Recenzie: Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafon

Această recenzie este sponsorizată de Librex, librăria online unde puteţi găsi titluri atractive la preţuri mici.

Titlu: Jocul îngeruluiDSCN5342

Autor: Carlos Ruiz Zafon

Editura: Polirom

Nr. Pagini: 472

Am preferat să fac această recenzie abia după ce am terminat toată seria pentru a mă asigura că impresiile mele sunt cele corecte. Umbra vântului, prima carte din serie, a lăsat câteva întrebări ce se lămuresc în Jocul îngerului, în special cele legate de trecutul lui Daniel, de familia acestuia. 

Cartea porneşte de la chinul ce îl încearcă pe scriitor atunci când încearcă să creeze artă, de la durerea cuvintelor ce se aştern pe hârtie. Tânărul are de-a face cu o iubire imposibilă şi câteva situaţii mai dificile ce îl determină să accepte o propunere dubioasă a unui personaj misterior şi-anume de a scrie o carte ( veţi vedea voi ce subiect trebuie să aibă), fiind plătit nemaipomenit de bine. Acum începe povestea ce ne readuce în librăria lui Sempere, în Cimitirul Cărţilor Uitate, în case vechi din Barcelona, totul aflat sub semnul supranaturalului. Deşi acţiunea este diferită, deşi personajele sunt altele decât în Umbra vântului, eu am observat foarte multe asemănări care m-au nemulţumit legate de personajul misterios care face o propunere extravagantă, locurile dubioase ca într-un film de groază în care ajunge personajul principal, dilemele acestuia legate de pact, căutarea, investigarea trecutului, existenţa unui poliţist pe urmele lui. Am simţit că este vorba de aceeaşi idee scrisă cu alte cuvinte. Din acest motiv, am vrut să citesc ultimul volum pentru a vedea dacă lucrurile sunt la fel, nu sunt, iar Zafon “repară” micile greşeli din volumul doi. Mai mult decât atât, lucrurile devin mult mai clare şi se leagă mai frumos spre finalul seriei. 

DSCN5340

În ciuda asemănărilor dintre cele două cărţi, acţiunea încă are puterea de a te prinde, de a te face curios. Mi-au plăcut două personaje: Isabela, mama lui Daniel, care mi s-a părut o fiinţă deosebită, cu un caracter puternic şi bineînţeles, personajul negativ, un ins cinic, necruţător, dureros de sincer. Zilele acestea voi reveni cu recenzia pentru Prizonierul cerului şi voi alcătui câteva concluzii pentru această serie, aşadar ar fi bine să mă urmăriţi prin modalităţile disponibile ( Facebook, e-mail, Twitter) pentru a primi noutăţile.

“I-am mângâiat fiecare centimetru de piele ca şi când aş fi vrut să îl memorez pentru totdeauna.”

” Nu pot să mor deocamdată, domnule doctor. Încă nu pot. Mai am de făcut câteva lucruri. După aceea, voi avea la dispoziţie toată viaţa ca să pot muri.”

“Am umblat prin toată casa, unde mirosul absenţei sale se făcea deja simţit, şi am stins, una câte una, lumânările pe care le aprinsese în noaptea trecută.”

“Un labirint colosal de punţi, pasaje şi rafturi ticsite cu sute de mii de cărţi se ridica alcătuit o uriaşă bibliotecă pe care nu puteai să o curprinzi cu privirea.”

” Credinţa este o reacţie instinctivă la aspecte ale existenţei pe care nu le putem explica în alt fel, fie că este vorba despre vidul moral pe care îl percepem în univers, despre certitudinea morţii, despre misterul originii lucrurilor sau despre sensul propriei noastre vieţi, ori despre lipsa acestui sens.”

“Eu vorbesc de o femeie adevărată, din acelea care te fac să fii ceea ce trebui să fii.”

Mulţumesc librăriei Librex pentru cartea Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafon.