Recenzie: Înainte de cădere de Noah Hawley

Notă Goodreads: 3 steluțe

Înainte de cădere stătea cuminte în biblioteca mea până când am decis să investighez ce e cu acel accident de avion, ce mister este înfățișat și cu ce soluție. A fost unul din momentele în care am ales lectura în funcție de cum mă simțeam , nu caut des suspansul în romanele mele.

Un avion privat decolează, conținând două familii foarte bogate și un pictor invitat din bunăvoință, neîncadrat în peisajul luxuriant. Șaisprezece minute mai târziu, avionul este în ocean, iar doi supraviețuitori încearcă să răzbată spre uscat. Scott luptă cu forțele oceanului, cu durerea, cu frigul pentru a se salva pe sine și pe băiat, pe JJ. Uită de limite și luptă, încă nu conștientizează ce s-a întâmplat în acel avion. Datorită faptei sale, Scott devine un erou în percepția publică, iar mai târziu un suspect în contextul unei prăbușiri fără explicații.

Ținând cont că doi bărbați cu influență majoră în media și finanțe se aflau în acel avion, unul din ei pus recent sub acuzare pentru spălare de bani pentru țările sub sancțiuni, conspirațiile au găsit terenul propice pentru naștere și propagare. Media nu ezită să arunce cu noroi într-o tragedie, doar pentru a aduna câțiva dolari în plus, suspectul principal ajungând să fie eroul aclamat anterior, circumstanțele apariției lui în avion nu sunt clare, salvarea nu pare credibilă, iar acțiunile lui ulterioare par a fi compromițătoare ( de exemplu, mutarea în case unei miliardare “ușuratice” sau apropierea de mătușa lui JJ). Refacerea după acest eveniment și retragerea nu constituie o soluție pentru presa iscoditoare, în căutarea defectelor, viciilor și a picanteriilor.

Teoriile abundă în absența dovezilor, putea fi un atac terorist, o oportunitate a clienților din țările problematice să impună tăcerea, putea fi disperarea bărbatului pus sub acuzare, putea fi trădare din partea paznicului. Putea fi acel pictor care nu avea ce să caute în lumea distinsă. Treptat, aflăm povestea fiecărui personaj, descoperim detalii din copilăria lor, evenimentele cu impact major, acțiunile înainte de a urca în avion, gândurile despre situația actuală, dezamăgirile, fricile. Posibile motive de a cauza accidentul. Mi-a plăcut să sap în trecutul personajelor, să le analizez, să încerc să le înțeleg și să caut propria mea teorie. Am căutat printre cuvinte o motivație, semnele ce anticipau furtuna. Bineînțeles că m-am înșelat, însă aș vota în continuare varianta mea, ar duce la un final interesant și nu tocmai ușor de acceptat, Voi lăsa numele la sfârșitul recenzie, cu o alertă de spoiler (pentru că voi spune cine NU a cauzat prăbușirea).

După cum știți, pentru mine stilul de a scrie este foarte important, iar acțiunea mai puțin. Înainte de cădere a reușit să îmi stârnească interesul, să mă facă să dau pagină după pagină pentru a afla răspunsuri, chiar dacă la început stilul mă îndepărtase. Dacă un avion obișnuit s-ar fi prăbușit, cauzele ce răsar imediat sunt: defecțiuni tehnice, condiții meteo nefavorabile sau un atac. Cu un avion particular, lucrurile se complică, verificările au fost făcute la sânge, niciun apel de ajutor nu a fost recepționat, iar pe parcurs vor fi dezvăluite multe alte detalii ce te pun pe gânduri. O parte din informații vor fi folosite la final, însă nu în modul imaginat de mine.

Cartea are peste 400 de pagini, aș zice că m-am simțit bine citind ce era între 50 și 370. În general, accept orice final îmi este servit de autor, atât timp cât este măcar parțial plauzibil, întrucât cred că dreptul de a scrie după propria dorință este implantat în respectivul scriitor. Nu încerc să caut alte posibilități, ci mă concentrez pe analiza celei finale ( mai puțin la finalul deschis, unde  născocesc o mie de căi). În cazul acestui roman, menționez doar că aș fi apreciat altceva, mi s-a părut că autorul a vrut cu adevărat să surprindă, însă a făcut asta prin alegerea soluției mai simple. Parcă e păcat să descrii situații complexe și apoi să alegi ce era chiar în fața ta, pus pe tavă și prezentat cu ușurință. Bineînțeles, interpretarea finalului ține de mine și de preferințele mele, așadar este posibil ca alte persoane să se topească de entuziasm (am găsit aceste persoane pe Goodreads, n-ar strica să aruncați o privire și pe acolo pentru mai multe păreri). De asemenea, o recenzie foarte reușită o puteți găsi pe Pălărisme.

Trăgând linie, dacă vă pasionează cărțile din acest gen, puneți mâna pe Înainte de cădere, suspansul se clădește frumos și în cantități considerabile, vă va convinge să vă dedicați timpul pentru a afla răspunsuri. Poate finalul vă va impresiona, poate nu. Rămâne să îmi spuneți.

 

Mulțumesc editurii Nemira pentru această carte și…

tot aici anunț o noutate:Greșeala fatală, de Sophie Hannah, tot în colecția Suspans.

 

Prolifica scriitoare și poetă britanică Sophie Hannah, supranumită și ”regina thrillerului psihologic”,  revine la editura Nemira cu un nou puzzle pe care cititorii sunt invitați să-l descifreze în paginile cărții.

Editorialistul Damon Blundy a fost ucis. La interogatoriu este adusă Nicki Clements, o femeie pe care n-a cunoscut-o în viața lui. Evident, nu poate răspunde la întrebările cu care o asaltează investigatorii. N-are idee de ce ar folosi un criminal cuțitul astfel încât să nu curgă nicio picătură de sânge, nici de ce asasinul a mâzgălit anumite cuvinte pe pereți și nici de ce ea însăși a fost atât de aproape de scena crimei.

Spoiler

Feriți privirea!

 

 

Răspunsul meu este Maggie. Și da, știu că e greu să o faci vinovată și totodată să pară plauzibil, dar chiar ar fi fost interesant.

Recenzie: Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor de Svetlana Aleksievici

Fără notă pe Goodreads

Atunci când știu că am de scris o recenzie, petrec mult timp gândindu-mă ce aș dori să subliniez, ce impresii vreau să păstrez, ce consider că e important, care este sentimentul general ce mi-a rămas după lectură. Încă de când am început să citesc cartea Svetlanei Aleksievici am știut că îmi va fi incredibil de greu să fiu coerentă și să transmit tot ce am simțit, tot ce am gândit.

Și totuși încerc. Încerc pentru că e important ca mărturiile acestor oameni să ajungă cât mai departe, să putem învăța din greșeli, să aflăm cum putem avea grijă de noi și de ceilalți, să ne asigurăm că nu ne îndreptăm tot spre o situație tragică, însă de o altă natură. Există câteva idei care se repetă în cadrul mărturiilor: datoria față de partid și incapacitatea de împotrivire, obligația de a fi curajos și de a lupta conform cerințelor pentru că faci parte dintr-un popor demn, de admirat, neînțelegerea radiațiilor fie din lipsă de informații, fie din cauză că nu e ceva palpabil, legătura cu pământul și darurile sale și moartea omniprezentă, pierderea, suferința, durerea, regretele, remușcările. În momentul în care soțul este chemat să stingă un incendiu la centrală, el fiind pompier, soția nu se gândește să îl oprească, nu îi propune să fugă cât mai departe pentru că nu știe că omul ei va muri într-o perioadă scurtă, iar ea va face cancer pentru că i-a fost aproape. Când tot ce știi este că războiul e inamicul principal și pământul aliatul cel mai puternic, refuzi să renunți la legumele și fructele ce cresc în grădină doar pentru că ți s-a spus de o anumită radiație. Dar nu se vede, totul crește la fel de frumos!

Ținând cont de toate lucrurile pe care le-am învățat și mediul în care am crescut, deciziile mele într-o situație asemănătoare ar fi cu totul altele, probabil că nu aș fi știut unde să mai plec mai departe, cum să mă feresc cât mai bine și cum să îi iau cu mine pe cei la care țin. Probabil toată țara ar fugi. Ce nu aș face ar fi să mă duc în tricou să arunc radiația dintr-o parte în alta. Iar ei asta au făcut, au lucrat fără echipament de protecție, singuri în fața unei forțe superioare. Diferența de acțiuni provine din lipsa de informații, în principal. Nu au știut ce este acolo de fapt și au fost asigurați că totul e în regulă,  totul e sub control, partidul știe ce e bine și ce nu. Ei erau eroii, însă în curând vor fi morminte (și nici măcar atât, morții radiați erau considerați periculoși chiar și pentru ceilalți morți, deci erau separați). O altă diferență ar fi legătura cu pământul,  în cazul meu nu este atât de puternică încât să ignor un avertisment, nu sunt obișnuită să îmi pun toată încrederea în pământ și să îl văd rodind. Îmi pot imagina că există ceva ce nu pot vedea care totuși are puterea să mă omoare. Radiația îmi este cunoscută, o pot înțelege. Ei nu știau de ea, nu o înțelegeau, nu li s-a spus cum să se protejeze, rezultatul a constat în boli teribile, morți violente, tulburătoare, membri de familie pierduți, incapacitatea de a avea copii sau nașterea de copii morți, bolnavi.

Fiind mărturii, nu câteva cifre din statisticile cuiva, conexiunea între cititor și cel care își expune temerile, pierderile, durerea este mult mai puternică. Nu poți să treci indiferent pe lângă acești oameni cu vieți distruse, cu mintea impregnată de Cernobîl. O categorie aparte de oameni, o categorie separată, neînțeleasă, evitată. Mărturiile acestor oameni sunt țipete de disperare, urmate de tăceri. Când cineva a fost afectat de radiații, ești neputincios, nu îi poți ajuta pe cei pe care îi iubești, fără de care nu poți trăi.

Mă tot gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ei nu ar fi fost curajoși, iubitori de partid și de țară, imprudenți și demni?  Tehnologia nu făcea față dezastrului, iar alegerea a fost sacrificiul uman. Mă tot gândesc că e obligatoriu să evităm un astfel de viitor. Că e momentul să nu mai sacrificăm vieți. Non-ficțiunea care mă distruge trebuie să dispară, tulburarea, tragicul să rămână doar în ficțiune. M-a dărâmat cartea asta și m-a apropiat de oameni pe care nu o să îi cunosc vreodată în realitate. Nu are cum să fie notată.

 

Mulțumesc editurii Corint pentru carte, de mult timp era pe lista de citit și aveam nevoie de ea în viața mea.

 

Recenzie: Femeia inventată de Camille Laurens

Notă Goodreads pentru Femeia inventată: 3 din 5 steluțe

Cei de la Nemira îmi îmbunătățesc periodic ziua cu un colet-surpriză, uneori cu alegerile mele, alteori cu recomandărilor lor. Femeia inventată este una din cărțile primite, alături de Floarea albastră și Femei periculoase, despre ea vă voi vorbi astăzi.

Cartea este construită pe trei planuri, o structură pe care nu mi-o imaginasem anterior. Claire este o profesoară divorțată, cu doi copii, ce dorește iubire și dorință în continuare (are 40+ ani, o vârstă la care se presupune că femeile se retrag de pe scena relațiilor). Pentru că lucrurile nu merg prea bine cu iubitul ei, Jo, decide să își creeze un profil de Facebook fals, al unei tinere de 20+, pasionată de artă, cu o situație financiară în declin, dar cu dorință de a construi ceva frumos pentru cariera ei. Va afla ce face el împrietenindu-se cu Chris, un amic ce locuiește cu Jo. Numai că lucrurile evoluează neașteptat, sentimentele pentru Jo pălesc, lăsând loc sentimentelor pentru Chris. Chris răspunde acestor sentimente, însă nu acestei persoane. După ce tragicul se întâmplă, Claire ajunge într-o instituție pentru cei cu probleme mentale unde a doua parte a romanului începe, cea în care citim textul personajului despre cum ar fi putut fi rescrisă povestea ei de dragoste. Prin atelierul de scriere creativă, Claire are oportunitatea să ofere un alt sfârșit (sau poate același final). A treia parte e surprinzătoare, o întâlnim pe Camille, autoarea cărții, arătând “adevărata” desfășurare a evenimentelor. La final ne-am putea întreba ce a fost acolo de fapt, ce a făcut Claire, ce a făcut Chris, ce a făcut Katia, nepoata lui Claire. Pentru că autoarea se joacă între realitate și ficțiune ( de altfel, am înțeles că a fost dată în judecată de fostul soț pentru o altă scriere), este dificil să înțelegem unde e urma de adevăr și unde a imaginație. Și nici nu cred că e necesar să investigăm în amănunt, misterul făcând parte din frumusețea cărții.

Trebuie să recunosc că inițial nu am crezut că această carte va fi pe gustul meu, subiectele moderne (ex. legat de Facebook) nu mă atrag pentru că nu cred că au multe de oferit. Pericolul acestor rețele de socializare este discutat în acest roman, poți crea un profil fals, poți induce pe cineva în eroare, poți construi relații toxice și poți face rău cuiva fără consecințe palpabile (fiind un domeniu relativ nou, nu este reglementat corespunzător). Autoarea merge dincolo de acest subiecte, atingând alte categorii precum feminismul (unde este vocală, atenție, mai ales legat de ceea ce se presupune că ar trebui să facă o femeie, cum ar trebui să arate și când ar trebui să nu mai meargă după dorințe), bolilele mentale și modul în carea acestea sunt percepute (motivul depresiei trebuie să fie logic, altfel nu e serios), sinuciderea (cum ajung oamenii la o soluție atât de disperată), importanța aparenței și a vârstei într-o relație (căci nu i-ar fi plăcut lui Chris la 40+ ani).

Femeia inventată este o lectură ușoară, relaxantă, care pe alocuri ajunge să te surprindă. Exact atunci când mă gândeam că poate devine o lectură prea ușoară pentru a mai fi plăcută, autoarea deschidea un subiect interesant și îl scria bine, mai întorcea o situație și te făcea să regândești ceea ce știai. Dacă nu avea aceste trăsături, n-ar fi primit trei steluțe din partea mea, lecturile relaxante și care nu mă schimbă cu nimic se opresc la două steluțe (ceea ce înseamnă ok în sistemul meu de notare- cred că voi face odată o postare separată legată de cum notez cărțile și de ce par uneori atât de exigentă). Pentru cineva care apreciază elementele moderne într-o carte, este posibil ca acest roman să se afle mult mai sus ca apreciere. Dacă va mai fi tradus ceva, cred că o voi reîncerca pe autoare, am reușit să văd potențial în ea și cred că are oportunitatea de a scoate un roman și mai reușit.

Până atunci, lectură plăcută! Mulțumiri către editura Nemira, următoarea recenzie va fi pentru Floarea albastră avec Novalis.

Recenzie: Regina albă de Philippa Gregory

Notă Goodreads pentru Regina albă de Philippa Gregory: 2,5 din 5 steluțe

În ultimul timp am încercat să mă apropii de istorie, atât prin ficțiune, cât și prin non-ficțiune. Am mai menționat că textele de istorie clasice nu îmi stârnesc interesul și nu mă ajută să memorez informații, eu fiind interesată mai mult de oameni și context. Am amânat să citesc ceva scris de Philippa Gregory pentru că am citit recenzii mixte despre cărțile ei: fie prea entuziaste, fie prea “nu are sens să citești așa ceva”. Când într-un final m-am hotărât să aleg o carte ușurică, de relaxare a reieșit Regina albă, prima carte dintr-o serie despre Plantageneți și Războiul celor două roze.

Inițial aflată în tabăra Lancaster, Elizabeth face o mutare spre York după moartea soțului său. Se întâlnește cu regele Edward IV pentru a-l ruga să primească moștenirea și totodată reușește să îl cucerească, se căsătoresc în secret (pentru că ea nu era chiar soția ideală pentru un rege) și iată cum dăm drumul jocurilor de putere, alianțelor, trădărilor și dramelor continue.

Atunci când citești ficțiune istorică din aceeași perioadă este aproape imposibil să nu întâlnești același personaj printr-o perspectivă cu totul diferită. În acest caz, m-am reîntâlnit cu Margaret de Anjou și Henric al VI-lea care acum se află în tabăra adversă. Margaret a fost personajul meu preferat din Războiul celor două roze de Conn Iggulden și acum mi-a fost greu să o privesc altfel, să îi fiu împotrivă. De fapt, nici nu am reușit asta pentru că personajele centrale nu m-au convins că merită apărarea. Elizabeth este (bineînțeles) o femeie puternică, îndrăgostită la nebunie de soțul ei și puternic atașată de copii, pe de altă parte este o femeie ambițioasă, ce vrea putere și titluri pentru copiii săi. Este răzbunătoare și capabilă să facă orice pentru a securiza tronul, pentru a menține siguranța celor dragi. Din când în când apelează la niște puteri magice pe care le are, ea și mama sa fiind presupuse urmașe ale zeiței Melusina. Elementul de vrăjitorie introdus de Gregory nu mi s-a părut neapărat necesar, întâmplările mi se par fascinante și fără a arunca un pumn de condimente deasupra.

Din câte am înțeles, autoarea este cunoscută pentru scenele picante din cărțile despre dinastia Tudorilor, aici nu ar fi cazul să vă așteptați la cine știe ce. E mai puțin sex și mai multă panică legată de ce se poate face pentru păstrarea situației actuale și îndepărtarea dușmanilor. Este clar, nu se dă nimeni la o parte de la omorât membri ai familiei sau trădat. Fiecare vrea tronul. Aproape ai crede că Game of Thrones ar fi inspirat din această perioadă [Lannister, da]. Și-apoi avem multe teorii care ar explicat ce s-a întâmplat în acea perioadă, una dintre ele fiind legată de cei doi prinți din turn, misterul istoriei elucidat acum de autoare (n-aș zice că ipoteza a fost cu adevărat mulțumitoare, dar în ficțiune poți întoarce totul după cum vrei dacă nu ții la acuratețe).

Per total, aș zice că Regina albă este o carte în regulă, se citește ușor și repede, este perfectă pentru relaxare, nu este alegerea ideală dacă aveți standarde ridicate în ceea ce privește ficțiunea istorică, acuratețea și cât de mult te face o lectură să reflectezi. Eu am pus-o în categoria “meh” pe Goodreads, o categorie în care ajung cărțile care nu m-au impresionat, dar nici nu regret că le-am citit. Un plus al lecturii este faptul că te face să investighezi mai mult, să cauți faptele, să găsești teoriile disponibile acolo unde nu avem o singură variantă, să cauți non-ficțiune și să îți umpli Kindle-ul cu texte istorice. Să încerci să înțelegi cine erau oamenii aceștia, de unde le veneau deciziile și pofta de putere, ce conștiință aveau și cine le era împotrivă. Mă gândesc că întoarcerea spre istorie ne poate ajuta să evităm câteva greșeli din prezent sau viitor.

Mulțumesc, Libris! P.S. Puteți găsi multe alte cărți belestristică pe site-ul lor, iar recomandări puteți căuta pe blog.

Discuții în jurul unei felii de pizza [Pizza Roulette]

Când Oliviera și Blogal Initiative au lansat provocarea de a propune o gașcă de bloggeri care să joace Pizza Roulette, gândul mi-a zburat direct la colegii din blogosferă cu care am în comun pasiunea pentru cărți. Înainte de toate provocarea sună cam așa:

Ce e Pizza Roulette? E o campanie lansată recent de oliviera.ro care sună cam așa: tu strângi o gașcă de prieteni la tine, apoi comanzi pizza de pe pagina specială a campaniei. Pizzele care vor ajunge la tine vor avea ceva special: una dintre felii va fi foarte, foarte iute. Tot ce trebuie să faci este să-ți provoci prietenii să se strângă în jurul unei pizza, să învârți de acea pizza, apoi să vezi reacția celui care nimerește felia iute. Mai mult, dacă faci fotografii sau clipuri video și le urci pe Facebook sau Instagram cu hashtagul #PizzaPartyOliviera, ai ocazia de a câștiga premii iuți și interesante. Dacă vrei să vezi cum se joacă Pizza Roulette uită-te la clipul de mai jos:

Cei aleși, cei care vor fi în pericolul feliei picante sunt:

Daniel Afloaiei

Simona de pe Secretele cărților

Simona de pe Pălărisme

Răzvan van Firescu

Ema de la Lecturile Emei

I-am ales pe ei pentru că toată întâlnirea ar constitui în discuții despre cărți (recomandări și ce să evităm) care s-ar transforma în discuții despre toate problemele lumii. Felia picantă va fi cea care ne va scoate din universul cărților, mai mult ca sigur o să fim prinși în tot felul de conversații despre lansări și preferințe. Mulți alți colegi de blogosferă, dar și de Booktube ar putea să se adune în jurul cutiei cu pizza, aici am menționat doar câțiva oameni pe care îi știu sau pe care mi-aș dori să îi întâlnesc la o discuție relaxată. Aș chema bloggeri care pun suflet în articolele lor, care vor să aibe un impact, care vor să facă schimbări și care fac parte dintr-un domeniu nu chiar atât de popular (la conferințele de social media nici nu apare această categorie, momentan ne aflăm în zona: Altele…). S-ar lăsa cu râsete și ore mici, vă zic.

 

Dacă vă place conceptul, puteți comanda o pizza cu o felie surpriză și puteți găsi mai multe informații aici. Dacă încercați, reveniți pe blog și povestiți cum a fost. Sunt curioasă, mărturisesc, mai ales că eu sunt o fană a mâncărurilor picante.