Recenzie: Iron Man, Deadpool, Thor și Spider-Man

Iron Man #12

„Originea secretă a lui Tony Stark” continuă! Nașterea. Motivația ulterioară a lui 451 se dovedește a fi uriașă. La propriu. Este fără margini! Haideți să vedem despre ce este vorba! Vom ajunge pe un câmp de luptă pustiu de la începutul timpului…

În acest număr, aflăm mai multe detalii despre ce înțelegere au făcut părinții lui Tony cu 451 și începem să bănuim încotro se îndreaptă acțiunea, care vor fi consecințele alegerii luate înainte de nașterea copilului. Altfel spus, baby Tony ajunge pe lume, însă un preț trebuie plătit, iar conștiința părinților nu va rămâne curată. Mai mult decât atât, Tony trebuie să realizeze ceea ce i s-a repartizat încă de la naștere, însă momentan nu știm care sunt planurile lui 451.

Pot spune că dintre toate numerele, acesta mi s-a părut cel mai bun, a fost antrenant și interesant. Mi-a menținut interesul, m-a făcut curioasă, a oferit detalii suficiente încât să poți face legăturile între ceea ce știi că s-a întâmplat în trecut și ceea ce se petrece în prezent. Finalul m-a dus imediat cu gândul la Thor, abia aștept să văd ce se întâmplă cu Ucigașul de zei în numărul următor. Grafică bună, cadre frumos conturate, pe planul acesta Iron Man nu cred să fi dat greș vreodată.

Thor #12

Thor se întoarce în Midgard! Ce înseamnă să pășești pe pământ ca zeu? Unde se duce Thor și pe cine vede când nu e  ocupat să salveze lumea împreună cu Răzbunătorii? În plus, o reîntâlnim pe Dr. Jane Foster, făptura pe care Thor o are la suflet de mult timp.

Gorr a dispărut din peisaj, așadar Thor dă o fugă în Midgard să mai cucerească niște domnișoare și să revadă vechi prieteni. Thor din acest timp nu este chiar preferatul meu pentru că mi se pare puțin cam nechibzuit, naiv și afemeiat (da, da, ca toți zeii de altfel), însă se pot observa și acum calitățile pe care le apreciez la el ( loialitate, curaj, interes față de omenire).

Thor se întâlnește și cu fosta lui iubită, a cărei viață nu mai e acum atât de fericită. Ea mi se pare unul din cele mai mișto personaje feminine din toate benzile citite, e încrezătoare, curajoasă, amuzantă și puternică.  Nu știu dacă va mai fi prezentă în numerele viitoare, dar chiar mi-a plăcut atitudinea ei.

Numărul 12 este liniștit, Thor are o pauză de la lupte, însă finalul lasă un semn de întrebare legat de întoarcerile repetate ale lui Thor în Midgard. Aștept să văd care va fi direcția benzii în continuare, deși mult timp mai este până pe 15 iulie. În rest, grafică bună, câteva replici amuzante și altele extrem de puternice, ce pot să zic, benzile desenate Thor sunt și probabil vor fi preferatele mele orice s-ar întâmpla în ele. Zeitățile mi se par mult prea fascinante ca să nu mă bucur de ce li se întâmplă.

Deadpool #12

Sunteți pregătiți pentru marele final al acestei povești? Va fi apoteotic, sau mai bine zis apocaliptic! Întrebarea e pentru cine? 

Un număr tare palpitant din Deadpool, povestea cu Vetis este la punctul culminant. De asemenea, mult umor în acest număr, au fost multe replici care mi-au adus mici zâmbete (v-am atașat și câteva exemple mai jos). Să vă spun ce se întâmplă ar însemna să vă dau un mare spoiler, așadar prefer să menționez că acțiunea nu are cum să vă dezamăgească, că lucrurile se vor lămuri pentru mai multe personaje (chiar și cele ajunse în Iad, dacă știți la ce mă refer) și că Deadpool nu se ferește să aibe replici picante în momente nepotrivite. După cum îl știm.

 

 ș

Spider-Man #07

Să aruncăm o privire dincolo de CAPĂTUL SPIDER-VERSULUI! – Spidey face echipă cu Ms. Marvel și împreună pornesc într-o aventură la înălțime! – Cine este Spider-UK și ce legătură are el cu SPIDER-VERSUL?

Dat fiind că Silk și Spider-Man par a fi mereu în călduri, Silk decide să își găsească un alt loc în care să stea. În același timp, o întâlnim pe grațioasa Ms. Marvel, care va face o echipă amuzantă cu Spidey. Iar Spider-UK anunță că o mulțime de păianjeni din diverse universuri sunt omorâți, ceva trebuie făcut împotriva acestui dușman. Multă acțiune deci în numărul 7 din Spider-Man, multe răsturnări de situație.

Partea aceasta de poveste abia a început, sunt curioasă ce se va dezvălui în următorul număr.

Concluzii:

Banda desenată plină de acțiune: Deadpool

Banda desenată cea mai amuzantă: Deadpool

Banda cu cea mai mișto grafică: Thor

Banda cu personaje noi și interesante: Thor și Spider-Man

Banda care a crescut în ochii mei: Iron Man

Ce aștept cu nerăbdare: toate benzile, evident

Benzile desenate pot fi cumpărate de pe Lex Hobby Store, de asemenea puteţi intra pe pagina lor de Facebook pentru a fi la curent cu tot ce se lansează şi pentru a vedea câteva imagini din benzile deja apărute.

 

Recenzie: Pisica pe acoperișul fierbinte. Menajeria de sticlă. Camino Real de Tennessee Williams

Notă Goodreads: 3 steluțe/5

Un alt autor recent descoperit și îndrăgit este Tennessee Williams, atât de tare m-a impresionat ceea ce am citit de la el că m-am apucat să citesc despre viața lui. Ori eu nu fac asta prea des deoarece tind să separ viața personală a autorului de scrierile lui, mă interesează ce a reușit să aștearnă pe hârtie, nu ce a făcut în timpul liber.

Pisica pe acoperișul fierbinte arată ce se petrece într- familie după ce apare posibilitatea unei moșteniri, dat fiind că Papa cel Mare este grav bolnav. Sora Mare și Fratele Mare sunt cei care împing spre bătrân roadele vieții lor, adică o mulțime de copii, Mama-Mare încearcă să facă un fel de șantaj emoțional, alături de o negare a interesului, Margaret este personajul care ar face orice pentru bani, manipulează, lingușește, se ceartă, țese intrigi, iar Brick, soțul ei, este un alcoolic indiferent, fără speranță de revenire. Totul este concentrat în jurul interesului, Margaret ajunge să se comporte ca o pisică pe un acoperiș fierbinte pentru că nu obține ceea ce își dorește. În această piesă, multe nereguli din familie ies în față când măștile sunt date la o parte, căsnicia dintre Margaret și Brick este evident distrusă, celălalt cuplu nu știe să facă altceva în afară de a-și lăuda copiii și de a-i certa pe ceilalți care nu au, Papa cel Mare este sătul să vadă aceste lupte și să observe cum fiul său e din ce în ce mai căzut în lumea alcoolului. O piesă extrem de reușită, personajele mi s-au părut vii, reale, tangibile, iar replicile atât de naturale și de bine descrise încât în capul meu am realizat deja piesa pe scenă, mi-am putut imagina gesturi, tonalități, emoții. O piesă de teatru care mi-a amintit de bucuria teatrului și de cât de multe ne poate spune despre omenire fără a ne face să ne simțim vinovați.

Menajeria de sticlă merge într-o altă direcție: îi avem pe Amanda (mama) ce își dorește cu disperare ca fiica ei să se căsătorească, Laura (fiica) ce are are o obsesie pentru figurinile de sticlă spre care se tot retrage, Tom (fiul) un fel de scriitor ratat ce simte că nu poate evolua din cauza familiei și Jim (pretendentul). Piesa începe cu figura tiranică a mamei, aceasta insistă să arate ce succes a avut în trecut cu pretendenții și ce ghinion că a ajuns cu un bărbat ce i-a părăsit, nu se oprește din a o face pe Laura să se simtă vinovată că nimeni nu o curtează și să îl certe pe Tom pentru că lipsește în multe nopți de acasă, pretextând că se duce la film. Urmează apariția pretendentului la masă și discuțiile dintre Laura și acesta. Mai multe nu vă pot spune, dar întâlnirea lor are o interpretare destul de interesantă. În acest caz, piesa mi s-a părut la fel de bine scrisă, personajele bine realizate, cu trăsături frumos conturate, iar ideea menajeriei de sticlă absolut minunată. Ar fi o piesă pe care mi-aș dori să o văd pe scenă, cred că mi-ar plăcea la nebunie, m-ar amuza și m-ar emoționa teribil. Laura este personajul care mi-a rămas cel mai apropiat de suflet, singurătatea ei este devastatoare.

Camino Real are o introducere în care autorul povestește puțin despre cum a realizat piesa și despre cum spectatorii se ridicau și plecau pentru că nu înțelegeau nimic. E mult absurd în piesa asta și înțeleg de ce ar îndepărta spectatorii. Avem personaje diverse, Casanova, Don Quijote, Byron, ce sunt prinse în Camino Real fără să înțeleagă de ce nu pot părăsi acest lucru. Ceea ce se petrece e și mai ciudat. Mie îmi place absurdul, nu mă sperii dacă nu înțeleg logic o piesă, sunt dispusă să accept o grămadă de lucruri în afara normalului, însă această piesă nu m-a impresionat, mai ales că venea după alte două extrem de reușite și știam cât poate autorul. Nu zic că a fost o piesă rea, însă nu a rămas cu mine și după lectură. A fost ok, cam de 2 steluțe pe Goodreads.

Și-acum o veste bună, de curând Editura Art a mai lansat o carte în seria de autor T. Williams ce conține piesele: Un tramvai numit dorință (nu ai cum să nu fi auzit de piesa asta), Trandafirul tatuat și Noaptea iguanei. Abia aștept să le citesc și pe acelea.

Recenzie: Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii de Julio Cortazar

Dacă știam cât de bun este Julio Cortazar, nu trecea atât de mult timp până să ajung la el. Și-acum că l-am descoperit, nu îl mai las să plece din biblioteca mea. Astăzi avem Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii.

Cartea este formată din Axolotul și Povești cu cronopi și glorii, la rândul ei împărțită în Manual de instrucțiuni, Ocupații ciudate, Material plastic și Povești cu cronopi și glorii. Axolotul e o bună introducere în opera lui Cortazar, te obișnuiești cu stilul, îți dai seama că vor exista multe întâmplări fantastice și că totul e direct, fără ocolișuri, afli așadar povestea unui om care se transformă într-un axolot. În Manual de instrucțiuni, aflăm cum să facem unele lucruri simple, precum plânsul, cântatul, să înțelegem un tablou, să urcăm scările sau să întoarcem un ceas, dintr-o perspectivă cu totul nouă. Mi s-a părut incredibil cum Cortazar a transformat banalul în extraordinar, abia așteptam să aflu cum să întorc un ceas. Îți poți da seama că o carte este bună când vorbește despre lucruri simple și totuși tu ești în priză să afli ce se întâmplă în continuare.

Ocupații ciudate este de departe categoria mea preferată, descoperim o familie cu acțiuni ieșite în afara normalului, totul fiind plasat în universul cu care suntem obișnuiți, condimentat cu absurd și fantastic. De pildă, aceștia instalează un eșafod în curte, distrug activitatea de la poștă (  lipind pene pe colete sau făcând avioane din telegrame), recuperează un fir de păr pierdut în chiuvetă sau fac mici năzbâtii la priveghi. Ideile acestei familii mi se par fantastice, dar stilul lui Cortazar a dus micile povestiri la un nivel mult mai înalt.

În Material plastic, povestirile nu mai au legătură între ele, însă sunt aproape la fel de reușite ca în Ocupații ciudate. Nu vă pot spune despre ce este fiecare în parte pentru că v-ar strica din plăcere și ar dura mult prea mult, însă stilul rămâne la fel de bun, iar situațiile absurde sunt prezente în continuare.

Povești cu cronopi și glorii reprezintă partea plină de fastantic a cărții, aici aflăm caracteristicile speranțelor, cronopilor și gloriilor, precum modul în care călătoresc, cum lucrează, dacă sunt generoși sau nu etc. Nu ai cum să nu te atașezi de aceste ființe imaginare, nu ai cum!

Prin urmare, avem un scriitor care scrie extraordinar, care prezintă niște idei cum nu mi-aș fi imaginat vreodată și care se joacă cu acțiunile, cu obișnuitul, cu ceea ce credem că e real. Ce obținem? Niște povestiri aerisite, antrenante, originale (în sensul că nu îmi vine în minte un autor care să scrie asemănător) care îți fac poftă de mai mult. Avem de unde alege: Câștigătorii, Ocolul zilei în optzeci de lumi și Toate focurile, focul. Sper ca această serie de autor să crească, îmi place la nebunie cum și ce scrie Cortazar.

Mulțumesc, Editura Art!

Visăm la…mobilier de baie

Intenționez ca atunci când voi termina masterul și voi considera că totul e stabil (pe cât e posibil), să mă decid ce oraș va fi gazda unui apartament personalizat, ce va strânge amintirile din călătoriile viitoare. Momentan, Bucureștiul e o casă bună, dar nu știu dacă va fi cea definitivă.

Dacă tot vorbim de viitor, pot menționa că am un plan. Îmi imaginez ce stil va fi în acest apartament și îmi doresc să ne reprezinte în totalitate, vreau să fie un loc de relaxare, liniștitor și plin de lucruri frumoase. Astăzi voi discuta despre posibile opțiuni pentru mobilier baie, un punct destul de important pentru mine deoarece întotdeauna mi-am dorit o baie spațioasă, modernă și plină de loțiuni, geluri de duș care să răspândească arome peste tot. Un fel de mini-spa, dar cred că deja visez la prea multe.

Primul pas: o oglindă mare cu iluminare. Mi se pare că arată modern fără a fi încărcat,  îndeplinește și partea practică, ce îți mai poți dori?

În ceea ce privește mobilierul, am fost întotdeauna atrasă de cel suspendat, arată mult mai interesant așa. Cu cât mai spațios e dulăpiorul, cu atât mai bine, mai ales că am menționat că dețin (destul de multe, prea multe) produse pentru baie. O opțiune ar fi să merg pe contrast între o culoare închisă ( maro, negru) și alb. O altă opțiune urmează acum, un pic în afara zonei mele de confort:

N-aș zice că sunt o persoană ce ar merge pe culori puternice în casa ei, însă mobilierul acesta roșu mi-a atras atenția cu siguranță. Îmi place oglinda, îmi plac numeroasele spații de depozitare și cred că în definitiv ar fi o plăcere să vezi aceste lucrușoare în baia ta. Evident, sunt potrivite pentru o baie pe măsură, ceea ce sper să fie cazul în viitor.

Voi ce planuri aveți pentru casa viitoare (sau actuală)? Ce vă mai doriți?