Recenzie: Minunata lume nouă de Aldous Huxley

Titlu: Minunata lume nouă DSCN5390

Autor: Aldous Huxley

Editura: Polirom

An apariţie: 2011

Nr. pagini 276

Carte împrumutată de la bibliotecă, o puteţi găsi şi aici.

Cărţi precum Minunata lume nouă sau 1984 sunt citite în principal pentru ideile prezentate, pentru discuţiile ce pornesc de la subiectul lor. Din această cauză, un cititor al blogului a clasificat stilul lui Huxley ca fiind “sec”, dar a considerat totuşi că romanul merită citit.

Minunata lume nouă este un spaţiu în care organizarea este la putere, copiii se fac în eprubete şi sunt împărţiţi pe categorii sociale încă de când sunt mici, apoi li se pun casete în somn pentru a genera viitoarele prejudecăţi ale adulţilor. De exemplu, li se repetă că oamenii Delta sunt inferiori, dar sunt necesari pentru a face “muncile de jos”. Originalitatea, meditaţia, perspectivele noi şi modurile inedite de gândire sunt privite cu ochi răi, se credea că acestea produc mult rău societăţii.

O altă regulă care se respectă cu stricteţe în Minunata lume nouă este că fiecare individ aparţine tuturor, cel puţin din punct de vedere sexual. Era recomandat ca fiecare “roboţel” să aibă cât mai multe aventuri, fără a se opri la o singură persoană. Dacă totuşi îi apuca tristeţea, se tratau printr-o pastilă soma, un drog ce îndepărta neliniştea sau grijile. Toţi credeau deci că sunt extrem de fericiţi, iar societatea lor este cu siguranţă ideală.

După cum am spus la început, ideile din acest roman sunt o bază foarte bună pentru discuţii, chiar dacă stilul nu e chiar incintant, iar acţiunea este uşor previzibilă. Mult mai important este să înţelegem dacă nu cumva suntem şi noi manipulaţi în acest moment, dacă nu cumva ne îndreptăm spre o societate supraorganizată sau dacă nu ar fi cazul să facem ceva inedit, deosebit, ceva care să conteze, ceva important pentru noi.