Recenzie: Tristețea îngerilor de Jon Kalman Stefansson

Notă Goodreads pentru Tristețea îngerilor de Jon Kalman Stefansson: 5 din 5 steluțe

Pe data de 15 februarie 2015, publicam recenzia pentru Între cer și pământ, lăudam stilul autorului, imaginile create și intram într-o febră de așteptare pentru următorul volum (recenzia o puteți găsi aici). Cartea a apărut, a ajuns la mine și am început-o cu teama că nu va fi la fel de reușită ca prima. Încă îmi aminteam atmosfera din roman și aș fi fost dezamăgită să nu primesc nimic din cel de-al doilea volum. Nimic mai greșit, aș zice că Tristețea îngerilor este un roman chiar mai bun decât primul.

Îl reîntâlnim pe băiatul fără nume, de data aceasta într-o nouă aventură alături de poștașul Jens, un om ursuz, tăcut, dârz și chinuit. Drumul îi poartă spre inima înghețată a Islandei, spre sfârșitul ținutului, unde oamenii insistă să trăiască și să se opună frigului chiar dacă locurile neprietenoase li se împotrivesc. Chiar dacă este primăvară, călătoria lor nu cuprinde verdeață, sclipiri de soare și ciripit de păsări, ci un frig ce îți pătrunde printre haine, un viscol crud ce te aruncă în adăposturi fragile și pericolul de moarte la orice pas. Natura este incredibil de frumoasă și, în același timp, suficient de puternică încât să frângă o viață în câteva secunde. La fel ca în primul volum, accentul se pune pe filosofie, pe gândurile personajelor privind viața, moartea, oamenii întâlniți, deciziile făcute și pierderile întâlnite.

Este o lume în care cel care nu se adaptează moare și o lume în care puținul pe care îl ai este împărțit cu cei mai puțini norocoși. Autorul reușește cumva (e un magician, aș zice) să descrie Islanda într-un mod fermecător, dar care ascunde chinurile oamenilor în acele ținuturi înfrigurate (copii bolnavi, oamenii morți din cauza frigului, a foametei, ce nu pot fi duși spre mormânt și nici îngropați, oameni ce se aproapie de nebunie din cauza singurătății). Băiatul și poștașul ajung într-o colibă îngropată sub zăpadă unde mult prea mult suflete stau înghesuite pentru a se încălzi, boala și foametea fiind obișnuite. Unele personaje nici nu mai au puterea să sufere, să jelească ce au pierdut, știau deja că frigul nu are milă și că la asta se va ajunge mai devreme sau mai târziu. O altă imagine ce mi-a răman în minte și mă va bântui multă vreme este a preotului care s-a dus să sfințească niște munți ce se spuneau că sunt ai demonilor. Nu voi menționa ce a făcut, însă nu ai cum să citești scena fără un nod în stomac. Deși cuvintele curg poetic și crează cele mai frumoase imagini regăsite de mine în ultima vreme, partea întunecată nu ezită să iasă la suprafață și să ne reamintească cine suntem de fapt: oameni fragili, slabi, supuși morții.

Mi-a plăcut cum a evoluat băiatul și cum l-a schimbat această călătorie, la fel cum am apreciat faptul că vorbea fără oprire și încerca să primească multe răspunsuri de la partenerul ursuz de drum. Încă este în căutarea unui scop, însă este dispus să lupte pentru a obține cunoștințele necesare. Naivitatea lui de a percepe lumea este alăturată compasiunii, empatiei, dragostei de viață și dragostei de pozie, de cuvinte. De aceea, sunt curioasă unde va ajunge la finalul trilogiei, în ce direcție va merge și cum se va raporta la aceste ținuturi reci care l-au format.

Aș vrea să rețineți din această recenzie cât de bine scrie acest autor, încă nu pot înțelege cum poate cineva crea această alăturare de cuvinte. Fiecare cuvânt pare a avea locul lui, fiecare cuvânt susține imaginea unei Islande neprimitoare, dar ușor de iubit, fiecare cuvând fomează o poezie fără sfârșit. Pe scurt, mi-aș dori să găsesc cât mai mulți autori care să poată ajungă la acest nivel. Ca cititoare, aș fi cât se poate de mulțumită să vă avânt în aceste imagini și să sa fac parte din atmosfera incredibilă.

Tristețea îngerilor este o lectură potrvită pentru iarnă doar dacă puteți intra într-un un ținut rece, unde moartea, boala, foametea și frigul sunt oaspeții casei. Dacă aveți starea necesară acestei cărți, aș recomanda să o începeți oricând simțiți, stilul, acțiunea, personajele, imaginile, filosofie sunt de neratat.

Nu mai e nevoie să spun că aștept următorul volum, sper că va sosi cât mai curând. Până atunci, gândurile mele răman la primele două volume ce m-au făcut să privesc Islanda și omenirea printr-o nouă perspectivă.

 

Mulțumesc, Libris! P.S. Puteți găsi multe alte cărți belestristică pe site-ul lor, iar recomandări puteți căuta pe blog.

Noutățile anului 2017 la Nemira

Comunicat de presă (comentariile mele în această frumoasă culoare)

În 2017, editura Nemira pregătește apariții editoriale de excepție în colecțiile consacrate, atât continuări ale seriilor mult-așteptate de cititori, cât și autori noi în portofoliu.

Colecția Babel de literatură străină, coordonată de Dana Ionescu:

Floarea albastră, de Penelope Fitzgerald, un roman despre viața faimosului poet Novalis. (Yes, please)

Zeii tangoului, de Carolina De Robertis, o poveste emoționantă despre pasiunea pentru tango a unei tinere de 17 ani.

Colecția Yorick de arte ale spectacolului, coordonată de Monica Andronescu:

Teatrul asupriților, de Augusto Boal, o traducere în premieră în România a cărții-canon despre teatru ca practică socială.

O ediție nouă și adăugită Bricabrac, scrisă de regizorul Lucian Pintilie, un document extraordinar despre culisele teatrului și filmului.

Colecția Nautilus SF&F, coordonată de Ana Nicolau:

Seria Outlander, de Diana Gabaldon, continuă cu romanele Cercul de piatră și Drums of Autumn.

În seria de autor dedicată fraților Arkadi și Boris Strugațki: Lunea începe sâmbăta și Picnic la marginea drumului.  

Seria Pământul lung, de Terry Prattchett și Stephen Baxter, continuă cu The Long War.

Seria Revelation Space, de Alastair Reynolds, un space-opera despre pericolele călătoriei în spațiu.

Central Station, al tânărului scriitor israelian Lavie Tidhar, un roman science fiction pasionant despre călătoriile interstelare. 

Armada, de Ernst Cline, autorul romanului-cult Ready Player One, descrie o invazie extraterestră ce poate fi oprită pe ritumuri de rock, cu multe referințe la francize SF îndrăgite, ca Star Wars și Star Trek. (de citit întâi Ready Player One)

Aurora, de Kim Stanley Robinson, roman cu care autorul revine la teme hard-SF precum inteligența artificială și efectele călătoriei spațiale asupra oamenilor.

O nouă ediție a de povestirilor scrise de Ted Chiang, unul dintre cei mai apreciați scriitori de science fiction din lume. Din volum face parte și Povestea vieții tale, care a inspirat filmul Arrival.

Trilogia Omul arămiu, de Robin Hobb se încheie cu romanul Fool’s Fate. (aici menționez că ar trebui să încerc seria)

În seria WITCHER, de Andrzej Sapkowski apare a treia carte și primul roman: Blood of Elves. (da,da,da)

Uprooted, cel mai nou roman al lui Naomi Novik, câștigător al premiilor Nebula și Locus în 2016, o carte în stilul poveștilor slavice, cu nenumărate referințe la basme europene cunoscute.

A natural history of dragons, de Marie Brennan, pentru iubitorii de lumi fantastice, despre o lume în care dragonii sunt creaturi demult dispărute, iar o femeie de viță nobilă, zoolog specializat în dragoni, pornește într-o expediție care ar putea schimba tot ce se știe despre aceste creaturi.

Seria Shades of Magic, de V.E. Schwab începe cu romanul A darker shade of magic: o poveste  în care există patru lumi și numai câțiva pot călători între acestea: Londra Roșie, unde magia este apreciată și respectată. Londra Gri este cea obișnuită, în care magia nu există. Londra Albă este o lume periculoasă, în care oamenii luptă să controleze magia. Iar despre Londra Neagră nimeni nu vorbește… (am rămas fără cuvinte)

 

Multe noutăți interesante de la Nemira, toate făcându-mă să realizez că trebuie să mai citesc din ce au publicat deja pentru a mă cufunda corespunzător în noi lansări. Să sperăm că va fi un an plin de lecturi frumoase și că timpul va fi suficient să le descoperim pe toate.

Recenzie: Unchiul Oswald de Roald Dahl

 

Cărțile lui Roald Dahl îmi sunt cunoscute încă din copilărie, însă recent i-am putut descoperi o altă latură în cadrul romanului Unchiul Oswald. Țin să menționez că acest text e considerat potrivit adulților nu numai din cauza înțelegerii, ci și prin tematică. Vom vedea imediat de ce.

Oswald, personajul central al romanului, este un bărbat lipsit de scrupule și pregătit să facă orice astfel încât să se îmbogățească. Are spirit antreprenorial am putea spune, căci dorește să pornească o afacere inedită. După ce descoperă că pulberea făcută dintr-un anume gândac are efecte afrodisiatice, se gândește că poate folosi un partener feminin pentru a atrage geniile în viață la acel moment, pentru a administra pulberea și pentru a duce actul sexual la capăt, urmând ca ulterior sperma să fie furată, conservată și apoi vândută femeilor ce vor să aibă copii cu anumite persoane faimoase. Cam așa e subiectul, destul de șocant dacă ne gândim la ce a mai scris Dahl,

Inițial, echipa de conducere a acestei afaceri dubioase ( Oswald- cel care a avut ideea, Yasmin- femeia ce se oferea acestor bărbați și care fura rezultatul și bărbatul care găsise o metoda de conservare) alcătuiesc o listă cu regi și oameni importanți (scriitori, pictori etc) ce sunt în viață la acel moment, ce sunt recunoscuți sau ar putea fi recunoscuți pentru meritele lor peste ceva ani și care pot prezenta interes pentru femeile în căutare de copii-genii. Deși ceilalți doi mai au din când în când conștiință, Oswald nu se gândește nici măcar o secundă la moralitatea întregii povești, ci doar la banii pe care îi poate obține. Este evident că nu este personaj care ne-ar putea plăcea, primul instinct fiind să i te împotrivești.

Spuneam pe Goodreads că acest roman a fost suprinzător, pe alocuri amuzant și prin alte părți problematic. Roald Dahl știe să construiască povești, știe să scrie atractiv și să te mențină atent. Scopul lecturii ar fi amuzamentul și o antipatie totală față de personajul principal. Totuși nu pot să nu remarc sexismul infiltrat în această lectură, alături de subiectul în sine: bărbați drogați, folosiți împotriva cunoștinței și voinței lor. Deși este oarecum amuzant să vezi scriitorii sau regii ca niște oameni obișnuiți, mistuiți de dorințe primitive, nu trebuie să uităm că au fost aduși în starea aceasta printr-o pulbere pe care nu știau că o iau și obligați să acționeze împotriva propriilor dorințe cu prima femeie care le iese în cale (Yasmin fiind plasată intenționat acolo), după care avem furtul de spermă și niște copii plauzibili nedoriți. Consimțământul nu a fost acordat pentru nicio etapă din această afacere teribilă.

Ceea ce mi se pare problematic este că Dahl aduce acest subiect în discuție pentru amuzament, nu pentru a atrage atenția asupra consecințelor unor astfel de fapte. În contextul actual, o carte de acest gen nu mă poate încânta peste măsură și nu mă poate impresiona chiar dacă este scrisă într-un mod reușit. Mi se pare un subiect sensibil și n-ar fi stricat să existe un focus pe imoralitatea situației. Ținând cont de aceste lucruri, nu intenționez să evit tot ce a mai scris acest autor, însă nici nu îl voi pune cap de listă. Dacă va mai apărea ceva în colecția de autor care să îmi sune bine (nu problematic sau sexist), poate îi voi mai da o șansă.

Mulțumesc editurii Art pentru acest volum!

Recenzie: Doctorul Thorne de Anthony Trollope

Notă Goodreads: 5 din 5 steluțe

Nu credeam că există șanse să termin cărămida cunoscută sub numele Doctorul Thorne de Anthony Trollope în 2016, dar iată că a reușit să mă prindă atât de tare și să îmi readucă aminte atât de ușor cât de buni sunt clasicii că am învins, am întors ultima pagină și i-am dat notă maximă. De altfel, îmi doream de mult timp să citesc Cronica din Barsetshire, iar șansa a sosit sub forma celui de-al treilea volum tradus acum la Nemira.

Fiind o lectură densă, poveștile mai multor personaje sunt urmărite, însă componenta principală este dragostea dintre Mary, nepoata doctorului Thorne, și Frank, un tânăr dintr-o familie cândva bogată, dar încă cu un renume. Avem deci o femeie inteligentă, încrezătoare, sinceră și loială, cu origini îndoielnice și fără o urmă de avere și un bărbat ce este prins între o dragoste pătimașă și responsabilitățile unui Gresham, un bărbat uneori rebel, alteori supus. Aproape nimeni nu susține această poveste pentru că Frank trebuie să își găsească o soție cu bani, altfel va pierde moșia din cauza datoriilor tatălui său. Datoriile provin din capriciile și pretențiile mamei sale de a trăi o viață după cum îi cere numele, în lux și fără griji.

Ce mi-a plăcut foarte mult (foarte foarte mult) la Trollope este că știe să descrie acțiunele personajelor cu umor și mult sarcasm, nu le împarte în categoria bun/rău și le conservă acolo până la finalul romanului. Chiar dacă Mary este inteligentă și are curaj să fie directă, să taxeze comportamentele pretențioase din jurul ei, uneori e naivă, își pierde încrederea, acceptă superficialitatea. Chiar dacă Frank o iubește pe Mary și declară că va lupta pentru ea, uneori mai flirtează cu diverse personaje sau urmărește sfaturile mamei de a obține o soție bună, nu întotdeauna acționează ca și cum ar putea să renunțe cu adevărat la statutul său și să își găsească o profesie obișnuită. Chiar dacă Sir Roger e un bețiv notoriu și un personaj greu de iubit, putem înțelege ce l-a dus spre băutură. putem aprecia cât a muncit și ce a avut de dat mai departe. Beatrice, sora lui Frank, este o bună prietenă a lui Mary, o ființă blândă și fidelă, însă atitudinea ei nu ne mai place atunci când e revoltată că prietena ei s-ar putea gândi că o căsătorie este posibilă. Da, în final totul se rezumă la clasă. Aici lovește Trollope cel mai tare, în existența irațională a claselor, în lumea unde totul se face pentru că așa trebuie, pentru că așa se cuvine și e permis.

Trollope nu greșește nici în construcția personajelor, acestea sunt complexe, interesante de studiat și înfățișate în detaliu astfel încât cititorul să știe exact care a fost motivația unei acțiuni. Uneori autorul apelează la subtilități pentru a nu creiona un personaj doar în negru și alb, alteori arată un comportament neplăcut fără să stea pe gânduri. Unul din personajele care mi-au atras atenția a fost Miss Durnstable, o tânără ce nu avea rădăcini nobile, dar era posesoarea unei averi considerabile, ce atrăgea ca un magnet pe bărbații în căutare de o partidă bună. Ea este sătulă până peste cap de acești toți tineri, îi ia în râs, îi respinge și le ghicește imediat aburelile. Deși își face un prieten din Frank, nu ezită să îi spună că ea știe scopul său și că nu are sens să umble după averea ei, mult mai bine ar fi să își urmeze dragostea și să o ceară în căsătorie pe Mary. Durnstable cred că este singura susținătoare directă a acestei relații. Ar merita să vorbesc despre fiecare personaj în parte deoarece toate sunt memorabile, amuzante și bine exploatate, însă din rațiuni de nu vreau să lungesc recenzia până la 1500 de cuvinte mă voi opri la aceste informații, la care voi mai adăuga câteva cuvinte despre Thorne. Cel care dă titlul romanului nu este personajul despre care se discută cel mai mult, însă aflăm tot ce e necesar despre el. Este un doctor priceput, invidiat de ceilalți din breasla lui pentru că știe să adune plăți de la pacienți, este un bărbat loial, bun și își iubește nepoata mai presus decât orice. El este cel care știe cele mai multe lucruri despre direcția în care o poate lua relația dintre Mary și Frank, iar noi, cititorii, avem prilejul să îi descoperim gândurile, dubiile, speranțele.

Nu am mai dat cinci steluțe de ceva timp, așadar mă bucur că a apărut un roman care să îndeplinească toate criteriile: stil de a scrie (minunat, cartea este incredibil de amuzantă prin ironia găsită la tot pasul), personaje (nu am găsit un personaj care să nu merite toată atenția și care să nu fie ușor de imaginat), acțiune (chiar dacă pe parcurs prinzi direcția romanului, tot vrei să dai pagină după pagină), temă (clasele cu toate pretențiile, cu toată ipocrizia ce le urmează) și contextul acțiunii ( un ținut liniștit unde totul se face după cum se cuvine, deși dacă analizezi în detaliu ce se cuvine parcă nu totul ar fi corect și moral). Mă bucur extrem de mult că Nemira a tradus această carte în colecția Babel și sper ca celelalte cinci volume să îi urmeze. Din câte am înțeles, fiecare volum urmărește o poveste separată, însă este posibil ca unele personaje să mai apară fugitiv prin alte volume, ceea ce ar fi o experiență tare interesantă, să poți descoperi toate aceste legături.

Concluzionând, deși poate intimida un cititor prin numărul de pagini, vă recomand să citiți Doctorul Thorne și să cunoașteți personajele de mai sus, merită toată dedicarea voastră. Este o carte despre care mi-ar plăcea să se vorbească mai mult, deși eu n-am găsit nicio recenzie pe bloguri românești, doar comunicate de lansare. Sper să vă fi convins că este un clasic demn de a fi încercat, sper să vă amuze și să deschidă discuția pe tema claselor.

 

Mulțumesc editurii Nemira pentru acest volum!

Recenzie: L-am servit pe regele Angliei de Bohumil Hrabal

Notă Goodreads: 4 steluțe din 5

Dacă Vremurile bune de altădată și O singurătate prea zgomotoasă au reușit să strângă trei steluțe, L-am servit pe regele Angliei a reușit să mă impresioneze și să ridice standardele mai sus. Îmi este foarte ușor să recunosc un text scris de Hrabal, stilul a fost întotdeauna bun, iar notele acordate romanelor sunt sensibile la diverse nuanțe legate de acțiune, personaje, idei.

Personajul principal este un tânăr ambițios, fără scrupule, ce dorește să urce cât mai mult ca poziție socială, începând ca picolo într-un hotel de lux și ajungând să dețină propriul hotel, să fie milionar și respectat. Îi urmărim aventurile prin diverse hoteluri de lux din Praga, unde primește învățăturile necesare pentru a ajunge departe și unde se delectează deseori cu mici capricii de bărbat bogat sau intră în pasiuni mistuitoare. Treptele pe care le urcă în societate sunt construite natural, băiatul știind să profite de oportunitățile apărute și știind încotro să apuce pentru a reuși. Deși intențiile ar putea fi bune, modul în care le obține nu este întotdeauna cel corect, iar conștiința nu îi trage mereu semnalul de alarmă.

L-am apreciat pe Hrabal pentru că a reușit următoarele: să scrie energic, bine, cu umor și mult sarcasm peripețiile unui tânăr cu perspective, să creeze acest personaj memorabil, uimitor, chinuit de dorința de a fi respectat și aclamat de colegi, ușor egoist și antipatic și să îl facă pe cititor să îl îndrăgească, să se preocupe, să râdă și să dispere, să se îngrijoreze și să își dea ochii peste cap. De altfel, fiecare capitol se îndreaptă spre un punct culminant, antrenant, ce se sfârșește cu replica “Și cu asta am terminat pe ziua de astăzi. Vă ajunge?”, iar tu parcă i-ai răspunde: Nu, normal că nu, cum ai putea să mă lași în punctul ăsta fără să știu ce va urma? Citești în continuare și te lași prins în plasa de întâmplări.

Deși romanul este focusat pe ceea ce i se întâmplă chelnerului nostru și pe traseul lui în societate, nu putem să observăm partea întunecată a poveștii, cruzimea, neregulile, lipsa speranței, corupția. Vedem imaginea clară a băiatului în oglindă, însă în spatele lui putem înțelege contextul dacă ne aruncăm privirea unde trebuie și ne străduim puțin. Din nou, realizarea aceasta fantastică îi aparține lui Hrabal, un maestru al cuvintelor și al amuzamentului încărcat de tristețe.

Mândria tânărului rămâne faptul că l-a servit pe împăratul Abisiniei și că a fost apreciat de acesta pentru că i s-a oferit o elegantă eșarfă albastră. Regele Angliei fusese servit de mentorul său, de aici provenind titlul, scânteia ce a declanșat ambiția de a ajunge cât mai sus, de a-și duce munca la nivel de artă, câștigând în același timp o sumă serioasă de bani. Este important de menționat că țintele erau de a obține bani, acceptarea colegilor și respectul acestora, poziția socială, dar și iubirea femeilor. Fără aceste elemente, băiatul nu poate fi cu adevărat fericit, fiind în continuare mistuit de dorințe.

După cum există un urcuș, așa există și un coborâș, spre final situația în care se află personajul este cu totul diferită de cea din perioada lui de aur, deși mândria de a-l fi servit pe împărat rămâne chiar și în cele mai nepotrivite momente. Retragerea este dureroasă, însă el reușește să găsească frumusețea în noua lui ocupație și în noii lui tovarăși. Umorul devine din ce în ce mai negru, iar moartea devine un subiect frecvent de discuție.

Vă recomand să îl citiți pe Hrabal și să vă bucurați de stilul lui alert, cu repetiții bine plasate, eu voi mai explora colecția Hrabal ce mi-a mai rămas: Bambini di Praga, Lecții de dans pentru vârstnici și avansați și Trenuri cu prioritate. Acum așteptările sunt mari.

Mulțumesc editurii Art pentru acest volum!