Pregătiri pentru facultate, secţiunea cumpărături

Sora mea mai mică a început acum liceul şi mă bucur că pot să o ajut cu câteva ponturi mai ales că vorbim de acelaşi liceu, acelaşi profil şi chiar aceeaşi locaţie. Nu avem foarte mulţi profesori comuni, dar nu-i bai. Dacă tot sunt prinsă în aceste rememorări ale vieţii de liceu, m-am gândit să fac o postare cu micile pregătiri pe care le-am făcut pentru facultate, mai exact cumpărături. Să începem:

DSCN5460

În primii doi ani, am rezistat fără mouse la laptop, dar cum anul acesta voi lucra la licenţă ( două, de fapt) şi probabil alte zeci de proiecte îmi va fi util să mă mişc mai repede.

DSCN5461 DSCN5462

Îmi place să colecţionez astfel de lucruri şi să mai notez câte ceva pe ele. Nu sunt o necesitate, ci mai degrabă o înfrumuseţare a vieţii de facultate.

DSCN5463 DSCN5473

Există oameni care îşi transcriu cursurile acasă pentru a arăta frumos. Nu îi înţeleg şi da, mi se pare timp pierdut. Pentru a nu arăta foarte rău voi folosi banda corectoare. În poza a doua, avem multe pixuri ( pentru că le pierd, în maxim două luni nu vor mai fi, vă garantez), capse şi agrafe, semne de carte colorate ( nu ştiu sigur dacă se numesc aşa, dar fac treaba semnelor) şi posturi în formă de frunze.

DSCN5464 DSCN5466

Sunt foarte mândră că am luat această mapă frumoasă, are 12 compartimente şi poţi ordona mai bine hârtiile, cursurile sau ce mai aveţi voi.

DSCN5472 DSCN5471

Fără ele nu se poate. De când sunt la facultate, m-am obişnuit să scriu pe foi şi mi se pare minunat. Mult mai puţină risipă de hârtie ( vezi caietele neterminate), mult mai uşor de cărat şi mult mai ieftin. Un top de 500 costă de exemplu 10 lei şi mie îmi ajunge un semestru. Pentru a-mi uşura treaba în sesiune, după fiecare zi de facultate ( ei bine, mint, uneori nu fac chiar aşa) îmi capsez cursurile şi le pun în dosarul materiei respective. Anul acesta am şi dosare colorate, va fi interesant.

Strictul meu necesar este format din top, mapă ( mapă cu care să merg la facultate, să ne înţelegem), pix, capsator şi dosare. Dacă le am pe astea cinci, mă organizez fără probleme. Voi ce vă cumpăraţi pentru şcoală/ facultate?

Unboxing: Himalaya Herbals

Uneori ai ca blogger tot felul de surprize: plăcute şi neplăcute. Ieri am avut una din prima categorie, fix când voiam să plec la bibliotecă primesc un telefon de la curier care mă informează că am un colet. M-am gândit imediat că este unul din cele aşteptate ( de altfel, au mai venit două mai târziu) şi am amânat plecarea. Numai că pachetul era de la Himalaya Herbals şi nu ştiam cum şi cu ce ocazie. Am aflat apoi că au îndeplinit 20 de ani de existenţă şi pentru a sărbători mi-au trimis acest pachet pentru mine şi familia mea. Întâi de toate, le urez La mulţi ani! şi la cât mai multe produse naturale. Apoi trecem la treabă să vedem ce mi-au trimis.

DSCN5421

Mi-au trimis o carte de desenat foarte simpatică,  noi nu avem copii mici prin familie deci probabil va ajunge pe la vreun copil din vecini.

DSCN5422 DSCN5429

Am mai primit pliante informative şi o scrisoare simpatică de la ei. Iar acum, produse Himalaya:

DSCN5424 DSCN5425

Aici avem siropul de tuse Koflet şi Cold relief Balm care, după câte văd eu, este o cremă care se aplică pe frunte şi sub nas pentru a putea respira fără probleme. Aceste două produse sunt de folosit odată cu instaurarea primelor simptome de răceală. Eu am obiceiul ( chiar tradiţia) de a răci în fiecare iarnă, aşadar cred că le voi lua cu mine în Bucureşti pentru a evita un drum la farmacie atunci când sunt fără puteri.

DSCN5423

Dar sper să nu fie cazul pentru că am primit şi Septilin, 100 de tablete ce luptă împotriva infecţiilor ce apar în sezonul rece. Sper să mă împac bine cu ele şi să funcţioneze.

DSCN5426

Rumayala este un gel pentru durerile musculare şi cred că va folosită de toţi membrii familiei. Din când în când, durerile de spate aleg random dintre noi 4 şi lovesc. E drept că mie mi se întâmplă atunci când nu sunt grijulie şi stau 7-8 ore pe scaun, apoi 2-3 ore la calculator, apoi 2-3 ore la birou şi uite aşa săracul meu spate este neglijat.

DSCN5427

Un săpun care miroase adorabil şi care mi-a parfumat întreaga cameră. Am mai primit şi Liv52, produsul lor vedetă pentru ficat, dar tata l-a făcut dispărut.

DSCN5428

Huge book haul- editura Litera

Treptat, aflaţi din ce în ce mai multe despre ce se va aduna în In my mailbox septembrie în principal pentru că vreau să vă povestesc cât mai repede despre cărţile noi din biblioteca mea. După cum ştiţi, în cadrul competiţiei Orkestra am câştigat un voucher de cumpărături pentru Litera şi am profitat de el pentru a cumpăra ce nu am citit deja prin intermediul colaborării mele cu ei.

Fără alte cuvinte: zeci de cărţi.

DSCN5455DSCN5454

De vreo câteva săptămâni, colecţia de la Jurnalul a mers în altă direcţie: literatura universală clasică. De aici, am luat Învierea de Tolstoi şi aş mai fi avut eu câteva dorinţe, dar nu erau în stoc. Apoi, am luat Zilele şi nopţile unui student întârziat pentru că m-am gândit că ar merge bine cu ultimul an de facultate. În poza a doua, avem o carte cu un titlu cam dubios şi care nu are foarte multă legătură cu conţinutul în sensul că nu ar trebui să îţi fie frică de câteva curiozităţi adunate de autor şi cu atât mai puţin să te c#ci pe tine.Apoi avem Legenda unei sinucideri, cam singura carte din colecţia Premium pe care nu am citit-o.

DSCN5453 DSCN5452

Având în vedere că voi lua cu mine ( atunci când mă voi muta de tot) doar unele din cărţile din bibliotecă, am decis să îmi cumpăr un exemplar al meu de la Caragiale. Cred că într-o altă postare vă voi povesti cam care este treaba cu biblioteca mea ( de fapt 3) şi cum se împarte, ce ziceţi? Îmi pare rău că nu i-am acordat lui Fănuş Neagu atenţia pe care o merita, cu ce titlu pot recupera mai dacă nu cu Frumoşi nebuni ai marilor oraşe? Cu Iubim s-a întâmplat nenorocierea, am comandat cele trei volume şi mi-au trimis pe primul şi pe al treilea în dublu exemplar. Pe factură apare în regulă, în realitate nu e. Cel mai probabil voi comanda volumul doi şi cu al treilea cine ştie ce-oi face.

DSCN5449 DSCN5451

De Mircea Eliade mi-am luat Isabel şi apele diavolului şi Huliganii, după ce acum câteva zile îmi comandasem Şarpele şi Domnişoara Christina. Mie îmi place cum scrie şi chiar voiam să mai citesc câte ceva de la el. Mai avem Maidanul cu dragoste şi Poemul invectivă.

DSCN5448

Avem în casă încă 2 sau 3 volume de Adrian Păunescu, însă niciunul nu era al meu. Din nou, un volum de Geo Bogza.

Concluzionând, din colecţia Jurnalul mi-am luat fie cărţi pe care nu le-am citit şi ar fi trebuit, fie cărţi pe care mi le doream în bibliotecă. Cred că acum mai am maxim 10 cărţi pe care mi le-aş dori de la Litera, restul sunt deja în biblioteca mea, cei care mă citiţi ştiţi că am suficiente din colecţia Premium şi Nobel. Şi îmi doresc volumul doi din Iubim, evident.

În pachet se află şi premiul vostru pe care nu vi-l voi arăta momentan, dar vreau să ştiţi că sunt încântată de el şi sper să fiţi şi voi.

Puteţi răsfoi oferta celor de la Litera dând CLICK AICI.

Recenzie: Cimitirul animalelor de Stephen King

Titlu: Cimitirul animalelorDSCN5387

Autor: Stephen King

Editura: Nemira

Nr. pagini: 408

Carte împrumutată de la bibliotecă, vezi starea proastă în care se află.

Voi începe această recenzie cu câteva explicaţii. Aveam altă recenzie planificată pe ziua de azi, însă în această dimineaţă mi-au revenit în minte micile probleme pe care le-am avut cu această carte şi m-am gândit să le împărtăşesc cu voi cât mai repede.

Nu am obiceiul de a citi cărţi horror pentru că nu fac parte din genurile mele preferate, am vrut să încerc acest roman pentru a “ieşi din zona de confort”, pentru a vedea dacă este ceva atractiv în acest stil. Prima mea idee a fost să mă duc la Stephen King şi să aleg cea mai subţire carte pentru ca în cazul în care nu îmi va fi pe plac să nu pierd extrem de mult timp.

Am uitat să menţionez că nu am experienţă cu cărţile horror, dar am văzut suficiente filme şi ştiu care sunt scenele clasice. Aşadar, Cimitirul animalelor începe într-un mod clasic, o familie se mută într-o casă ce parcă are semne de avertizare, tatăl se împrieteneşte cu vecinul de alături, cel care îi va povesti ulterior de un loc numit Cimitirul animalelor unde copiii se duceau să îşi îngroape animalele de companie. Acest loc este înconjurat de ceva straniu, iar dincolo de el este tărâmul cu adevărat înspăimântător. Nu este o idee rea pentru o carte horror, dar mi-aş fi imaginat-o altfel pusă în scenă.

Înainte de a spune care au fost micile probleme, ţin să menţionez că n-a fost o lectură rea, ci mai degrabă neutră, nu m-a făcut să povestesc despre ea altcuiva, să m-a păstrat în atmosfera ei după ce am terminat-o.

* Am simţit că acţiunea este lipsită de curaj. Sunt suficient de puternică încât să citesc cărţi de groază şi scopul pe care îl urmăresc, evident, este să mă sperii. Cred că o carte horror nu se îndreaptă spre personaje, spre construirea lor, spre moduri de gândire, deci singura ei preocupare ar trebui să fie înspăimânarea cititorului. Ceea ce nu s-a întâmplat, cel puţin nu la început. De fiecare dată când aveai parte de o scenă mai puternică, se dovedea a fi un exerciţiu de imaginaţie al personajului principal, o halucinaţie, un scenariu posibil sau doar proiecţia unei frici. Să vă dau un exemplu care nu este din acest roman ( fără spoilere, prin urmare) şi care vă va arăta la ce mă refer. Personajul principal se trezeşte liniştit şi vede pe pereţi un mesaj scris cu sânge I will kill you. În loc să lase acest element oarecum de groază ( pot mai mult, dar nu e cazul acum), în această carte probabil că ar fi transformat în: un copil cu probleme de vorbire a vrut să îi facă o surpriză şi a scris cu vopsea ceea ce el credea că înseamnă I will hug you. So tight. Nu am înţeles de ce autorul a înlăturat elementele mai puternice pentru a le transforma în iluzii.

* Ceea ce am observat atât în această carte, cât şi în filme este că durează mult prea mult până să se întâmple ceva cu adevărat. Mai exact, cam 350 de pagini. Îmi dau seama că trebuie să ţii cititorul în tensiune, dar eu am tot aşteptat să apară ceva care să îmi stârnească o reacţie, atunci când a  venit eram deja prea plictisită şi nu m-a impresionat. În plus, am văzut filme în care se întâmplau lucruri mult mai aiurea. Cei care aţi mai citit Stephen King, în romanele lui de 1000+ pagini când începe să se întâmple ceva?

* Am mai avut mici probleme pe parcurs, dar am cam lungit această postare şi mă voi opri aici. Pentru a nu încheia pe un ton negativ, ţin să precizez că finalul a avut câteva momente bune, care aveau şansa să te sperie puţin.

Fun fact: După ce am terminat cartea, am fost zguduită ( alături de canapeau mea) de un cutremur. Un final aproape glorios, aş zice.

Vă invit să citiţi recenziile publicate azi de prietenii din blogosferă:

Diana

Gabi

Ana Maria

Alina

Iulia 

Lavinia Monica

Adelina Tomescu