Recenzie: Inima-i un vânător singuratic de Carson McCullers

Notă Goodreads: 4 din 5 steluţe

Sper să reuşesc să fac statisticile din acest an, însă lucrul care este evident pentru mine şi probabil şi pentru unii dintre voi este că am încercat mulţi autori noi în 2015. Nu m-am întors la cei pe care îi îndrăgeam deja, ci am încercat să diversific, să testez mai multe domenii şi mai multe stiluri. Carson McCullers era pe lista mea de dorinţe, titlul “Inima-i un vânător singuratic” m-a atras imediat. Anul viitor voi încerca să pun accentul pe autorii deja descoperiţi, prin urmare probabil că voi mai citi alte cărţi de la această autoare.

În Inima-i un vânător singuratic întâlnim un surdo-mut pe nume John Singer în jurul căruia gravitează diverse personaje, toate având probleme de adaptare, de comunicare şi integrare.  Jake Blount este un beţiv care insistă că “ştie” şi doreşte să găsească toţi oamenii care “au înţeles”, respinge cu determinare prostia şi nu ezită să se facă auzit, chiar dacă prin modalităţi umilitoare.  Benedict Mady Copeland este un doctor negru (se considera o adevărată realizare să fii medic dacă eşti de culoare) foarte inteligent şi cizelat, din cauza acestor caracteristici el nu se poate înţelege cu familia sa şi se îndepărtează de aceştia.  Biff Brannon este poate cel mai lucid personaj, totuşi el rămâne un inadaptat. Este inimos, este un om bun în esenţa lui, însă nu reuşeşte să fie fericit alături de soţia sa şi rămâne complet singur după moartea acesteia, singura preocupare ce îi menţine interesul fiind barul deţinut.  Mick Kelly este o adolescentă ce nu vrea să fie ca ceilalţi şi preferă să se refugieze în muzică. După cum puteţi observa, nu există omogenitate în cadrul personajelor şi totuşi acestea reuşesc să găsească un punct comun. Toţi au nevoie de cineva care să asculte.

Cartea aduce în discuţie rasismul prin prisma şanselor unei persoane de culoare de a avea un trai decent şi de a căpăta o meserie potrivită. Este o scenă atât de puternică încât mi s-a părut dureroasă, un personaj se roagă lui Iisus să îi schimbe culoarea din negru în alb. Nu cred că voi uita vreodată această rugăminte, este tulburător să te gândeşti că cineva este judecat pentru o caracteristică obţinută din naştere, ce nu are niciun fel de valoare. Oare chiar contează că pielea e albă, roz, neagră? Răspunsul evident ar fi că nu.

Mi-a plăcut stilul de a scrie a lui Carson McCullers, dintre toate stările şi emoţiile pe care vrea să le transmită cititorului, aceasta nu ratează nici măcar una. Te face să te simţi integrat în această lume, chiar dacă nu e una dintre cele mai primitoare. Imaginile sunt memorabile, uşor de închipuit şi foarte apropiate de realitate.

În cadrul acestui roman accentul nu cade pe acţiune, ci pe personajele descrise mai sus şi pe modul lor de a gândi sau acţiona,în contextul unei lumi ce nu te primeşte cu braţele deschise.  Cartea în sine este un amestec de simplitate, emoţie, realitate dură, naivitate şi speranţă. Finalul mi s-a părut puţin grăbit, însă nu i-aş reproşa asta pentru că s-ar putea să se fi transformat în plictiseală dacă se lungea mai mult. Apreciez naturaleţea modului în care autoarea a încheiat povestea, ca şi cum ne-am fi aflat într-un cerc ce s-a închis după ce am înţeles ce era pe listă.

Trăgând linia, Inima-i un vânător singuratic este una din cărţile bune citite din ultima vreme, consider că merită să fie un clasic. Nu e o carte pentru oricine, aş recomanda această lectură pentru cititorii pasionaţi de imagini, de gânduri, de subiecte actuale ascunse printre cuvinte şi de un stil de a scrie poetic.

P.S. Urmează o recenzie pentru Laur, abia aştept să îmi adun impresiile şi să le aduc pe blog.

Recenzia a fost realizată librariei online Libris , care mi-a oferit “Inima-i un vânător singuratic”. În Libris, găsiţi carti online care să vă întâmpine dorinţele (carti în engleză sau în română) .