Recenzie: Testamentul Mariei de Colm Toibin – religia văzută prin ochii mamei

Notă Goodreads pentru Testamentul Mariei de Colm Toibin: 4 din 5 steluţe

Ce mă bucur că urmăresc câţiva booktuberi şi împrumut din recomandările lor! Dacă  Barry Pierce nu spunea că Testamentul Mariei este o carte extraordinară, aş fi trecut pe lângă ea fără să clipesc, nu mă atrag subiectele religioase decât dacă sunt cufundate în mult cinism şi inteligenţă. Se pare că am greşit, cartea este frumoasă prin stilul ei şi prin poveste, iar condimentul sarcasm este foarte bine dozat şi aruncat doar pentru cei ce vor să vadă şi altceva.

După cum sugerează titlul, romanul e constituit din amintirile Mariei despre fiul său răstignit, din reflecţii privind moartea, viaţa, credinţa  şi din multă revoltă, durere, emoţie. Nu vă imaginaţi că e un fel de religie din şcoală, deşi subiectul vă e cunoscut, modul în care este prezentat diferă în totalitate. Maria nu încurajează acţiunile fiului, nu crede în minunile sale şi pare a considera că totul e o joacă periculoasă, una care îi va pune fiul mult iubit în primejdie de moarte. Cititorul află povestea din exterior (ceea ce nu înseamnă că nu e tulburătoare), din perspectiva unei mame ce nu mai este ascultată de copilul său şi îndepărtată cu răceală, nu din a unui adept înflăcărat, uimit de ce poate face fiul şi dornic să îl urmeze oriunde. Maria vrea doar să îl aducă acasă şi să îl ştie viu.

Colm Toibin are un stil de a scrie care m-a impresionat, nu foloseşte un limbaj complex şi nu aruncă figuri de stil pe unde apucă, însă reuşeşte să scoată ce e mai frumos din cuvinte. Cred că putea să îmi povestească orice şi tot aş fi rămas prinsă printre rânduri, surprinsă de modul în care foloseşte fiecare cuvânt pentru a crea o anumită atmosferă. Mai mult decât atât, a reuşit să mă facă să observ ceva la care nu am fost atentă înainte: suferinţa Mariei. Suntem obişnuiţi să vedem suferinţa lui, să ne simţim rău că el a trebuit să îndure tot chinul, însă rareori ne îndreptăm privirea către mamă. Oare cum e să îţi vezi copilul murind şi să nu poţi face nimic în privinţa asta? Cum este să te gândeşti că poate nu ai făcut totul pentru a-l opri? Maria nu acceptă ideea că el este fiul lui Dumnezeu, că el are puteri nebănuite, îl vede ca pe un copil ce a greşit direcţia şi care plăteşte prea scump pentru neascultare. Dacă povestea ar fi reală de ce nu poate fi salvat? De ce ar trebui să se bucure că fiul său a murit pentru mântuirea oamenilor?

Autorul m-a ajutat să o văd altfel pe Maria, mi-a plăcut că mi-a îndreptat atenţia într-o altă direcţie şi m-a făcut să simt ceva (empatie, milă, nu ştiu exact ce) pentru personaj. A trebuit să fie foarte bun ca să mă convingă să citesc mai departe un roman ce nu se află în zona mea de interes. Colm Toibin, ai tot respectul meu şi toată admiraţia, promit să te mai citesc ( poate Polirom continuă tradiţia şi traduce ce ai mai scris). În ceea ce priveşte sarcasmul, aş zice că apare atunci când Maria îl priveşte pe Iisus ca fiind un tânăr rebel în contrast cu percepţia noastră (bărbat puternic, determinat, încrezător în misiunea sa). Bineînţeles, sarcasmul despre care vorbesc eu este subiectiv în totalitate, deci nu vă aşteptaţi să observaţi aceleaşi lucruri. În schimb, aş fi curioasă să aflu ce vedeţi voi şi ce înţelegeţi, cum vi s-a părut personajul Maria şi cu ce impresii aţi rămas după lectură.

 

Mi-au plăcut: schimbarea de perspectivă, stilul de a scrie, traducerea

Au fost ok: faptul că se citeşte uşor

Nu mi-a plăcut: –

 

Editura: Polirom

Colecţia: Actual. Biblioteca Polirom

An apariţie: 2014

Nr. pag. 128

Recenzia a fost realizată librariei online Libris , care mi-a oferit “Testamentul Mariei”. În Libris, găsiţi carti online care să vă întâmpine dorinţele (carti în engleză sau în română) .