Recenzie: Femeia sfâşiată de Simone de Beauvoir

Notă Goodreads pentru Femeia sfâşiată: 5 din 5 steluţe

Am citit Memoriile unei fete cuminţi în liceu şi de atunci tot îmi promit că voi citi şi Femeia sfâşiată de Simone de Beauvoir. Mereu am fost pe aproape, mereu am trecut pe lângă alegând o altă carte. Atunci când am fost în Diverta pentru a-mi alege cele două cărţi obţinute prin colaborare, mi-am stabilit să aleg una de la editura Polirom şi una de la Humanitas. Am căutat eu pe-acolo ( a se înţelege aproape o oră) şi am ales într-un final Cina şi Femeia sfâşiată. Mă bucur că am ales aşa şi nu altfel, vă voi spune imediat de ce.

Femeia sfâşiată conţine trei nuvele, toate scrise într-o manieră diferită (dar impecabilă) având în centrul lor o femeie trecută de prima tinereţe, inteligentă şi cu simţurile ascuţite a cărui singur păcat este dependeţa de soţ/familie.Toate trei sunt sfâşiate şi nu există nimeni care să le panseze rănile spiritului.

Vârsta discreţiei spune povestea unei mame ce vede că fiul ei devine din ce în ce mai rece, mai schimbător pe măsură ce soţia sa intervine şi îl manipulează. Ideile lui par a fi ideile ei, planurile lui par a fi planurile ei. Încearcă să îşi recupereze fiul mult iubit şi apelează în zadar la soţul său, acesta preferă să stea deoparte. Nu e de mirare că simte o pierdere cruntă a tot ceea ce o defineşte. Nu se poate gândi la altceva, a eşuat ca mamă şi ca soţie. Acest declin este subliniat în detaliu de personaj, oarecum conştient că e posibil ca nu tot ce este în mintea ei să fie şi adevărat. Oricum ar fi, durerea rămâne şi doar după multe eforturi, speranţa reapare.

Monolog e un ţipăt al femeii sfâşiate, cea care ştie că nu mai are nimic de pierdut, cea care urăşte cu toată puterea ei. Nefolosirea semnelor de punctuaţie obligă cititorul să citească rapid şi să acumuleze din ce în ce mai multă tensiune. Simone de Beauvoir nu îngăduie pauzele, trebuie să ştii ce i s-a întâmplat lui Murielle şi să suferi alături de ea, nu poţi zâmbi arogant de pe marginea nuvelei.

Femeia sfâşiată este o nuvelă complexă, extrem de bine scrisă şi incredibil de tulburătoare. Monique află, după foarte mulţi ani de căsnicie şi aproape întâmplător că soţul ei o înşală. Partea revoltătoare este că acceptă ca timpul soţului ei să fie împărţit între ea şi amantă, ulterior gelozia muşcă adânc din fiinţa ei şi o destramă încetul cu încetul.  Mi se pare groaznic să ai încredere absolută în soţul tău, în tatăl copiilor tăi pentru ca mai târziu să afli că te înşela de nouă ani, că nu e foarte sigur că te iubeşte, mai degrabă îi eşti dragă. Poate nu te superi că pleacă în vacanţă cu ea, poate nu te superi că în noaptea asta rămâne cu ea, poate nu te superi că te-a minţit când a spus că e la serviciu. Subiectul nu ar fi avut un impact atât de mare asupra mea (deşi înşelatul reuşeşte să mă enerveze de fiecare dată) dacă Monique ar fi încercat să iasă din această situaţie, dacă ar fi renunţat în momentul în care a înţeles că nu îl mai poate face „doar al ei”. Deşi, sinceră să fiu, cine ar mai vrea să fie cu o persoană care nu are nicio problemă să fie împărţit? O mică menţiune: prietena lui Monique o „încurajează” pe aceasta spunându-i că niciun bărbat nu va fi fidel atât de mult timp şi că este destul de probabil ca el să se întoarcă după ce îşi satisface moftul.

Simone de Beauvoir a reuşit să mă cucerească în totalitate, scrie atât de bine, de frumos încât evenimentele par că ţi se întâmplă ţie, că tu eşti femeia sfâşiată. Sau că ai putea fi, iar acesta e un gând cu atât mai crud. Pentru unii cititori, reacţiile acestor femei pot părea exagerate, însă eu le-am putut înţelege şi le-am acceptat suprafaţa sfâşiată. În fond, ele nu au nimic în afară de familie şi nici nu sunt la o vârstă când pot spera la un nou început. Poate că Simone ne spune să nu renunţăm la alte lucruri ce ne definesc şi să ne păstrăm doar familia. Să investim în educaţia noastră, într-o carieră interesantă, să avem prieteni, pasiuni, să descoperim abilităţi noi, altfel spus să nu ne construim cu mâna noastră dependenţa.

Vă recomand să citiţi şi să le descoperiţi pe aceste femei, poveştile lor mi s-au părut realiste şi nu mă îndoiesc că unele se desfăşoară chiar în acest moment.

 

Rezumat recenzie:

Mi-au plăcut: subiectele abordate, stilul de a scrie, perspectiva diferită

Au fost ok: traducerea

Nu mi-au plăcut:  –

 

Editura: Humanitas

Colecţia: Raftul Denisei

An apariţie: 2014

Nr. pag.: 224

 

Mulţumesc Diverta pentru şansa de a citi această carte!

 

Recenzie: Furnicile de Bernard Werber

Notă Goodreads pentru Furnicile: 3 din 5 steluţe

Furnicile de Bernard Werber a fost prin cărţile alese din coletul Nemira din pură curiozitate, voiam să ştiu ce se poate întâmpla cu aceste fiinţe mici şi aparent lipsite de apărare. În plus, am văzut că cei de la editură s-au mişcat foarte repede (neaşteptat de repede) în ceea ce priveşte continuarea seriei, a apărut deja al doilea volum şi am auzit un zvon cum că al treilea ar fi în pregătire.

Romanul are două planuri: lumea furnicilor şi lumea oamenilor (mai restrânsă). Lumea furnicilor este detaliată, aflăm cum sunt organizate, cum mănâncă, care este ritualul împerecherii, cine sunt duşmanii, ce războaie există, cum comunică între ele, cum construiesc etc. Mie mi s-au părut fascinante aceste detalii, mi-a plăcut modul în care autorul a plecat de la informaţiile din realitate şi a construit o lume nouă unde fragilitatea furnicilor nu este evidentă, ba dimpotrivă, ele sunt fiinţe războinice, inteligente, creative, sunt născute astfel încât să supravieţuiască în condiţii grele.

Spuneam că lumea oamenilor este restrânsă întrucât avem un personaj principal, Jonathan, ce primeşte o casă ca moştenire de la unchiul său ( întâmplător sau nu, pasionat de lumea furnicilor). Odată cu această moştenire, vine şi un avertisment: Nu coborî în pivniţă! Bărbatul nu e chiar ascultător şi ignoră sfatul unchiului său, nu se va mai întoarce în casa de unde a plecat. Pentru a-l salva din pivniţa cea rea, echipe pornesc în căutarea lui şi nu se mai întorc, familia sa decide să îl caute şi nu se mai întoarce. Aproape 20 de oameni înghiţiţi de întuneric.

Cele două planuri nu se întrepătrund în această carte, bănuiesc că în restul trilogiei va exista o legătură între furnici şi oameni, probabil nişte răfuieli. Lumea furnicilor se concentrează în jurul unui război cu o armă secretă, foarte puternică, iar lumea oamenilor face referire în principal la misterul pivniţei.  Ceea ce nu ştim legat de armă şi pivniţă vom afla la final, însă nu toate lucrurile sunt lămurite aici. Cititorul poate intui că nu totul e atât de simplu cum pare şi că problemele nu se vor încheia uşor. Furnicile mi-a dat impresia construirii unei baze pentru înţelegerea conflictelor viitoare, aşadar sunt curioasă să văd dacă va exista un război între cele două lumi în volumele viitoare.

În descrierea cărţii apare “ Cititorii îl însoţesc în monstruoasa şi palpitanta lume a acestor fiinţe infraterestre, într-un SF în care suspansul şi groaza se întâlnesc la fiecare pagină.” Sunt de acord cu suspansul, cartea se citeşte uşor pentru că te captivează cu toate informaţiile despre furnici, însă groază nu pot spune că am simţit. Ba mai mult, furnicile mi s-au părut chiar simpatice, te pomeneşti că într-un război cu oamenii le-aş tine partea.

Dacă sunteţi pasionaţi de SF, dacă sunteţi începători în acest domeniu şi vreţi să îl cunoaşteţi sau dacă doriţi să descoperiţi o lume a furnicilor cu totul nouă, puteţi încerca acest volum (încă nu pot recomanda trilogia, însă revin cu impresii finale ceva mai încolo) ce te ţine în priză şi îţi reaminteşte că puterea nu e întotdeauna de partea fiinţelor mari.

Rezumat recenzie:

Mi-au plăcut: acţiunea antrenantă, informaţiile despre furnici

Au fost ok: stilul de a scrie

Nu mi-au plăcut:  –

 

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

An apariţie: 2015

Nr. pag.: 276

 

Mulţumesc editurii  Nemira pentru şansa de a citi această carte!