Huge book haul: 33 de cărţi!

Nu am mai făcut un book haul de aproximativ 3 luni, prin urmare s-au adunat foarte multe cărţi în această postare şi trebuie să fac câteva menţiuni.

  • În primul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru aceste cărţi frumoase!
  • Unele cărţi sunt citite deja şi pe blog există recenzii pentru ele. Le puteţi accesa dând click pe titlu şi se  va deschide o fereastră nouă ( deci puteţi citi în continuare această postare, nu se va închide nimic).
  • Pe lângă cărţile menţionate, am mai primit Ultima iluzie de la Libris şi am cumpărat Clopotul de sticlă şi O călătorie în India. Acestea nu apar în postare pentru că se află la Bucureşti, sunt în curs de citire.
  • Puteţi să îmi lăsaţi în secţiunea de comentarii impresii despre aceste cărţi, întrebări, sugestii, recomandări, orice are legătură cu lumea cărţilor.
  • Pentru că a trecut multă vreme, este posibil să fi uitat o carte sau două. Să-mi fie cu iertare!

DSCN6908

Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry este cartea pe care o citesc acum şi îmi place ce am descoperit în ea până acum. Primită de la editura Litera.

Oraşe de hârtie, încă necitită, primită de la Librex.

DSCN6909

Recenzie Octopussy. Primită de la autoare.

Recenzie Între cer şi pământ. Primită de la Libris.

DSCN6912 DSCN6914

Stoner şi Vulpea albastră au făcut parte dintr-un colet, în timp ce celelalte cărţi sunt primite de la Libris. Recenzie: Neînţelegerea şi Femei fără bărbaţi.

DSCN6917 DSCN6920 DSCN6922 DSCN6923

Cărţi câştigate pe bloguri, cel mai mult mă înteresează Obsidian şi Endgame.

DSCN6924

Cărţi primite de la editura Univers, toate cele trei sunt citite şi urmează o recenzie pentru ele.

DSCN6926 DSCN6927 DSCN6928 DSCN6929

Cărţi primite de la Editura All, dintre toate mă atrage cel mai mult  Cinci plimbări prin cartier.