Recenzie: Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord de Yeonmi Park

Notă Goodreads: Fără notă (explicaţii mai jos)

Dacă îmi urmăriţi blogul de ceva timp, ştiţi că citesc majoritar (dacă nu în totalitate) ficţiune. Totuşi, apariţia de la Polirom mi-a atras atenţia imediat, mai ales că auzisem păreri despre această carte înainte de traducerea de la noi. De ce această schimbare în alegerile mele? Simplu, îmi place să învăţ, să ştiu lucruri şi să pot face legături. Coreea de Nord este o ţară de interes pentru mine, ştiam doar câteva din lucrurile ce se întâmplă acolo ( sărăcia, restricţiile aplicate populaţiei, spălatul creierelor etc.). Prin urmare, mi s-a părut că autobiografia unei fete ce a fugit din Coreea de Nord îmi poate dezvălui informaţii suplimentare.

Yeonmi porneşte de la copilăria ei, trece prin greutăţile întâmpinate de familia sa, mai ales după ce autorităţile au descoperit ilegalităţile comise (tatăl său fiind implicat în piaţa neagră), mergând în direcţia unei fugi împreună cu mama şi sora sa. Întâmplarea face ca sora ei să plece înainte, fuga fiind organizată doar cu mama ei. Nu ştiu de ce am presupus că acest coşmar se va opri când cele două ajung în China sau că vor fi primite cu inima deschisă şi că se vor integra cu uşurinţă în Coreea de Sud. Ceea ce i s-a întâmplat unei fete ce are aceeaşi vârstă ca mine e cutremurător, n-ai crede că o fiinţă atât de slabă (fizic)poate fi atât de puternică, poate lua decizii la rece, se poate împotrivi unui viol, poate face sacrificii atât de mari şi poate lupta fără oprire pentru a ajunge într-o ţară primitoare.

Mai mult decât povestea tragică a unei tinere, această carte este despre puterea cuvintelor. Dacă ni s-ar spune de mici nişte lucruri, ni s-ar repeta pe tot parcursul vieţii, nu am ajunge să credem tot? Să ne îndoim de ceea ce vedem şi să credem ceea ce auzim? Modul în care eşti crescut are o influenţă puternică asupra ceea ce devii, cu mare greutate de poţi sustrage din acest cerc vicios. Fata asta a reuşit, iar preţul plătit pentru libertate pentru incredibil de mare.

Vreau să subliniez încă o idee: Când a ajuns în Coreea de Sud, Yeonmi a avut dificultăţi de a învăţa, de a se pregăti pentru şcoală şi mai ales, de a lua decizii singură. Simţea prea multă presiune atunci când trebuia să aleagă, când ea era cea care spunea dacă un lucru e bun sau rău, ea decidea dacă iubeşte pe cineva sau nu. Noi, cei care suntem liberi (oarecum liberi), nu considerăm că e greu să alegem o marcă de lapte sau ce să vedem la televizor sau ce carte să citim. Tot noi am considera o prostie că preşedintele ţării (conducătorul) ne poate citi gândurile. Nu suntem crescuţi cu teamă, nu mâncăm plante sălbatice pentru supravieţuire, nu trăim în frig şi nu suntem obişnuiţi să vedem morţi pe stradă. Diferenţele între cultura europeană sau americană şi cultura din Coreea de Nord sunt evidente, uneori par ireal de mari. N-aş face greşeala de a ne ridica în slăvi şi nici de a spune că totul e greşit în Coreea de Nord. Fiecare cultură este un copac putred pe alocuri şi roditor prin alte părţi.

Drumul către libertate este o carte de citit datorită informaţiilor oferite despre Coreea de Nord şi datorită faptului că naşte întrebări importante. E o lectură ce antrenează inima prin emoţiile transmise, prin empatie şi creierul prin situaţiile prezentate. Nu se poate citi cu inima uşoară, tot ce i s-a întâmplat acestei fete te apasă, te îngrozeşte, te face să te întrebi dacă mai există speranţă pentru această lume din ce în ce mai dură, după cum putem observa în evenimentele recente. M-a uimit că Yeonmi tot pomenea norocul în autobiografia ei, mi-a fost teamă să mă gândesc ce li se întâmplă celor ghinionişti.

Aveţi aici un videoclip în care Yeonmi vorbeşte despre fuga ei şi spune mult mai multe decât pot face eu într-o recenzie. Aş recomanda să citiţi întâi cartea pentru a înţelege mai bine despre ce vorbeşte ea şi pentru a descoperi contextul, însă puteţi folosi videoclipul şi ca impuls de a afla mai multe. Cred că s-a înţeles până acum de ce n-am dat o notă pe Goodreads, nu pot nota realităţi cutremurătoare, nu pot pune cinci steluţe pe un sistem în care nu există niciun fel pe libertate, nu pot nota o mamă ce a fost violată şi apoi vândută. Nu e ficţiune să pot aprecia stilul de a scrie.

Mulţumiri către Compania de Librării Bucureşti pentru cartea oferită!

Recenzie: Jocurile de putere din Wolf Hall de Hilary Mantel

Notă Goodreads pentru Wolf Hall: 3 din 5 steluţe

Am citit cartea asta pe parcursul a multe săptămâni, ceea ce nu prea îmi stă în fire. După ce am citit ultima pagină, am căutat pe Goodreads şi am aflat că mulţi cititori au renunţat pe parcurs. Un alt cititor al blogului îmi spunea că a renunţat şi el, dar că vrea să îmi afle opinia despre această carte. Ei bine, astăzi este ziua cea mai potrivită să vorbesc despre o ficţiune istorică ce se întinde pe sute de pagini, o carte despre un personaj periculos şi fermecător, cu multe intrigi şi pericole.

Situaţia de la care porneşte cartea este simplă: Henric al VIII-lea vrea să se căsătorească cu Anne Boleyn, prin urmare trebuie să obţină anularea căsătoriei cu Caterina de Aragon. Biserica e împotrivă, poporul e împotrivă, iar Caterina are aliaţi puternici ce sunt dispuşi să o ajute. Cromwell este oportunistul ce va trece de partea regelui şi va aranja lucrurile astfel încât acesta să fie mulţumit. Cromwell este personajul central, cel care va fi primi mai multă atenţie decât regele în cadrul acestui roman.

Thomas Cromwell este un personaj captivant, ceea ce făcea nu era întotdeauna corect, însă nu mi-a trezit nicio antipatie. Fără să vreau în mod conştient, am trecut de partea lui şi am sperat că va obţine locul dorit lângă rege. Aflând detalii despre copilăria lui şi despre pierderea familiei sale, am putut trece cu privirea o parte din jocurile începute de el pentru a câştiga. În descrierea cărţii, Thomas este caracterizat astfel : “un personaj original, deopotrivă fermecător şi ticălos, idealist şi oportunist, fin cunoscător al caracterului uman şi cu o energie fără seamăn”. Mi se pare o descriere apropiată de ceea ce am simţit în ceea ce îl priveşte, nu e de mirare că am folosit aceleaşi caracteristici pe parcursul recenziei. Un cititor poate înţelege că misiunea regelui avea nevoie de un om ca Cromwell, din această cauză evoluţia acestuia este atât de spectaculoasă. Totodată, fără viclenii, personajul nostru ar fi în pericol de moarte, nu poţi ţese intrigi fără să le gândeşti foarte bine la consecinţe şi la ce pedepse pot exista. Terenul pe care intră Cromwell este minat, întâlnim multe personaje importante, capricioase, răzbunătoare, impulsive, cu alianţe înspăimântătoare. Ne aflăm la un nivel înalt, căderea de aici fiind foarte dureroasă.

-În ce rol eşti aici, Cromwell? Ca prieten al acestui eretic sau în virtutea funcţiei pe care o deţii? De fapt, care este aceea? Numai diavolul ştie.

-Şi sunt convins că îi va spune excelenţei voastre data viitoare când staţi de vorbă între patru ochi.

Un lucru pe care trebuie să îl recunosc este că nu cunosc multă istorie, deşi îmi place să ascult poveşti legate de aceasta. În principal, toată istoria pe care o ştiu este din cărţile citite de mine (beletristică) şi are legătură mai mult cu emoţia, cu stările , cu neajunsurile din anumite perioade şi mai puţin cu ani şi nume. Wolf Hall m-a făcut să caut câteva informaţii şi să constat că faptele descrise în roman sunt apropiate de realitate. Nu am mers în detaliu, însă în mare romanul urmăreşte istoria. Consider că în cazul meu este mai eficient să citesc o carte din acest gen decât o carte de istorie. Rămân cu mai multe informaţii.

Ţinând cont de toate aceste aspecte, de ce mulţi cititori au renunţat pe parcurs? Din acelaşi motiv pentru care au trecut săptămâni până să citesc 300 de pagini. Avem multe personaje (de altfel, există o listă la început cu nume apărute frecvent), avem o acţiune ce poate stârni confuzie pe  alocuri şi mai ales, avem un stil de a scrie dificil. Vă îndemn ca de fiecare dată când nu sunteţi siguri cine vorbeşte să consideraţi că este Cromwell, autoarea nu subliniază întotdeauna cine participă la discuţie, însă ştim cumva de la început că perspectiva e a lui Thomas. Strategia mea de începător a fost să mă întorc la lista de început de fiecare dată când intram în ceaţă şi să stabilesc legăturile dintre personaje şi direcţia în care o ia acţiunea. Strategia mea de după 300 de pagini a fost să nu mă mai împotrivesc vântului şi să îl las să mă poarte printre pagini. Chiar dacă am pierdut să zicem 5% din acţiune, m-am putut bucura mult mai mult de roman şi am mărit considerabil viteza de citit. Asta a fost alegerea mea, voi puteţi decide ce strategie aplicaţi.

Wolf Hall a fost aproape de a primi patru steluţe pentru că m-a introdus într-o lume nouă şi mi-a oferit un personaj de neuitat, însă am considerat că o carte ar trebui să fie citită cu uşurinţă de majoritatea citititorilor, nu să se adreseze doar celor cu multă răbdare sau pasionaţi de cărţi dificile. Se întâmplă ca eu să fiu un “fan” al cărţilor grele, însă recomandările mele de pe blog vor ţine cont de particularităţile celor care mă urmăresc. Dacă aveţi gusturi similare cu mine, dacă vă pasionează istoria, dacă vă descurcaţi cu multe personaje, puteţi încerca această carte şi puteţi reveni aici cu impresii, am observat că în România nu se vorbeşte mult despre acest roman. Eu am considerat această carte ca fiind separată de restul trilogiei (în sensul că nu e necesar să continuaţi lectura pentru a fi mulţumiţi), din această cauză n-am pomenit până acum Bring up the bodies şi The mirror and the light (nu sunt traduse la noi, probabil nu vor fi nici în continuare). În plus, nu mă pasionează trilogiile. Nu cred că am citit vreuna până acum, cu atât mai puţin o trilogie Young-Adult. Mă voi decide mai târziu dacă e cazul să fac rost de volumul doi, deşi mi-e teamă că engleza va complica şi mai mult înţelegerea textului. Dacă e cineva care a citit seria în engleză, este rugat să îmi spună dacă particularităţile acesteia fac replicile mai uşor de repartizat.