Haul Yves Rocher

În această postare, v-am spus că urmează să primesc o comandă de la Yves Rocher, astăzi vă voi spune ce conţine coletul şi ce surprize am avut.

DSCN5433

Cum gelul meu de duş cu ylang ylang de la Yves Rocher este pe sfârşite, am comandat un set de trei geluri: rodie, lavandă şi cafea. Cel cu rodie a fost luat pentru mama mea, cel cu lavandă l-am luat pentru că speram să aibă o aromă liniştitoare şi fresh, iar cel cu cafea este deja prea celebru pentru a mai spune ceva nou. Încă nu le-am deschis pentru că mai am alte geluri de duş ce aşteaptă să fie terminate, iar programul meu spune să le consum în ordine cronologică şi astfel să nu mai fie nevoie să le arunc. Vă voi spune la momentul potrivit cum mi s-au părut. Toate 3 au costat 22 de lei şi au venit alături de o sacoşă ecologică gigant.

DSCN5444

DSCN5445

Am mai adăugat în coş un deodorant ce mi s-a părut a avea un conţinut mai natural ( nu are săruri de aluminiu şi nici parabeni) cu lămâie verde din Mexic. Din câte am citit pe alte bloguri, nu are o putere foarte mare, fiind mai potrivit pentru sezonul rece. Nici pe acesta nu îl voi folosi acum, mai am cel puţin 4-5 deodorante cumpărate şi neterminate. A costat 10,50.

DSCN5441

În general, nu aveam probleme cu buzele uscate nici măcar pe timpul iernii, vara asta s-a schimbat ceva şi nu reuşesc să le hidratez corespunzător. Sper ca acest balsam repator cu unt de Karite să fie eficient şi să rezolve problema. Preţul lui: 8,5 lei.

Şi-acum ajungem la cadouri, partea cea mai frumoasă dintr-un colet. La fiecare comandă, primeai o agendă cu un pix, i-am oferit-o surorii mele şi dusă a fost, nu am mai găsit-o în biroul ei pentru a-i face poze. Era destul de drăguţă, dar mai mică decât m-aş fi aşteptat.

DSCN5435 DSCN5436 DSCN5437 DSCN5439

Pentru că am atins pragul de 39 de lei, am putut să îmi aleg o surpriză şi am luat acest ceas cu proiecţie luminoasă. În poze puteţi vedea cum îşi schimbă culoarea, uneori le şi combină. Cum funcţionează? Atunci când apeşi pe el sau îl aşezi undeva, proiectează pe tavan ora şi o menţine pentru câteva secunde. Dacă luminile sunt pornite, proiectează stele şi o lună, de asemenea din oră în oră scoate un fel de piuit, destul de discret. Ştiu că poţi seta alarmă pe el, dar încă nu m-am chinuit să descopăr cum pentru că ,da, sunt în vacanţă. Fiind destul de pretenţioasă cu somnul, pe timpul nopţii l-am expediat în altă cameră.

DSCN5434 DSCN5440

Tot din seria cadouri, am primit rimelul Sexy Pulp Ultra Volum pentru că e prima comandă online( am introdus codul NEWSLETTER) şi o pensulă de aplicat fardul drept bonus.

DSCN5431 DSCN5442 DSCN5443

Bineînţeles, în comandă am găsit ultimele lor oferte şi trei mostre de încercat. Am avut destul de multe hârtii în această comandă: instrucţiuni pentru ceas, factură, nu ştiu ce chestii pentru unelte de grădinărit, a trebuit să caut printre ele pentru a găsi produsele propriu-zise.

Aceasta a fost comanda mea, în total a costat 56 de lei cu transportul prin curier inclus (15 lei curier, 12 lei prin poştă şi la vremea aceea, gratuit la comenzi de peste 99 de lei). Trebuie să recunosc că sunt multe lucruşoare interesante pe aici, însă sunt sigură că puteţi găsi comenzi şi mai avantajoase decât a mea. Dacă aveţi chef de o comandă, puteţi căuta cele trebuincioase pe site-ul celor de la Yves Rocher, click aici.