Recenzie: Portretul reginei de Emmanuel Kattan

Notă Goodreads pentru Portretul reginei de Emmanuel Kattan: 3 din 5 steluţe

Încă o carte de la Univers, doar ştiţi că îmi place să fiu la zi cu noutăţile de la această editură! De data aceasta o lectură rapidă (undeva pe la 150 de pagini, maxim două ore de lectură) despre un bărbat pe nume Rick care are impresia că o zăreşte pe Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii. Lucrurile se complică atunci când doamna respectivă (McTavish) decide să joace acest rol pentru că îi era milă de nefericitul care făcea o greşeală atât de mare.

Am apreciat ideea originală de la care porneşte Emmanuel Kattan, o persoană aflată atât de sus prin poziţia pe care o ocupă este coborâtă prin intermediul unei femei ce îi seamănă şi are astfel ocazia să vorbească despre activităţile sale, despre datorie şi regrete, despre amărăciunile sale. M-a surprins că doamna McTavish a reuşit să îmbine atât de uşor viaţa sa cu viaţa reginei, având un discurs coerent, credibil în faţa lui Rick şi convingându-l că stă faţă în faţă cu aceasta. Îl convinge nu pentru că ar avea un interes, ci pentru că îşi dă seama că el nu are nimic în afară de prezenţa ei. Dacă la început ia totul ca pe o joacă, regina descoperă ulterior cât de greu e să îţi asumi o altă identitate şi cât de uşor e să răneşti  atunci când pretinzi că eşti altcineva.

Puteţi intui că romanul este format din conversaţiile celor doi: regina îşi aminteşte de trecut, de dragostea ce i s-a părut întotdeauna o datorie şi nu a reuşit să o ducă până la capăt, iar Rick se scuză, se bâlbâie, uimit în continuare că are parte de o asemenea oroare. Kattan insistă pe ideea că cei cu o poziţie respectabilă, cei ce par a avea tot ce le trebuie nu sunt în mod obligatoriu fericiţi şi fără regrete. Chiar dacă personajul nu este chiar Elisabeta a II-a, putem înţelege că şi o regină poate avea momente de slăbiciune şi nevoia de a vorbi cu cineva. În plus, se poate observa cu ochiul liber că autorul a studiat filosofia, discuţiile sunt pline de idei legate de sensul vieţii, despre şanse, despre un nou început, despre artă şi despre fidelitate.

-E mai rău să înşeli decât să fii înşelat.

-Dar dacă celălalt nu află niciodată?

-Mai ales dacă nu află niciodată. Pentru partenerul care a fost infidel, fiecare an care trece îl îndepărtează tot mai mult de imaginea despre sine pe care i-ar plăcea să o aibă în ultimul ceas. Distorsiunea asta ameninţă tot ce a construit.

 

Dacă la început, regina era plină de mândrie şi demnitate, iar Risk un bărbat umil, serviabil, pe parcursul romanului lucrurile se schimbă şi egalitatea se strecoară în relaţia celor doi. Toate aceste schimbări se produc în mod natural, mai ales că cititorul ştie că e vorba doar despre un rol, doamna McTavish, chiar dacă este cochetă şi demnă, nu poate trata cu indiferenţă sau aroganţă un om atât de săritor, de înţelegător ce o admiră peste măsură.

Portretul reginei nu este un roman complicat, ce nu poate fi abordat cu uşurinţă, însă reuşeşte să pună întrebări importante şi să atragă atenţia asupra modului în care luăm decizii. S-ar fi schimbat ceva în viaţa doamnei McTavish dacă şi-ar fi iubit familia în totalitate? Este Rick un nebun? Noi ne imaginăm lucruri acolo unde nu este nimic? Romanul are o doză (ce-i drept, redusă) de clişee spre final şi mi-aş fi dorit să fie altfel.

SPOILER 

Pentru a susţine caracterul lui Rick, cred că ar fi fost bine ca personajele să se despartă după aflarea adevărului, mi se credibil ca el să renunţe la această doamnă şi să caute o altă metodă de evadare dintr-o realitate plină de dezamăgiri.

STOP SPOILER

Subiect original, final mai puţin original, stil de a scrie bunicel, idei ce descriu o altă perspectivă asupra unor domenii de interes şi nişte personaje neobişnuite. Dacă adunăm, eu aş zice că recomand această carte, nu vă cere mult timp şi vă dă în schimb o porţie sănătoasă de filosofie. La pachet cu o poveste neaşteptată.