată putem înţelege că mult mai multe scenarii ar putea exista.

Mulţumesc editurii Art pentru acest volum!