Despre Elemental şi uleiuri

10988888_448430978646846_1807714329_o11086243_448430968646847_632114065_o

Date fiind studiile mele acaparatoare de timp, nu am putut să vă prezint până acum coletul Elemental. Partea bună este că l-am putut testa o perioadă suficientă de timp astfel încât impresiile mele să fie relevante şi de asemenea, că am avut parte de un răsfăţ prelungit.

Coletul a venit într-o stare impecabilă şi ( ca de obicei) cu surprize. Conţinutul lui a constat într-o porţie generoasă de ulei de cocos, un borcănel cu ulei de broccoli şi o agendă. A doua agentă din poze provine dintr-o testare anterioară a untului de shea.

11030675_448430965313514_1954144305_o11069529_448430941980183_753725250_o

Uleiul de cocos a venit într-o formă solidă, însă în contact cu pielea se topeşte în câteva secunde. Eu l-am folosit pe picioare, v-am mai spus că am câteva zone uscate care strigă după hidratare, pe buze şi pe păr. Pe picioare luam o mică parte din uleiul de cocos, îl amestecam cu 2-3 picături de ulei de broccoli, întindeam uniform şi aşteptam să intre în piele. Pentru că este ulei nu ne-am aştepta la cea mai lejeră formulă, însă compensează prin faptul că se absoarbe relativ rapid şi produce rezultate mulţumitoare. Am aplicat uleiul de cocos şi pe buze, însă nu alături de uleiul de broccoli şi am observat aceleaşi rezultate bune. Conform indicaţiilor de pe site-ul Elemental, uleiul de cocos în combinaţie cu uleiul de  broccoli disciplinează părul creţ, hidratează părul şi se luptă cu vârfurile despicate. Aşadar l-am folosit şi eu pe vârfuri şi am observat că aceste uleiuri îmbracă firul de păr într-un strat protector. Nu pot spune că face minuni, însă e un prim pas. Nu am folosit uleiul de broccoli separat întrucât este foarte concentrat şi am simţit nevoia să îl amestec cu ceva. Puteţi să îl combinaţi chiar cu balsamul de păr, mai ales dacă aveţi un păr indisciplinat.

11071966_448430951980182_313942762_o

M-am cam lungit la vorbă, însă aşa se întâmplă când ai de-a face cu produse ce îţi plac. Apreciez foarte mult ce fac cei de la Elemental, mi se pare interesant să porneşti de la câteva ingrediente naturale, de bază şi să îţi creezi propriile produse de îngrijire. E ca o joacă cu rezultate frumoase. Ar mai fi de spus că uleiul de cocos miroase genial, după cum ne-am fi aşteptat. E o plăcere să îl întinzi pe piele şi ( din câte ştiu) poate fi folosit pentru masaj. De asemenea, cantităţile sunt suficiente pentru numeroase utilizări ( eu sunt departe de a-l fi terminat) ceea ce îl face avantajos de cumpărat. Ca idee, uleiul de broccoli este 10,5 lei pentru 10 ml, iar ulei de cocos 12 lei pentru 100 ml şi 89 lei pentru un litru.

Întrebări pentru voi:

Voi cumpăraţi uleiuri de pe Elemental?

Ce părere aveţi despre uleiul de cocos?

Sunteţi preocupaţi de alegerea unor ingrediente naturale?

Haul Pentru corpul tău

Recent am descoperit un site, Pentru corpul tău, care oferă produse tentante ( cosmetice, ceaiuri, produse de igienă, suplimente etc) la preţuri bune aşadar m-am decis să vă arăt prima comandă de aici.

Comanda a conţinut cinci produse şi a sosit la o zi după ce a fost plasată. Mi-a plăcut că au fost prompţi, eficienţi, că au avut grijă de împachetarea pachetului. Să trecem la treabă!

 

S4024715

 

Să începem cu lucrurile sănătoase. Din toate variantele de ceaiuri găsite, m-am oprit la ceaiul Exotic de la Celmar. În general, îmi plac toate tipurile de ceaiuri ( în trecut le urau pentru că mi se părea că au un gust aiurea), însă le prefer pe cele în combinaţii mai ciudate. Am ceai de ciocolată, am ceai din goji, am ceai cu piper roşu, tot ce sună puţin nepotrivit ajunge la mine. Alegerea aceasta este una mai “cuminte”, chiar dacă numele nu sugerează asta.

În al doilea rând, am comandat seminţe de chia pe care am de gând să le pun în iaurt alături de alte mixuri de seminţe şi de fructe proaspete. Ultima variantă la care m-am gândit a fost: iaurt natural, seminţe de chia, seminţe de in, bucăţele de mango şi banană, să vedem ce iese de aici. Aceste seminţe sunt ideale atunci când imi vin idei legate de o viaţă sănătoasă pe care oricum nu o să o am până când nu mă opresc din implicarea în proiecte şi tot felul de planuri. Ei bine, măcar încerc.

Voi face o postare separată pentru aceste două produse şi vă voi da mai multe detalii acolo.

S4024720

1,2,3 am trecut la unghii! Mi-am ales un tratament de la Kallos pentru întărirea unghiilor şi o ojă care să decoreze frumos unghia. În ultimul timp, colecţia mea de oje a crescut semnificativ, însă ţinând cont că le pot folosi o mulţime de timp până să expire sau să se usuce, nu cred că avem probleme. Voi face o postare pentru acest pachet dedicat unghiilor.

S4024722

Ultimul, dar nu cel din urmă este un balsam pentru păr de la Kallos. Trebuie să recunosc că de multe ori mi-este lene să mai aştept câteva minute până să acţionează balsamul aşa că renunţ. Din această cauză, formula leave-in mi se pare ideală, dau câteva pufuri în păr şi gata, nu mai pierd timpul.

Toate aceste produse adunate duc undeva pe la 35 de lei, ceea ce mi se pare destul de bine pentru o comandă consistentă. Dacă vă interesează produsele, le puteţi comanda de aici.

 

 

 

THE DEWEY’S 24 HOUR READ-A-THON

Hi!

The read-a-thon is almost here and I plan to do updates every hour. At least, I hope so. I will start with:

Opening Meme:

1) What fine part of the world are you reading from today?

I’m reading from Bucharest, Romania.
2) Which book in your stack are you most looking forward to?

Beautiful ruins by Jess Walter.
3) Which snack are you most looking forward to?

Chocolate, of course.
4) Tell us a little something about yourself!

I’m Georgiana or Lorellei and I love books. I like reading and making reviews with my opinios.
5) If you participated in the last read-a-thon, what’s one thing you’ll do different today? If this is your first read-a-thon, what are you most looking forward to?

This is my first read-a-thon so I’m looking forward to reading as many pages/books as possible.

I have to go now, the read-a-thon is here!!!

#Hour 1

56 pages read from Beautiful ruins. This book is amazing, I love every single word from it.

Classic Words of Wisdom

My favourite “Classic Words of Wisdom” is from The Idiot by Fyodor Dostoyevsky: “It is better to be unhappy and know the worst, than to be happy in a fool’s paradise.” This is why I read books, they don’t show me only the beautiful side of the world, but also the tragic one. But why do I want to find out about this side? Maybe because I don’t think that “life in pink” is realistic. Maybe because I want to find interesting ideas that will blow my mind. I don’t want to be happy by ignoring facts.

#Hour 2

74 pages from Beautiful ruins. I enjoy this book so much, the writing is so beautiful and the story is funny and sad in the same time.

Total: 130

4 seasons 4 books

10744647_743202915752206_1724325445_n Spring ( because of the cover)

S4024730 Summer ( because the writing is warm and quiet)

The translation is : Beautiful ruins

DSCN5265 Autumn ( cover)

Translation: The Book of Intimate Grammar

10822266_397289993760945_691203373_n Winter ( cover and story)

Translation: The end of the story

Hour 3

Only 32 pages from Beautiful ruins. But I’ve done all the challenges so far, so I’m happy.

Total: 162 pages

Hour 4

I’m back with 62 pages read from Beautiful Ruins.

Total: 224

Hours 18

I’m back with 36 pages read from Beautiful Ruins and two challenges: My reading story and Goodreads Battle of the Books! I don’t like this evolution, but that’s all I can do for the moment.

Total: 260

Hour 19

84 pages from Beautiful ruins!

Total: 344

Best of my Reading Year

Best Book of Your Reading Year : Stoner by John Williams

Best Romance Book of Your Reading Year: Beautiful ruins by Jess Walter

Best Author of Your Reading Year: Margaret Atwood

Best Cover of Your Reading Year: Ultima iluzie by Porochista Khakpour

Best Fiction Book of Your Reading Year: Intre cer si pamant by Jón Kalman Stefánsson

Hour 20

One book finished: Beautiful ruins by Jess Walter, I’ve read 49 pages in this hour and reached a total of 393 pages. 5 stars on Goodreads.

Now I’m reading The color of magic by Terry Pratchett on my Kindle.

Hour 21

I’ve read 15% from The color of magic, it is nice and funny book. This is also the asnwer for the next challenge:

Blame it on the bloggers!

Cristina from Our Book Palace loves the style of Terry Pratchett, so I added The Disc World on my TBR.

Hour 22

20% from The color of magic, food robbed me!  That means that I’ve read 60 pages from this book. Keep going!

Hour 23

10% from The color of magic+ 10% of Burial Rites= 65 pages read

Hour 24

So…total of pages read in this read-a-thon: 518 pages in 24 hours! Yeeeyy!

Let’s end this with a challenge (End of event meme):

  1. Which hour was most daunting for you? Well, hour 19 or 20 because I am pretty tired and not completely satisfied with the number of books finished.
  2. Could you list a few high-interest books that you think could keep a Reader engaged for next year? Maybe Game of Thrones, fantasy is perfect for this read-a-thon
  3. Do you have any suggestions for how to improve the Read-a-thon next year? It was perfect, I don’t have any suggestions.
  4. What do you think worked really well in this year’s Read-a-thon? The challenges were there for a break and the reading in the first hours was pretty good.
  5. How many books did you read? Three, but I haven’t managed to finish them all.
  6. What were the names of the books you read? Beautiful ruins, The color of magic and Burial Rites.
  7. Which book did you enjoy most? Beautiful ruins
  8. Which did you enjoy least? The color of magic
  9. If you were a Cheerleader, do you have any advice for next year’s Cheerleaders? -
  10. How likely are you to participate in the Read-a-thon again? What role would you be likely to take next time? I will participate for sure as a Reader, maybe a Cheerleader.

I’m the Queen în #Urzealabloggerilor

Baelish: Do you want to be a queen?

Margaery Tyrell: No, I want to be the Queen.

Asta îmi era dorinţa şi iată că s-a îndeplinit. Pentru a-mi exprima încântarea, am lansat un mic joculeţ, să îndepărtez tensiunea ce s-a instalat în cele şapte regate şi să vă aduc vouă, oameni dragi, un zâmbet pe buze. Eu, Margaery din casa Tyrell, îmi doresc linişte şi fericire printre ai mei, singura condiţie este ca eu să am ultimul cuvânt de spus.

 

Reprezint casa Tyrell prin naştere. În rest, sunt alianţe ce îmi conferă putere. Femeile din casa Tyrell sunt puternice şi gata să conducă, bunica mea este aşa. Are pregătite vorbe calde, însă fiecare cuvânt ascunde înţelepciunea şi planurile ei. De la ea am învăţat cum poţi influenţa un om, un bărbat mai ales, şi cum îl poţi aduce de partea ta. Fidelitatea este importantă, trebuie să ştii cine îţi va fi alături în orice moment şi cine te va trăda cu prima ocazie. Bunica mea…e o femeie din fier, aproape invincibilă. Ce poate face ea nici eu nu ştiu prea bine. Însă ştiu sigur că ea e nucleul casei Tyrell, este cea în jurul căreia se învârte una din cele mai puternice armate din cele şapte regate.

1214

Sigla noastră este un trandafir, iar motto-ul „Growing strong”. Avem frumuseţea şi puterea, avem inteligenţa şi simţul politicii. Avem şi am, căci am învăţat de mică aceste lucruri. La fel ca un trandafir, am spini ce provoacă o durere cumplită dacă cineva îmi împiedică planurile. O soacră ar fi cel mai bun exemplu. Nu e o ameninţare, desigur, îmi place să discut cu ea şi să o văd cum reacţionează când vede că pierde controlul asupra preaiubitului său fiu. A sosit vremea mea şi ea încă nu înţelege că trebuie să se îndepărteze. Va înţelege, nu ai cum să mă refuzi când cuvintele mele sunt scăldate în miere şi în cele mai frumoase zâmbete.

15

Zilele trecute m-am gândit la aceste cuvinte şi la puterea lor. De multe ori am obţinut ceea ce am vrut prin cuvinte, de obicei blânde, înfrumuseţate, dar care ascundeau puterea mea şi iscusinţa de a înţelege treburile bărbaţilor. Cred că am ajuns regină prin cuvinte, cuvinte senzuale, cuvinte încurajatoare, cuvinte înţelegătoare. Nu e nevoie să ţipi, nu e nevoie să ameninţi, nu e nevoie să tulburi apele pentru a câştiga. Poţi în schimb să spui ceea ce celălalt vrea să audă şi să ignori răutăţile unei soacre îmbătrânite. Trebuie să încurajezi cruzimea unui copil şi să îi mângâi orgoliul, trebuie să îi fi alături unui altui copil, inocent şi naiv şi trebuie să fii femeie alături de un bărbat. Să îl faci bărbat dacă e necesar.

13

M-am gândit să câştig. Istoria casei Tyrell nu e umplută numai cu lucruri bune, am trecut prin situaţii dificile, însă ne-am revenit. Acum avem forţe suficiente încât să ieşim învingători în această urzeală a tronurilor. E un joc cu reguli nescrise, armele nu mai sunt constituite din fier, ci din minţi ascuţite, iubitoare de intrigi şi alianţe. Eu am regele de partea mea, am frumuseţea, am toate cunoştinţele casei din care fac parte şi o maturitate pe care cei din jur nu o pot observa. Oare nu se poate vedea cât de puternică sunt când deja am doi soţi lăsaţi în urmă, deşi tinereţea este departe de a se ofilit? Trandafirul meu străluceşte de viaţă şi e pregătit să îşi arunce spinii în cei ce mi se împotrivesc. O ameninţare? Nici pe departe, o spun cu zâmbetul pe buze.

16

Acest articol este înscris în campania Urzeala Bloggerilor.

Sursă fotografii: http://gameofthrones.wikia.com/wiki/House_Tyrell

Videoclip: Arhivă proprie

Elmiplant aduce fructe pentru ten şi corp

 

JPG RGB elmiplant Skinnergy Face & Body Combo FAMILY WOW

Eu mă înţeleg foarte bine cu produsele Elmiplant, deci am fost încântată să aflu că au lansat 6 produse noi pentru generaţia tânără din care fac şi eu parte. Cuvintele cheie pentru această lansare sunt energie, fructe şi hidratare.

elmiplantJPG RGB LOW elmiplant 20+ Skinnergy Oily BOTH

 

Crema potrivită pentru mine este cea pentru ten gras cu extract de guava ( Break free!). Promite să ofere un aspect matifiant, să hidrateze, să împrospăteze pielea şi să înlăture excesul de sebum. Cam tot ce ţi-ai putea dori de la o cremă de faţă. În plus, îmi place ambalajul colorat, plin de viaţă şi îmi doresc ca produsele să se ridice la înălţimea aşteptărilor.

Preţ: 15,04 lei

elmiplantJPG RGB LOW elmiplant Skinnergy Dry Lotion

În ceea ce priveşte loţiunile de corp nu mă pot decide între So pampered! pentru piele uscată cu extract de lychee şi So bright! pentru piele ternă cu extract de guava. Ambele acţionează pentru a hidrata pielea, prima se concentrează pe aspectul catifelat, sănătos, în timp ce a doua oferă un aspect radiant.

Preţ: 11,07 lei

Noua gamă aduce tinerelor: energie, ingrediente prietenoase, arome irezistibile, calitate superioară şi preţuri mici. Bine de ştiut!

Menţiune: Toate produsele Elmiplant SKINNERGY sunt testate dermatologic şi NU conţin parabeni, parafine sau coloranţi.