Recenzie: Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry de Rachel Joyce

DSCN6908

Ultimele lecturi au fost duse în zona tragicului, a disperării, a dramelor şi a poveştilor de viaţă tulburătoare, aşa că Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry a fost ca o gură de aer proaspăt, rece într-un climat arzător. E un roman iniţiatic ce a reuşit să mă emoţioneze, să mă întristeze, dar şi să îmi dea speranţă. În plus, am găsit un stil de scriere captivant care a făcut ca cele 300 de pagini repejor.

Harold Fry iese din rutina lui atunci când primeşte o scrisoare de la o veche prietenă ce acum este pe patul de moarte din cauza cancerului. Intenţionează să îşi trimită părerile de rău printr-o scrisoare, însă nu îşi opreşte paşii atunci când ajunge la poştă. Continuă să meargă până când înţelege că îşi doreşte să meargă până la ea pe jos, doar astfel o poate salva. 800 de kilometri, fără telefon mobil, fără  hartă, fără mâncare, cu pantofi incomozi şi cu o vârstă înaintată, neîndurătoare. Asta îşi propune Harold Fry.

Altceva nu avea de făcut. Putea să meargă până la următoarea cutie. Coti de pe strada Fossebridge înainte să se răzgândească.

Pentru a se redescoperi, Harold Fry trebuie să meargă pe acest drum singur, să cunoască oameni diverşi, să arunce o privire în viaţa lor şi să tragă concluziile. Poveştile lor clarifică povestea lui. Îşi aduce aminte cu groază de copilărie, de mătuşile pe care tatăl său le aducea în casă ca înlocuitoare pentru mamă, regretă depărtarea de soţia lui şi totodată îşi aminteşte de vremurile bune când se înţelegeau fără prea multe cuvinte, când se iubeau cu pasiune ( pe atunci nu dormeau în paturi separate) sau retrăieşte momente din relaţia cu fiul său, David. Pe parcursul drumului obţinem câteva fragmente din viaţa personajului principal care se unesc ca într-un puzzle, iar atunci motivul pelerinajului devine evident.

Sunt câteva aspecte care mi-au atras atenţia printre care şi relaţia cu soţia sa. Am observat în cele mai recente lecturi ( A fost odată ca niciodată, Lumina dintre oceane, Neînţelegerea) un traseu al cuplului ce se repetă: iniţial cei doi sunt extrem de legaţi, îşi fac surprize, râd împreună, sunt cuprinşi de un dor chinuitor atunci când sunt despărţiţi, pe scurt sunt într-o lume perfectă plină de iubire. Pe parcurs însă, fie din cauza obişnuinţei, a incapacităţii de a comunica, fie din cauza unui eveniment tragic, drumurile lor încep să se îndepărteze lent. La sfârşit, nu mai înţeleg cum de se iubeau la început, cum puteau vorbi fără să se certe, cum se mai puteau suporta. Un alt lucru observat este că depărtarea psihică este însoţită de cea fizică, în Stoner de exemplu depărtarea fizică este un declanşator al neînţelegerii. M-am lungit puţin, însă punctul la care voiam să ajung este că mi se pare fascinant acest traseu şi mă bucur de fiecare dată când autorul reuşeşte să îl descrie credibil. Cred de asemenea că este un traseu realist, citind despre el în cărţi putem reacţiona astfel încât să îl evităm în viaţa personală. Revenind la Harold şi Maureen, ei doi sunt în faza în care sunt mai degrabă colegi de apartament decât soţi, nu mai comunică, nu îşi arată afecţiunea, nu mai au decât o legătură foarte slabă.

Se simţeau în siguranţă numai dacă schimbau cuvinte banale, care pluteau peste ceea ce nu se poate rosti, fiindcă lucrul acela era de nepătruns şi imposibil de şters.

O altă relaţie importantă este cea cu fiul său, David. Harold este plin de remuşcări pentru că simte că ar fi trebuit să se apropie mai mult de fiul său, să îi arate că este dorit şi apreciat. Însă oricât s-ar fi străduit, era respins. Răceală este cuvântul care descrie această relaţie tată-fiu. Deşi nu apare des, fiul său are un rol crucial în poveste, fiind unul din motivele acestui pelerinaj.

Queenie este prietena bolnavă care îl aşteaptă la finalul pelerinajului. Între cei doi nu a existat o relaţie amoroasă, Harold face acest drum deoarece acum douăzeci de ani a făcut o greşeală, iar ea şi-a asumat vina în locul lui. Povestea aceasta ajunge în ziare, iar Harold devine un fel de celebritate, alţi pelerini alăturându-se pentru salvarea lui Queenie.

Am avut şi câteva mici problemuţe cu romanul, nu m-a încântat repetiţia sintagmei ” a pus un picior în faţa celuilalt” ( aşa e şi în original, din câte am văzut pe Goodreads) şi mi s-a părut că se putea scrie romanul şi fără partea cu celebritatea. A părut a fi o amânare a finalului care de altfel a fost foarte reuşit. Per total însă nu m-au oprit să îi ofer romanului 5 steluţe.  Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry a fost o lectură plăcută, plină de emoţii unde am descoperit personaje dragi, greu de uitat vreodată. E un roman din care ai multe de învăţat şi pe care îl recomand oricărui cititor.

Vă las acum cu citatul meu preferat:

Era mereu în căutare de noi ingrediente. “Astăzi suntem italieni”, spunea ea râzând, deschizând uşa sufrageriei cu piciorul şi prezentându-i lui David şi Harold un risotto de sparanghel. Dar de ce nu călătorise? De ce nu întâlnise alţi oameni? De ce nu făcuse mai mult sex când se putea? Lustruise, dezinfectase, scobise şi distrusese fiecare clipă din ultimii douăzeci de ani.

Mulţumesc editurii Litera pentru această carte frumoasă!