Recenzie: Escal-Vigor de Georges Eekhoud

Notă Goodreads pentru Escal-Vigor: 4 din 5 steluţe

Escal-Vigor este o lectură scurtă şi frumoasă, ce are ca temă principală homosexualitatea. Mai exact, tânărul conte de Kehlmark se îndrăgosteşte de Guidon după ce îl aude cântând. Dragostea îi este împărtăşită, cei doi formând o relaţie plină de pasiune, însă desfăşurată pe ascuns. Cei de pe insulă nu ar fi aprobat niciodată astfel de comportamente şi i-ar fi ruinat fericirea imediat ce ar fi aflat.

M-am gândit iniţial că ar fi un triunghi amoros în această carte, însă lucrurile sunt ceva mai complicate. O avem pe Blandine, fosta amantă a contelui, veşnic îndrăgostită de acesta şi capabilă de sacrificii enorme, îl avem pe Landrillon, un bărbat nesuferit ce o şantajează pe Blandine să se culce cu el pentru a nu stârni un şantaj şi o mai avem pe Claudie,sora lui Guidon, o tânără oportunistă ce încearcă să îl cucerească pe conte. Încurcate sunt legăturile dintre aceşti oameni.

-Voiam să mă schimb, să mă înfrâng, să trec peste dezgustul înrădăcinat…Tu chiar eşti singura femeie pe care am posedat-o; singura care aproape a spus ceva trupului meu.

Contele mi s-a părut distant, nu înţelegea ce se întâmpla în jurul lui, fiind mereu preocupat de relaţia lui cu tânărul Guidon. Nu simţea pericolul venind şi nu realiza că femeia pe care o iubea (platonic, cel puţin) este abuzată din cauza lui. Vedea doar fericirea sa, în rest era orb şi nepăsător. Nu pot spune că e un personaj simpatic, care să te atragă de partea lui, însă este salvat de dragostea lui şi creşte în ochii cititorilor prin dăruirea şi devotamentul faţă de persoana iubită. Autorul construieşte personajele astfel încât să ştim cu uşurinţă pe cine ar trebui să îndrăgim şi pe cine nu, singura excepţie misterioasă fiind contele.

După cum spuneam, tema principală este homosexualitatea. Nici în zilele noastre, deşi s-au făcut progrese, acest subiect nu e privit cu ochi buni. Opinia mea este clară şi greu de schimbat, nu poate să mă convingă nimeni că este în regulă să decizi fericirea altcuiva (atât timp cât nu face niciun rău unei alte persoane), să judeci modul cuiva de a iubi. Consider că e important să citim astfel de cărţi măcar pentru a obţine o altă perspectivă, pentru a ne pune în locul unei persoane diferite.  Un citat ce mi-a atras atenţia a fost acesta:

Când cădeam din nou în îndoieli şi remuşcări, ca să îmi întăresc credinţa şi religia sexuală, reciteam arzătoarele sonete ale lui Shakespeare pentru William Herbert, conte de Pembroke, cele, nu mai puţin idolatre, ale lui Michelangelo pentru cavalerul Tommaso dei Cavalieri, mă încurajam reluând pasaje din Mantaigne, Tennyson, Wagner. Walt Whitman şi Carpenter; îi evocam pe tinerii de la banchetul lui Platon, pe amanţii din batalionul sacru al Tebei, Ahile şi Patrocle, Damon şi Pythias, Hadrian şi Antinous, Chariton şi Melanippus, Diocles, Cleomathis, intram în comuniune cu toate aceste generoase pasiuni virile ale Antichităţii şi Renaşterii care ne sunt lăudate în liceu trecându-se sub tăcere superbul erotism inspirator al artei absolute, al gesturilor epice şi al actelor supreme de civism.

De curând am citit Cântul lui Ahile, apărut la editura Polirom, despre dragostea puternică dintre Ahile şi Patrocle. Am regăsit în Escal-Vigor aceeaşi pasiune şi loialitate, aceeaşi atracţie ce nu poate fi stăpânită. Să nu uităm totuşi că în trecut homosexualitatea era ceva normal, obişnuit şi chiar încurajat. A nu se înţelege că îmi doresc ca toată lumea să fie aşa, ceea ce vreau să subliniez este înţelegerea. Să împărţim relaţiile în frumoase şi nereuşite, nu în relaţii în funcţie de sexul celor implicaţi.

Mai mult decât atât, stilul de a scrie este atât de frumos că nici nu am simţit când s-a terminat cartea. Iubirea este surprinsă de autor sub numeroase forme şi descrisă prin imagini memorabile. Singura avertizare de făcut, pusă şi pe Goodreads, este că începutul este destul de lent. După câteva zeci de pagini, totul se precipită, deci sigur veţi fi prinşi în acţiune.

Concluzia acestei recenzii: citiţi Escal-Vigor, citiţi Cântul lui Ahile, citiţi în general tot ce vă ajută să vă dezvoltaţi şi să înţelegeţi mai mult.

Mulţumiri către editura Univers pentru cărţile oferite! Pe curând!

Recenzie: Deadpool, Thor şi Iron Man #5

Am citit benzile desenate Thor, Deadpool şi Iron Man nr. 5 şi acum e timpul pentru impresii. Luna aceasta am avut parte de multă acţiune (majoritar în spaţiu), de multe răsturnări de situaţie şi de finaluri care te lasă cu sufletul la gură. Ţin să vă spun că tot luna aceasta am primit şi citit Spiderman, dar pentru că este primul număr m-am gândit să îi rezerv o postare separată. Impresiile vor începe cu locul 3 şi vor ajunge la locul 1 în funcţie de cât de mult mi-a plăcut, deci voi lăsa ce e mai bun la urmă. Să începem deci cu…

Iron Man- 3 steluţe din 5

Iron Man trebuie să distrugă ultimul kit Extremis, problema este că acesta se află în spaţiu şi este deţinut de o veche cunoştinţă. Acesta intenţionează să folosească virusul pentru a căpăta puteri noi care să îi permită lui şi echipei să trăiască în spaţiu. Nu intenţionează să facă rău utilizând virusul, ci doar să îşi urmeze pasiunea pentru spaţiu. Prin urmare, accentul nu este pus pe luptă, ci pe problemele de conştiinţă ale lui Iron Man. În rest, avem discuţiile tipice între Pepper şi Iron Man, cu tachinări, cu multe semne de afecţiune din partea ei şi cu multe evitări din partea lui.

Îţi prezint echipa mea, cercetători care au învăţat să fure şi hoţi care au învăţat tehnică. Îţi spun sincer: cei din urmă s-au deprins mai repede decât primii.

Spre final, Iron Man este pregătit de o nouă aventură, una prin care să înţeleagă dacă ceea ce a făcut până acum e bine sau nu.

Noi orizonturi, noi provocări. Armură nouă, o nouă tehnologie integrată. Opţiuni noi.

După cele două numere citite, tot nu pot spune că îl îndrăgesc pe Iron Man, iar relaţia lui cu Pepper nu ajută. Îşi exprimă cu uşurinţă sentimentele în situaţiile apărute, însă nu este capabil să discute cu femeia care îl susţine. În schimb, se descurcă mult mai bine cu P.E.P.P.E.R, noul lui costum.

Deadpool

3 steluţe din 5

În Deadpool #5 avem două lupte importante: prima cu R. Reagan şi a doua cu Washington. Pentru a-l împiedica pe Reagan să lanseze rachete care să distrugă America, Deadpool trebuie să meargă în spaţiu şi chiar să se lupte cu nişte maimuţe. Deadpool este după cum ştim: arogant, nepăsător, cu glume sadice ( inclusiv cu fanii săi) şi cu încredere deplină în capacităţile sale de a ucide. În partea a doua, lupta este mult mai sângeroasă şi va da lumea lui Deadpool peste cap. Washington este pregătit să distrugă toată lumea şi momentan şansele sunt de partea lui.

Mie îmi place de Deadpool şi chiar mă amuză vorbăria lui. Ca de obicei, multe replici m-au făcut să zâmbesc, nu am cum să nu menţionez cum Reagan se plânge că “I-a dat la jeleu”. Mă bucur că prin traducere nu s-a pierdut umorul, traducătorii chiar au făcut o treabă bună şi au adaptat replicile astfel încât să devină chiar mai amuzante.

Finalul neprevăzut mă face să aştept cu nerăbdare să vină 14 decembrie şi să primesc coletul cu noile numere de la Lex Comics.

Thor

5 din 5 steluţe

Nu mai e nicio îndoială că Thor este favoritul meu, ţinând cont de benzile desenatate citite până acum. Este un zeu ce m-a cucerit în totalitate şi care m-a convins să îi fiu alături, să îi susţin cauza.

De data aceasta, aflăm visul lui Gorr de a avea o lume fără zei şi ne îngrozim când vedem ce idealuri crude are. Ca de obicei, avem oscilaţii între planuri (trecut, prezent, viitor) ce fac banda desenată mult mai atractivă şi interesantă. Primim explicaţii despre ce s-a întâmplat între Thor şi Gorr în trecut, acesta din urmă vrea să menţină zeul în viaţă doar pentru a-i arăta cum lumea lui este distrusă încetul cu încetul. El ar trebui să moară ultimul. Tot în acest număr se întâlnesc Thor din prezent şi Thor din viitor pentru lupta comună împotriva lui Gorr.

Grafica din acest număr este minunată, se folosesc nuanţe de mov, albastru, maro pentru a sugera un cadru neprietenos. Gorr devine din ce în ce mai agresiv şi neîndurător, iar Thor se străduieşte din răsputeri să facă faţă. Din păcate, avantajele sunt de partea celui rău, următoarele număr arătând evoluţia acestuia: Gorr- Începuturile.

Acţiunea captivantă, caracteristicile eroului nostru, traducerea şi grafica m-au convins că Thor merită 5 steluţe. Dacă Deadpool mă încântă prin umor, Thor mă cucereşte prin seriozitate, prin devotament şi prin curaj şi probabil că el va rămâne preferatul meu.

Benzile desenate pot fi cumpărate  de pe Lex Hobby Store, de asemenea puteţi intra pe pagina lor de Facebook pentru a fi la curent cu tot ce se lansează şi pentru a vedea câteva imagini din benzile deja apărute.

Recenzie: Laur de Evgheni Vodolazkin

Notă Goodreads pentru Laur: 4 din 5 steluţe

Anul trecut două titluri au creat nebunie: Stoner şi Laur. La sfârşitul lui 2015, cu un an întârziere, mă pot lăuda şi eu că le-am citit pe amândouă. Scuza mea este că nu credeam că Laur va fi chiar pe gustul meu (sunt atentă cu alegerile mele în care apare religia) şi nu eram pregătită să îmi asum acest risc. Ei bine, în decembrie am devenit curajoasă şi am inclus această carte în coletul Libris. După cum sugerează nota acordată pe Goodreads, aceasta a fost decizia înţeleaptă.

Arseni copilăreşte pe lângă bunicul său, Hristofor, un vraci cunoscut prin împrejurimi şi foarte apreciat. Copilul prinde foarte repede această “meserie” şi dezvoltă cu uşurinţă anumite abilităţi ieşite din comun ( previziuni, comunicarea în lipsa cuvintelor, vindecare etc.). După moartea rudei sale, Arseni întâlneşte o fată bolnavă, pe care o ia sub protecţia lui. Relaţia dintre cei doi merge mai departe şi se concretizează în ea rămânând însărcinată (o evoluţie simplă, naturală a unui cuplu naiv). Situaţia lor prezentă este considerată a fi un păcat, nimeni nu ştie de prezenţa Ustinei şi cu atât de puţin de legătura lor. Pedeapsa divină este în acest caz moartea iubitei şi a copilului lor (sau cel puţin aşa crede personajul nostru). Astfel, Arseni decide să plece într-o călătorie spirituală în spaţiu şi timp pentru a salva sufletele celor doi şi pentru a-i menţine în viaţă. În cadrul romanului, Arseni schimbă patru identităţi şi are patru meniri diferite: vraci, nebun întru Hristos, pelerin şi călugăr. Fiecare identitate este dezvăluită în una din cele patru părţi: Cartea cunoaşterii, Cartea renunţării, Cartea drumului şi Cartea liniştii.

Pentru că s-a vorbit mult despre această carte ( recomand următoarele recenzii: Răzvan van Firescu, Laura Câlţea, Chestii livreşti, Nopţi şi zile), eu voi face o sinteză a punctelor forte şi voi indica ce anume mi-a plăcut.

  • Stilul de a scrie este impecabil. Frazele sunt excelent construite, cu un impact puternic şi bine ancorate în poveste, astfel încât e uşor să îţi imaginezi ceea ce citeşti şi să îţi rămână în memorie pentru o perioadă îndelungată. Mai mult decât atât, este dificil să selectezi un anumit citat pentru că fiecare cuvânt are frumuseţea lui.
  • Ziceam la început că sunt reticentă în privinţa ficţiunii legate de religie, nu mă atrage o carte prin care autorul îşi ceartă cititorii şi le impune anumite idei sau comportamente. Deşi în Laur religia are un rol central, personajul având “trăsături divine”, nu simţi că undeva Evgheni Vodolazkin te urmăreşte şi te pedepseşte pentru alegerile tale. Cred că nu am simţit nimic moralizator tocmai pentru că Arseni e departe de a fi un om perfect, un om ce nu a greşit cu nimic, până la urmă el poartă un păcat de o gravitate ridicată.
  • Romanul are o parte fantastică, aceasta se îmbină cu realitatea în mod discret, fără a trage un semnal de alarmă. Nu poţi crede  că faptele respective sunt posibile, însă nici nu le poţi ignora sau anula. Pentru a te bucura de ea, cartea presupune o minte ce a trecut peste naivitate, însă ştie când să renunţe la luciditate şi raţionalitate.
  • Evul Mediu, o perioadă fascinantă din punctul meu de vedere, descrisă cu pricepere de către autor
  • Ruşii au o capacitate incredibilă de a evidenţia legăturile dintre om şi Dumnezeu, m-am convins.
  • Ideile despre pierdere, despre moarte şi iertare, despre viaţa de după moarte constituie punctul de plecare pentru numeroase dezbateri. Te face să te gândeşti la lucruri familiare dintr-o perspectivă cu totul nouă. Nu te transformă din ateu în credincios (sau invers), însă poate creşte nivelul de înţelegere şi toleranţă (prin empatie). Cumva conceptul de bunătate este prezent pe tot parcursul lecturii.
  • Deşi pare o lectură serioasă (şi în oarecare măsură este), regăsim în Laur un umor bine realizat. Sunt haioase şi descrierile plantelor date de vraci pentru anumite boli ( un adevărat deliciu literar).
  • Arseni călătoreşte în spaţiu pentru a putea salva două suflete, însă cred că în această călătorie putem observa omul fragil, cu o voinţă uşor de slăbit, cu o motivaţie mai mult sau mai puţin puternică ce încearcă să îşi atingă scopul, fie că vorbim de o casă cumpărată în rate sau un concept abstrat precum fericirea. Drumul lui Arseni este presărat cu suferinţe, cu chin fizic şi psihic, cu încercări, cu reuşite, cu obstacole. Dacă este tentat să renunţe? Eu aş zice că da, însă reuşeşte mereu să revină pe drumul său (şi nu suntem siguri întotdeauna că e cel bun).

Am multe gânduri despre acest roman şi nu ştiu dacă am reuşit să le transmit pe toate prin această recenzie, totuşi sper că v-am stârnit interesul. Laur este o carte din care fiecare înţelege ce vrea şi ce poate, e greu să generalizezi mesajul său. Un lucru e sigur, este o carte scrisă foarte bine şi merită citită măcar pentru stilul său.

Recenzia a fost realizată librariei online Libris , care mi-a oferit “Laur”. În Libris, găsiţi carti online care să vă întâmpine dorinţele (carti în engleză sau în română) .

Recenzie: Biografia de Didier Desbrugères

Notă Goodreads pentru Biografia: 1 din 5 steluţe

Am ales romanul Biografia din mai multe motive: subiectul interesant, încrederea în colecţia Globus, faptul că autorul a fost considerat “fratele mai mic al lui Kafka şi Dostoievski” ( şi eu îi iubesc pe amândoi, în special pe Dostoievski) şi verificarea stilului de a scrie, de obicei citesc câteva pagini din cartea aleasă pentru a verifica dacă stilul mi se potriveşte. Nu sunt genul care să aleagă o carte doar după copertă, titlu sau subiect, de obicei mă documentez foarte bine înainte să decid ceva. Din păcate, acest sistem nu este perfect (încă) şi se mai întâmplă să dau peste cărţi care să nu mă impresioneze sau, mai rău, să nu îmi placă. Anul acesta nu mi-a plăcut Biografia, însă nu pot deocamdată generaliza această concluzie pentru alţi cititori.

Ziceam că subiectul este atractiv, da, pentru că n-am mai întâlnit această idee în altă carte. Ne aflăm într-o lume unde biografiile trebuie scrise înainte de naşterea copilului pentru a fi siguri că nu se întâmplă nimic neaşteptat, bun sau rău. Oamenii consideră un risc să nu ştii care îţi este soarta şi ce ai de făcut. Totul e scris negru pe alb şi tu trebuie doar să trăieşti ce scrie acolo. Harry şi Zadel sunt părinţii nerăbdători să scrie biografia fiului lor şi să o încunune cu cât mai multe realizări. O serie de evenimente nefericire, alături de constrângerea financiară, duc la o biografie incompletă, neterminată, haotică şi lăsând loc de multe interpretări. Ba mai mult, Harry şi Zadel plătesc cu pagini din propria biografia pentru a asigura succesul copilului. Evident, Simon este cel care va începe să îşi pună întrebări dacă este cu adevărat bine să ştim dinainte viitorul nostru şi să facem totul ca la carte.

Subiectul m-a atras pentru că am simţit că este loc de discuţie şi se poate filozofa mult pe această temă, am întâlnit persoane care doresc să ştie ce li se va întâmpla, cum vor muri şi aşa mai departe. Cred că dorinţa aceasta de a şti se bazează mai mult pe dorinţa de a schimba. Dacă aflu că voi muri într-un accident de maşină, nu mai folosesc maşina şi gata, am obţinut nemurirea. Lucrurile nu sunt atât de simple, după cum putem deduce din acest roman.

Începutul a reuşit să îmi stârnească interesul şi să mă menţină atentă, însă după aproximativ 100 de pagini a început deja să mă piardă. Nu înţelegeam de ce se întâmplă anumite lucruri,  nu puteam observa o logică a acţiunii, iar stilul de a scrie nu m-a ajutat. Nu am simţit conexiunea cu personajul principal, mi-a fost indiferent pe tot parcursul romanului. Pe scurt, cuvântul care a caracterizat lectura a fost confuzie. Problema este că am încercat din răsputeri să menţin starea de înţelegere, când ajungeam într-un moment de confuzie reveneam cu câteva pagini sau un capitol în urmă şi îl reciteam. Pentru mine nu a mers, deşi n-aş zice că este o lectură dificilă ( în sensul de greu de înţeles din cauza subiectelor abordate, ce necesită anumite cunoştinţe şi o gândire dezvoltată). Poate că a fost inspirat din Kafka mai mult decât trebuia. Kafka nu e uşor de înţeles, însă  îţi face plăcere să îl citeşti şi poţi urmări firul evenimentelor.

Îmi displace că dezamăgirea a venit dintr-o colecţie care îmi place foarte mult, însă sunt conştientă că nu pot da numai peste cărţi minunate şi pe gustul meu. De asemenea, nu am găsit alte recenzii pentru această carte pentru a-mi da seama dacă confuzia aceasta este generală sau a fost o problemă la mine. Poate că după publicarea acestei recenzii, vor apărea mai mulţi cititori cu păreri şi comentarii (preferabil diferite de ale mele).

Închei recenzia cu ironia sorţii, aveam dubii că am ales bine în cazul cărţii Escal-Vigor şi eram mai sigură pe mine în ceea ce priveşte Biografia. Ghiciţi cine a primit patru steluţe şi cine una. Indiciu că urmează recenzia pentru Escal-Vigor cât de curând.

Mulţumiri către editura Univers care mi-a oferit aceste două cărţi+ Portretul reginei.